DIKE

PLASAMENTE ALTERNATIVECaragialiada

Marius Tiţa
Ziarul BURSA #Investiţii Personale /

Caragiale în Cişmigiu

Caragiale în Cişmigiu

Marius Tiţa

Este drept, la bac nu s-a dat chiar "O scrisoare pierdută", s-a cerut fie să se redacteze un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să se prezinte "particularităţi de construcţie a unui personaj dintr-o comedie studiată", ca în cazul celor umani, fie să se facă tot un eseu cu acelaşi număr de cuvinte, în care să se prezinte "particularităţi ale unei comedii studiate". Deşi mulţi ar fi în stare să creadă că multe dintre scrierile literare studiate ar fi comedii, totuşi, singura comedie studiată de candidaţii la bac este "O scrisoare pierdută" de Caragiale. Mai mult, numita celebră piesă de teatru a lui Caragiale nu este pomenită ca atare în niciunul dintre loturile oferite pe 1 iulie. Deci, e clar, nu numai că ştiau că se va da "O scrisoare pierdută", dar ştiau şi că nu i se va spune numele, ci se va juca pe bază de apropouri. Deşi s-au vândut mai multe manuscrise, niciunul nu a fost scrisoare. S-au vândut fotografii, rare, cărţi, fără discuţie, publicaţii, desene şi caricaturi, o statuetă.

Cele mai scumpe şi mai impunătoare au fost fotografiile. În 1905, la Sinaia, Caragiale pozează în atelierul renumitului A. Duschek. Acest portret de maturitate a fost vândut cu 700 de euro. Cu 700 de euro a intrat în licitaţie şi o fotografie extrem de rară, în care îl vedem pe scriitorul Caragiale alături de fiul său, Mateiu, care era tot scriitor şi Caragiale. Autorul fotografiei, care s-a dat cu două mii de euro, este Franz Mandy, unul dintre fotografii-vedetă ai vremii, alături de Duschek, mai sus pomenit, şi legendarul Szathmary. Moritz Wandelmann nu era nici el cu nimic mai prejos. Ne-o dovedeşte imaginea clasică a lui Caragiale, portretul său surprins de acest artist fotograf de la cumpăna secolelor amândouă trecute. Purtând o datare olografă, pentru 1901, fotografia a fost dăruită de scriitor avocatului George Buzdugan, care va ajunge, în 1926, la moartea regelui Ferdinand, în regenţa care conducea România, noul rege, Mihai, fiind mic de tot, avea vreo 6 ani. Buzdugan avea să primească această responsabilitate în virtutea funcţie la care ajunsese, de Prim-Preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Să vedem cum s-au dat cărţile lui Caragiale, ele fiind elementul definitoriu al personalităţii sale. Mai ales ediţiile princeps sau apărute în timpul scurtei sale vieţi, Caragiale murind la 60 de ani. Ediţia din 1901, scoasă Tipografia "Eminescu" Strada Sărindar, din "Dou" bilete perdute", şi considerată de specialiştii de la Historic a fi "cea mai rară tipăritură a lui Caragiale", a fost vândută cu 2.500 de euro, de cinci ori mai mult decât punctul de pornire. Singurul autograf al lui Caragiale din licitaţie a fost aşternut pe volumul "Culisele chestiunii naţionale", din 1896. Ca preţ, a urcat de la o mie la două mii de euro. Pe lângă autograful dramaturgului, volumul cuprinde o menţiune olografă, tot din 1896, conform căreia conducerea a cerut publicarea acestei scrieri în broşură. Ediţia din 1889 din "Teatru", care cuprinde toate cele patru mari piese ale lui Caragiale - Scrisoarea, Noaptea furtunoasă, Conu' Leonida şi D'ale carnavalului, a fost adjudecată cu 1.600 de euro. Prima ediţie din "Năpasta", din 1890, singura dramă scrisă de Caragiale, a primit 500 de euro, tot de cinci ori mai mult decât se spera la început.

Prima publicare a comediei "D'ale Carnavalului" s-a produs în paginile "Convorbirilor literare", mai exact a numărului 2 din 1885. 12 numere din respectiva revistă, din perioada 1885-1886, inclusiv numărul cu carnavalul, a primit 500 de euro. Prima apariţie a volumului "Momente", cea din 1901, care cuprinde seria "Notiţe critice", publicate în "Universul", dedicat pictorului Nicolae Grigorescu, a fost vândut cu 200 de euro. Mai avem, de Caragiale, prima ediţie, cea din 1892, din "Note şi schiţe", cu 170 de euro, "Notiţe şi fragmente literare", din 1897, cu 150 de euro, tot cât s-au dat pentru volumul "Schiţe" din 1897, prima ediţie din eseul "1907, din primăvară până'n toamnă", scris la Berlin, cu 120 de euro. Apărută în 1910, anul morţii lui Caragiale, "Schiţe nouă" poartă deja menţiunea "Pro Memoria". A primit 50 de euro, cât se cereau.

Semnat Caragiale, dar Mateiu, un lot format din două volume ale fiului său, Mateiu Ion, prima ediţie din "Craii de Curtea-Veche", din 1929, şi "Remember", din 1924, la care se adaugă o carte poştală, a primit nu mai puţin de 2.250 de euro, pornirea fiind de o mie. Mateiu a murit în 1936, an în care i-a apărut şi lui un volum, unul bibliofil, din "Opere", la licitaţia de care vorbim fiind adjudecat cu 150 de euro.

Numita licitaţie se numeşte "Caragiale şi lumea sa", astfel că oferta descrie vremuri trecute şi rămase în istorie. Un set de şapte volume din opera lui Caragiale, publicate în anii "30 şi '40, ediţia Paul Zarifopol, cu autograful acestuia pe primul volum, a fost adjudecat pentru 1.400 de euro.

Mizerabilul episod al acuzaţiei de plagiat, care a determinat autoexilarea scriitorului, este evocat în "Delavrancea apărând pe Caragiale. Procesul de calomnie prin presă", de "Octav Minar - avocat". Broşura a primit cât s-a cerut, 30 de euro, şi se referă la procesul intentat de Caragiale lui Constantin Al. Ionescu-Caion, care îl acuzase că a plagiat "Năpasta" după opera scriitorului maghiar Istvan Kemeny, despre care s-a descoperit că are o mare problemă, nici nu exista, nici el şi nici opera aşa-zis plagiată. Caion a recunoscut, de altfel, că a inventat totul.

În 1901 apar în presă două articole semnate cu pseudonimul Caion prin care Caragiale este acuzat că ar fi plagiat piesa "Năpasta" după o piesă a scriitorul ungar Istvan Kemeny, intitulată "Nenorocul". Caragiale află că sub pseudonim se află C. Al. Ionescu, pe care l-a acţionat în justiţie, dramaturgul fiind cel care a câştigat procesul.

O frumoasă colecţie, revista "Nikipercea", din 1861 şi 1862, a primit 1.600 de euro, pornind de la doar 300. Este o revistă de umor, cum sunt unele din zilele noastre sau, mai ales, au fost cam până a apărut internetul. Să nu uităm că, în ianuarie 2015, o revistă de acest tip, "Le Canard enchaîne", a fost martirizată prin asasinarea aproape a întregii redacţii de către terorişti fundamentalişti. Un prim număr dintr-o serie nouă din "Nikipercea", din 1936, vândut separat, a primit 30 de euro. În schimb, mai multe numere ale revistei "Kikirezul", "gazetă literară veselă" de straşnic umor, din 1895 şi 1896, au fost vândute cu 700 de euro. Pentru o mie de euro, citim şi "Ghimpele" din 1868 - 1870. În 1873, în vestita "Ghimpele", a debutat şi Caragiale, cu povestea satirică "Şarla şi ciobanii".

Lumea lui Caragiale trăieşte într-o incredibilă actualitate, aşa că nu mă întreb ce ar fi scris el, pe vremea pandemiei de COVID. Poate că a scris şi nu am înţeles noi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DIKE

Supliment dedicat activităţii de drept
DTLAWYERS
BTPay
elco

Curs valutar BNR

04 Dec. 2020
Euro (EUR)Euro4.8725
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0024
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4931
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3819
Gram de aur (XAU)Gram de aur236.6932

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cramele Cotnari
Aratoys
hygienium.com
Boromir
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie