Pentru neo-marxişti, digitalizarea reprezintă o comunizare a lumii actuale

Marxismul, în secolul 19, a venit în antiteză cu liberalismul şi a înlocuit cuvân­tul "libertate" cu "gratuitate", adresându-se asupriţilor în ideea atragerii sprijinului acestuia. Gânditorii neo-marxişti au renunţat, ulterior, la diseminarea "revoluţionară" a ideologiei, propunând mai degrabă soluţii dorite a fi viabile pentru rezolvarea paşnică a problematicilor sociale.

Acum, spre exemplu, cel puţin în sfera monedelor digitale, "incluziunea" des­pre care vorbeşte raportul World Economic Forum implică existenţa unui cont individual deschis la o entitate bancară centrală. Digitalizarea banilor începe, deci, să aibă o latură socială, ce vizează accesul mai larg la bani, la puterea de cumpărare.

Totuşi, sunt cei de la World Economic Forum neo-marxişti? Cercetând istoria, aceştia pot fi catalogaţi mai degrabă drept globalişti sau neoliberali - neoliberali în ideea incipientă a iniţiatorilor acestui curent conform căreia este nevoie de impunerea unor instituţii suprastatale care să blocheze din libertatea de mişcare a statelor, mişcări care altfel ar putea pune în pericol "economia globală" - cum s-a întâmplat la o scară ceva mai mică în Imperiul Austro-Ungar, locul de baştină al lui Friedrich von Hayek.

Globaliştii (economici), cum erau ei catalogaţi de către apropiaţii preşedintelui american Donald Trump, sunt, după cum le indică şi numele, promotorii globalizării în scopul eficientizării, promotorii socializării riscurilor şi privatizării profiturilor.

Scopul asigurării acestui acces la bani al populaţiei "neincluse" pare a fi mai degrabă deblocarea unor forţe noi de consum, până acum "nebancate". Economiştii neo-marxişti de origine polonă (Michal Kalecki, Roxa Luxemburg, Henryk Grossman, Adam Przeworski, Oskar Lange) au fost influenţi în dezvoltarea principiilor economice keynesiene post-război şi în principal la dezvoltarea teoriei subconsumului, teorie potrivit căreia recesiunile şi perioadele de stagnare economică apar dintr-o cerere de consum inadecvată raportată la cantitatea de bunuri şi servicii produsă.

Interesul băncilor centrale pentru digitalizarea monedelor naţionale nu provine astfel doar din autoconservare, ci şi din nevoia ieşirii din bucla consumului scăzut şi economisirii ridicate care se manifestă de un deceniu în economiile avansate, pe lângă celelalte beneficii le asigură.

De asemenea, de notat că, în general, la economiştii neo-marxişti, digitalizarea este îmbrăţişată deoarece face accesibilă o cantitate mai mare de bunuri, indiferent că este de bunuri imobile, mobile, baze de date, criptomonede etc. Există chiar discuţii cu privire la comunitatea digitală de bunuri, comunitatea de baze de date etc., care nu au nicio legătură cu capitalul, ci cu adaptarea teoriilor marxiste privind mijloacele de producţie, mijloacele tehnice, de către neo-marxişti. Pentru aceştia din urmă, digitalizarea reprezintă o comunizare a lumii actuale.