Şcoala democraţiei

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 10 februarie 2017

Cornel Codiţă

"România nu mai are timp să înveţe democraţia. Democraţiile de astăzi au avut cîteva sute de ani ca să deprindă legile, normele şi cutumele democratice". Acesta este diagnosticul, iar situaţia în care ne pune este aceea a pacientului care tocmai a aflat din gura doctorului că, fără umbra vreunei şanse de salvare, ori a vreunei îndoieli, sfîrşitul implacabil a pus deja piciorul în uşă.

Urmează două remedii. Primul, "Singura şansă a României ar fi un despot luminat care să ne bage pe gît cu forţa aceste deprinderi şi apoi să se retragă, organizînd alegeri libere. Al doilea, "O soluţie ideală ar fi democraţia directă care, în condiţiile tehnologice de azi, ar fi perfect posibilă."

Gîndurile acestea le-am primit în dar de la cititorul "anonim", drept comentariu la editorialul "Voturi şi Oameni". În ciuda celor mai bune intenţii ale sale, pentru care îi mulţumesc, partenerul meu de comunicare mediatică mi-a făcut rost de o noapte de insomnie! Şi, prevăd, nu va fi ultima. Dacă aşa stau lucrurile, chiar, ne-am ars!! La confruntarea cu sentinţa enunţată, trec fulgerător prin primele două stări ale ciclului Kubler-Ross, "negare" şi "mînie", sar peste "negociere" şi mă adîncesc în "depresie", cu ideea precisă că nu voi ajunge niciodată la "acceptare". Trebuie să am o reacţie, e singura formă de terapie care îmi mai dă o şansă. Iat-o!

Dacă alţii au avut nevoie de sute de ani ca să ajungă să stăpînească şi să utilizeze inteligent, eficient, instrumentele fragile ale sistemului de guvernare numit "democraţie", asta e! Peste două, trei sute de ani, România o să aibă şi ea democraţia ei "matură" şi plină de probleme, exact cum este cazul azi al democraţiilor din Franţa, Marea Britanie sau Statele Unite. E ca în povestea cu iarba. Totul este să o uzi şi să o tunzi cînd are nevoie, vreo două sute de ani. După aia, e gazon!! Sentinţa "anonimului" sugerează însă că, spre deosebire de alţii, nu vom avea la îndemînă răgazul acesta. De ce? Există două clase de răspunsuri. Prima construită pe ipoteza că lumea s-ar putea "muta" între timp într-un orizont al viitorului în care eforturile noastre de a deprinde regulile fundamentale şi subtilităţile democraţiei ar fi deja irelevante, inutile. Altă lume, alte reguli, alte sisteme de guvernare, altceva de învăţat la materia politică! Cea de a doua clasă de răspunsuri este conturată de ipoteza, ceva mai "neagră", a unui sfîrşit care pune capăt abrupt şi definitiv procesului nostru de învăţare, fără posibilitatea de a-l mai relua vreodată. Ce fel de sfîrşit? Poate să fie "sfîrşitul lumii", în sens biblic, următoarea mare glaciaţiune, supra-încălzirea globală, extincţie în masă, sau doar sfîrşitul lumii aşa cum o cunoaştem, determinat de schimbări tehnologice şi sociale radicale, ale căror sensuri, cuprins şi finalităţi nu avem cum să le întrevedem. Sunt posibile asemenea circumstanţe? DA! Chiar şi în timpul unei singure generaţii; aproape sigur în două sau trei.

Concluzia este inevitabilă: dacă România nu schimbă ceva radical în tehnologia procesului ei de învăţare socială, care să-i permită să "condenseze etapele" rapid, în cîteva decenii, s-ar prea putea să nu mai aibă timpul necesar să înveţe acest sistem de guvernare, numit democraţie, aşa cum a fost el dezvoltat în ultimii două sute de ani, în cîteva societăţi nucleu ale civilizaţiei euro-atlantice! Pentru noi, acest trecut nu prea mai are viitor! Cu atît mai mult cu cît indicatorul "capacitate de învăţare socială", de la bordul României, a stat, cum stă şi acum, mai tot timpul, pe roşu.

Şi atunci, vorba lui Cernîşevski: Ce-i de făcut?

Prima soluţie, la care trimite "anonimul", oferă un posibil răspuns la întrebarea "tehnologică", cum putem să condensăm etapele de învăţare socială a democraţiei. Răspuns: punem un satrap să ne îndoape, ca pe gîşte, cu regulile, normele, cutumele şi ce o mai fi nevoie, iar cînd ficatul nostru a ajuns "fois gras democratique", lucrarea este gata. El pleacă în treaba lui, nu înainte de a deveni monument istoric, iar noi ne punem pe democraţie, ca la carte. (Mă rog, dacă nu cumva murim, ca gîştele îndopate, prin insuficienţă hepatică!) Experienţa are un oarecare suport "experimental", în istoria ceva mai veche a Angliei, pe la 1650. Isprava lui Cromwell, cel ce pe urmele dezastrului provocat de înfruntarea "democratică" dintre armata Regelui Charles I-ul şi cea a nobilimii care i-a contestat autoritatea de a dizolva Parlamentul, şi-a făcut o armată proprie, a măturat orice rezistenţă, după care l-a trimis pe rege la eşafod, sub acuzaţia că şi-a trădat poporul împotriva căruia a ridicat ilegal o armată proprie. A devenit Lord Protector al Comuniunii Anglia, Scoţia şi Irlanda, pînă la moarte, vreme de cinci ani, timp în care Parlamentul a fost trimis în "concediu fără plată". Ce a învăţat politica britanică din episodul cu pricina? Coroana, că nu e bine să ridice armele împotriva propriei nobilimi; Nobilimea Mare că Parlamentul nu poate fi înlocuit de armată, iar cea mică sau mijlocie că cel mai ieftin este să te supui şi să îţi vezi de treabă, e ceva mai costisitor, foarte riscant, dar remarcabil la scară istorică dacă reuşeşti să-i baţi pe toţi, pentru a-ţi impune punctul de vedere şi soluţiile politice, iar dacă nu, e mai sigur să îţi iei catrafusele şi te duci în America, aşa cum era hotărît să facă Cromwell însuşi, înainte să înceapă toată tărăşenia. Nu încape îndoială, episodul a fost un cîştig imens pentru dezvoltarea ulterioară a democraţiei engleze şi britanice, dar reţeta cu greu poate fi recomandată altora, mai ales în secolul XXI.

Cea de a doua soluţie, ideală, ne asigură "anonimul" nostru, ar fi democraţia directă. Nu puţini sunt azi, cei care, obosiţi de erorile şi dificultăţile de utilizare a "democraţiei reprezentative" cred din toată inima că acesta este viitorul, că el ar putea fi făcut să existe destul de repede, chiar şi în România, dacă ar exista "voinţa" necesară şi ea s-ar putea impune într-un fel decisiv. Să vedem, să cercetăm? Este exact ceea ce voi face în editorialul următor.

Pînă atunci, să citim numai de bine!

Dacă alţii au avut nevoie de sute de ani ca să ajungă să stăpînească şi să utilizeze inteligent, eficient, instrumentele fragile ale sistemului de guvernare numit "democraţie", asta e! Peste două, trei sute de ani, România o să aibă şi ea democraţia ei "matură" şi plină de probleme, exact cum este cazul azi al democraţiilor din Franţa, Marea Britanie sau Statele Unite.

Opinia Cititorului ( 36 )

  1. Pe data de 26 noiembrie 2015 a fost înregistrat oficial Partidul "Democratie Directa Romania", primul partid politic românesc cu platforma specifică promovării acestui tip de sistem.

    1. Elemente constitutive ale democrației directe se regăsesc în majoritatea formelor de guvernare democratice moderne - chiar dacă nu sunt de ajuns pentru a face din acestea ”democrații pure” - cum ar fi referendumul sau adunările (assembly, assemblee) locale sau generale; de asemenea, scrutinele pentru alegerile prezidențiale, precum și pentru demiterea sau suspendarea unui înalt-demnitar (referendumul pentru suspendarea președintelui României ce a avut loc la data de 19 mai 2007 constituind un bun exemplu).

      Statele actuale au milioane de locuitori, de aceea adunarea de fiecare dată a tuturor cetățenilor pentru dezbateri și hotărâri asupra diverselor probleme actuale privind întreaga societate, așa cum ar cere-o o democrație directă, este greu de practicat. Totuși, pătrunderea Internetului mai în toate domeniile vieții prezintă o premisă bună pentru democrațiile directe. 

      Neîncrederea în clasa politică și în democrație, în fapt o falsă democrație,se accentuează de la o zi la alta.Un fapt revelator este rezultatul înregistrat la referendumul pentru demiterea Președintelui României din 29 iulie 2012 când 7,4 milioane de români cu drept de vot s-au pronunțat pentru demiterea acestuia.

      Democrația internet:

      Parlament virtual 

      și

      Vot on-line direct pe lege 

    La noi democrația consfințită prin simulacru de Constituție pe care îl avem nu tranșează ferm aceasta problema reprezentativa sau directă și asta costa foarte mult.Pentru viitorul nostru care trebuie pus în acord și cu psihologia poporului român legea fundamentală trebuie urgent schimbata și ca model as recomanda CONSTITUTIA elvețiană.

    1. Puterea alunecă în România spre așa numitul „prezidențialism 221;. În aceste condiții este firească starea de repulsie și revoltă a cetățenilor României față de democrație, atâta timp cât „puterea poporului” este exercitată împotriva poporului de către o structură oligarhică instaurată după 22 decembrie 1989 și divizată în două structuri de partid care alternează la putere, lăsând impresia existenței unui cadru democratic. Mai mult, prin măsurile luate, conducerea de stat este una antinațională favorizând acțiunile șovine, iredentiste și revanșarde care urmăresc dezintegrarea statului național unitar. Nu lipsa legilor este cauza unei inevitabile disoluții a statului ci lipsa voinței politice de a da legiile pe care poporul le așteaptă și care să se concretizeze într-o redresare a economiei, a nivelului de trai și o asanare morală a societății.

    Este de salutat aceasta aplecare asupra democratiei initiata de Bursa si de dl. Cornel Codita, foarte necesara, in contextul marilor manifestatii din Romania.

    in orice caz, democratia reprezentativa si-a aratat limitele, chiar pericolele. In fond chiar si Hitler a fost ales democratic, ca si , mai nou, Dragnea sau Iohannis. 

    S-a scris mult despre protestele din Piaţa Victoriei şi din diverse perspective. S-a vorbit despre o Românie care se mobilizează – rara avis! - în numele Europei, s-a invocat inclusiv o „cultură românească a protestului”, iar acţiunea protestatarilor a fost considerată „apariţia unei noi concepţii politice”. România, incontestabil, a ieşit foarte bine la nivel de imagine. Sunt curios ce contributii va aduce dl. Codita la tema. 

    In Occident a aparut o noua conceptie politica, ideea ca statul trebuie, înainte de orice, să emancipeze individul de sub tutela lui. Într-o epocă a maselor, a „revoluţiei numerice”. trebuie să pregătim lumea, o lume deschisă unde autonomia individului şi cooperarea spontană înlocuiesc structurile centralizate.  

    Evenimentele din Bucureşti participă si ele la apariţia unei noi concepţii politice. Revoltele din România sunt spontane şi articulate în jurul unor cauze unice. E imposibil de identificat vreun lider în masa de indignaţi români. 

    1. Nu ai citit catrea lui Make, ultima, e si pe Bursa.ro - gratis. Make este pionerul! Ti-o recomand cu bani sau free.

    Poate si eu sunt anonimul care ti-a provocat insomnia :))))

    1. Pentru amărâtă asta democratică eu am luat bătaie în iunie 1990 dar voi nu știți nimic și aveți și o incultura CRASA.Nu cred că totul fi de cuvine.Dati voi soluțiile.

      te-ai ratacit! nu asta este site-ul cu doleante ! incultura crasa? poti defini corect cei doi temen in legatura cu verbul "a avea"?i

      Cred ca e mai bine acum. Celalat ochi imi plange ca generatia mea s-a dus in toate colturile globului.

    Cele 3 mari slabiciuni ale democratie sunt:

    - alegatori incapabili sa faca cea mai buna alegere; 

    - candidati nepregatiti sa conduca si care n-au nicio treaba cu interesul cetatenilor; 

    - deciziile luate prin vot nu sunt intotdeauna cele mai bune si in plus necesita timp pentru dezbateri, negicieri, etc. 

    Mai mult decat atat democratia da rateuri chiar si dupa sure de ani de practica(vezi alegerile din SUA)

    Capitalismul a adoptat democratia tocmai pentru slabiciunile sale: e coruptibil si usor de manevrat/manipulat. 

    "Ziarul pe care il scrii tu !" e in Ardeal mitici nu au auzit de el.

    De Politie-Digi 24- 11:20h. Politie depasind pe linie continua fara semnale de Politie. Daca nu are girofarul pornit e masina normala in trafic.

    Cine a filmat, amenda! 

    surprinzatoare viziunea - cel putin declarativ, psihiatrica (!) - oe care o antamati! ca si visul despre o asa zisa "democratie matura" (dincolo de declaratia drepturilor omului si cetateanului si de declaratia de independenta a sua, omenirea s-a complacut - inclusiv in statele enumerate - in demersuri de a inlocui lupta pentru democratie cu lupta doctrinara despre democratie!). sa nu uitam un lucru "politica s-a nascut cand primul ticalos s-a intalnit cu primul prost" (Voltaire)! asa adauga faptul ca, "castrarea", uneori, are ca efect dezvoltarea dezinteresului si niciodata dezvoltarea interesului (inclusiv politic)! democratia directa constitutionalizata in islanda ca "democratie participativa" este o exceptie care intareste regula si nu un pas inainte! cat despre democratia directa, as opina ca atata timp cat comunitatile etatice vor frecventa dictonul "prosti da' multi"!, n'are nici-o sansa! ceea ce, poate, ar fi o acumulare a fost sesizat de esmein si raymond carre de malberg, lipsa de democratie din dota constitutionalismului si tratamentul discriminatoriu care insoteste electia puterilor in stat! pana cand, cultural, nu va fi endogenizata ca necesitate sine qua non "trecerea de la co-existenta la existenta impreuna" sperantele (mai ales cele revolutionare) mai trebuie sa astepte! d'le Codita, totusi, astept cu interes continuarea!

    1. din graba, am uitat sa semnez opinia 8! scuze!

      Politica economică de dependență și dominație forțată duce la „lumpen-dezvoltare” ; adică o „dezvoltare a subdezvoltării”. Relația cu metropola generează sărăcie la periferie. Decapitalizarea statelor dominate reprezintă funcția caracteristică a neoimperialismului modern care este, în principal, unul economic favorizat de economia de piață și libera circulație a capitalurilor și nu doar un militarism imperialist. Statul din periferie este unul democrat,un garant al libertăților și drepturilor cetățenești. Dreptul suprem al omului este dreptul la viață,însă statul minimal nu este preocupat de viața cetățenilor săi.În condițiile mizere de sărăcie,impuse periferiei de către metropolă,speranța de viață scade vertiginos iar în centrul sistemului crește. Am considerat necesar ca această formă de organizare politică a societății în periferia sistemului mondial modern,în fapt o politică a subdezvoltării,care mimează democrația autentică din centrul sistemului occidental, să poarte un nume. Acesta nu putea fi altul decât „lumpen-democrație& #8221;, adică o democrație declasată prin falsitate ca și cei care o promovează. Lumpen-democrația luminează lumea din periferia sistemului mondial modern numai că, lumina ei este întocmai celei date de un opaiț ce contrastează orbitor cu lumina policandrelor de cristal din centrul metropolitan. Democrația din metropolă ajunge în periferie total schimbată, distorsionată, schimonosită, unde ia forma unei dictaturi nu a poporului ci în numele poporului și împotriva poporului. Acest fel de democrație se exercită în statul periferic în mod tiranic și absolut fără niciun control din partea poporului care deși deține principala pârghie a democrației, care este votul, nu poate schimba decât guverne trecătoare, prometropolitane și nu regimul democrat.

    Expansiuena democartiei coincide cu cea a capitalismului. Pardoxul ei consta in impunerea ei prin forta.

    1. Politica puterii în relația cu Statele Unite și U.E.este una nefastă și executorie,ce amintește de perioada ocupației bolșevice de după 23 august 1944. Comisarii trupelor de ocupație ale Uniunii Sovietice sunt înlocuiți acum cu altfel de comisari, ai Uniunii Europene. Nimic benefic nu mai poate fi întreprins, inițiativa proprie este blocată și toate activitățile, în special cele privind alocarea fondurilor bugetare pentru dezvoltare sunt strict monitorizate. Orice abatere este sancționată drastic. Guvernanții au statut de guvernatori iar puterea nu le aparține decât în mică parte. Clasa politică este una servilă, interesată de propria îmbogățire și are un rol nefast pentru societatea românească. Partidele au o singură orientare, proeuropeană și proamericană. Guvernul execută ordinele venite de la Consiliul Uniunii Europene, FMI și Banca Mondială. Parlamentul este o anexă a legislativului european și dă legi în funcție de politica și interesele UE. Justiția aplică noile legi și coduri de legi impuse iar unde acestea nu sunt actualizate sau în concordanță cu legea comunitară, în actul de justiție intern se aplică cu prioritate dreptul Uniunii Europene. Odată cu subordonarea directă și necondiționată față de centrul de putere decizional de la Bruxelles, România pierde atributul de stat suveran și independent, pe care statul român, chiar și în dictatură, și-l păstrase cu mari sacrificii.

      Cei mai mulți dintre sociologii români consacrați, care dețin în prezent funcții în sistemul de putere, consideră, în termeni elevați, că România se află pe un drum bun și că „tranziția”pr elungită este un fapt inerent pentru o țară care, prin schimbarea de regim, păstrează nostalgic încă o „grea moștenire” a centralismului etatic comunist. Numai că, acum, statul este unul neputincios iar din moștenirea comunistă, după douăzeci și doi de ani de democrație, nu a mai rămas nimic.Totul a fost distrus atât în industrie cât și în agricultură sau a fost vândut pe nimic pe motivul asigurării de la o zi la alta a subzistenței unui popor înfometat. Nimic nu s-a construit în acești ani de liberalism sălbatic asemănători domniei fanariote. Reacția statului nu a fost una de asigurare a protecției sociale prin înființarea de locuri de muncă, cum era firesc, ci de permanente și masive disponibilizări ale forței de muncă active, de înrobire și îndatorare a populației prin cele mai severe taxe și impozite din Europa. Și aceasta, pentru a asigura menținerea și prosperitatea organismului financiar mondial, a Fondului Monetar Internațional și a Băncii Mondiale. Aspectul României „moderne” este unul dezolant, ca după bombardament. Construcțiile și halele industriale abandonate și devastate în mai toate localitățile țării dau impresia unui cataclism nuclear iar populațiile au părăsit masiv zonele foste industrializate migrând din disperare spre țări ale Europei occidentale. Alți sociologi români consideră că lipsa unui cadru legislativ adecvat a determinat stagnarea și regresul economic și social.

      mi-a venit in minte o lozinca din secolul trecut-sus codita de topor - jos partidul muncitor Ce sa invatam-sa ascultam ce ne spune inima de acolo ,din dragostea de om de popor ne vin indicatiile de activitate.

      Liberal democracy came to be confused and confuted with neo-colonial exploitation, social Darwinism, and the crumbling of social compacts and long-standing treaties, both explicit and implicit. It even came to be associated with materialism and a bewildering variety of social ills: rising crime rates, unemployment, poverty, drug addiction, prostitution, organ trafficking, monopolistic behavior, corporate malfeasance, and other antisocial forms of conduct.

      Moreover, rapacious Anglo-Saxon capitalism, ostensibly based on the law of the jungle, survival of the fittest, and natural selection did not provide the panacea it promised to all ills, social and economic. Instead, prone to systemic crises, it repeatedly seemed to threaten the very architecture and fabric of the global order: market and regulatory failures forced the hand of even the most fervent laissez-faire regimes to nationalize, bailout, and implement Keynesian stimulatory measures. By comparison, the economic systems of etatist-authoritarian polities seemed to provide the private sector with a smoother trajectory of development. 

      This is the paradox: unbridled capitalism always leads to state intervention and ownership (as the crisis of the financial system in the USA in 2008 has proven yet again) - while state ownership and intervention seem to give rise to flourishing forms of capitalism (for instance, in China and Russia). 

    Statutul intarziat al Romaniei, dictat de istorie, a fost remarcat de Zeletin cu mult timp inainte de secolul 21. De asemenea, solutii au fost antamate de acesta.

    Datorita Cortinei de Fier intarzierea s-a perpetuat. Acum suntem in situatia unui stat care trebuie sa se agate de sistemul organizational international pentru promovarea interesului national. Modul in care o va face probabil va avea o amprenta singulara. Sau va avea sansa unui Bratianu (nu sunt filoliberal) sau nu va exista o astfel de personalitate si viitorul va fi dictat de apartenenta organizationala. Din pacate asertiunea de mai sus este un sofism. 

    Aşadar, metodele vechi au fost actualizate şi perfecţionare: astăzi,promovarea colonialismului se face “prin globalizare”, în “numele democraţiei şi progresului în lume”.

    1. Metodele folosite pentru “implementarea «colonialismului modern» sunt, prin excelenţă economice şi financiare”, prin achiziţionarea- prin sloganul cel mai la modă astăzi, cel al “privatizării” – a tuturor activelor rentabile din diferite ţări.

      Promovarea şi implementarea colonialismului modern – în urma adaptării şi perfecţionării vechilor metode coloniale – nu se mai face printr-o subordonare declarată a ţărilor şi popoarelor, ci prinrecurgerea la formule menite să înşele aceste popoare, susţinându-se că: 

      a. noii colonialişti nu le jefuiesc bogăţiile, ci le “privatizează”, că 

      b. nu le subordonează, ci îi conectează la un proces de globalizare care, într-un viitor pe care se feresc să-l precizeze, le va fi benefic, şi că 

      c. cei care se opun măsurilor de promovare a colonialismului modern sunt “înapoiaţi”, neînţelegând “tendinţele obiective ale progresului omenirii” (Jean Ziegler, Feudele capitaliste, în op. cit., p. 181). 

      Trei sunt metodele şi mijloacele de implementare a colonialismului modern: 

      1. preluarea, printr-un jaf organizat, a celor mai importante active economice şi resurse naturale ale ţărilor supuse colonizării; 

      2. obligarea lor să recurgă la împrumuturi externe înrobitoare, facându-le dependente de capitalul internaţional; 

      3. promovarea şi menţinerea la putere a unor lideri obedienţi, care – în unele cazuri – au devenit avocaţii unor companii transnaţionale, angajate în jefuirea bogăţiilor naţionale ale ţărilor respective.

      Noile puteri coloniale recurg adesea la cele mai abjecte metode pentru a-i defăima şi compromite pe liderii politici care au curajul să apere interesele naţionale ale popoarelor. Aceste puteri îi susţin şi-i promovează pe acei lideri politici dispuşi să le “netezească calea spre subordonarea propriilor popoare”. Nu contează că asemenea lideri sunt corupţi, mincinoşi, imorali până în măduva oaselor. Ceea ce contează este obedienţa lor revoltătoare faţă de transnaţionalele care le jefuiesc ţara şi le transformă poporul – pe care ar trebui să-l apere – într-un “popor de sclavi”. 

      Guvernatorii colonialismului modern în haină diplomatică dictează liderilor obedienţi ai ţărilor colonizate:

      1. cui să vândă resursele ţărilor lor; 

      2. ce decizii să mai adopte pentru sărăcirea în continuare a popoarelor respective; 

      3. cum să încalce principiile şi normele democratice.

      Pentru ei, democraţia reprezintă “Diktatul noilor stăpâni coloniali”, iar popoarele trebuie să li se supună cu orice preţ… 

      tot mai mulţi analişti atrag atenţia că “globalizarea este un colonialism modern” (Riccardo Petrella, Patronii Terrei, în Le Monde diplomatique; Alain Gresh, Recrearea intemaţionalismului; Amitai Etzioni, fostul consilier al preşedintelui Jimmy Carter; Ciive Schmitthoff; Jean-Michel Jacquet; Hans van Houte etc), care se înfăptuieşte mai ales prin mijloace economice (îndeosebi prin fuziuni sau prin “structurarea unor alianţe economice”), fără a fi abandonate total mijloacele politice şi militare. Între aceste mijloace, un loc important revine dictatului politic. În unele cazuri, ambasadorii unor puteri coloniale se comportă în acelaşi mod în care se comportau “guvernatorii fostelor colonii”.

      E curios, deși nimeni nu se miră: în vreme ce lumea academică toacă mărunt, sub acuzația de colonialism, marile state ale Occidentului, nimeni nu suflă un cuvînt și nici nu pare să fi auzit vreodată de cel mai mare și mai activ imperiu colonial. Un imperiu viu și harnic, persecutor de națiuni și mare amator de expansiune. Numele lui? Rusia.

    Pe măsură ce băncile private ne prind captivi prin dreptul lor de a emite şi împrumuta bani către guvernele naţionale, ca apoi să le dea împrumuturi pentru plata dobânzilor într-o spirală ce scapă de sub control încât datoriile nu vor putea fi niciodată plătite integral (6), ei sunt în stare să-şi căptuşească buzunarele şi mai mult prin cumpărarea resurselor naţionale pe te miri ce de la ţările pe care tot ei le-au adus la faliment. Şi asta nu se cheamă afaceri. Ci austeritate.

    „Iar acum îi interesează şi contribuţiile tale la asigurarile sociale. Vor banii tăi de pensie. Îi vor pentru a-i da prietenilor lor infractori de pe Wall Street. Şi mai ştii ceva? O să-i obţină. O să îi obţină mai devreme sau mai târziu pentru că ei sunt şefii.” 

    G[e]orge Carlin, scriitor, critic şi comic 

    Functioning and fair democracy is representative and not participatory. Participatory "people power" is mob rule (ochlocracy), not democracy. Alas, while participatory democracy often leads to the elevation to power of demagogues and dictators, representative democracy invariably mutates into oligarchy and plutocracy. It takes a lot of money (“campaign finance”) to get elected and this fact of political survival forces politicians, up for sempiternal re-election, to collude with the rich in a venal quid-pro-quo.

    Granted, "people power" is often required in order to establish democracy where it is unprecedented. Revolutions - velvet, rose, and orange - recently introduced democracy in Eastern Europe, for instance. People power - mass street demonstrations - toppled obnoxious dictatorships from Iran to the Philippines and from Peru to Indonesia.

    But once the institutions of democracy are in place and more or less functional, the people can and must rest. They should let their chosen delegates do the job they were elected to do. And they must hold their emissaries responsible and accountable in fair and free ballots once every two or four or five years. 

    Democracy and the rule of law are bulwarks against "the tyranny of the mighty (the privileged elites)". But, they should not yield a "dictatorship of the weak". 

    1. Worse still, the West has transformed the ideal of democracy into an ideology at the service of imposing a new colonial regime on its former colonies. Spearheaded by the United States, the white and Christian nations of the West embarked with missionary zeal on a transformation, willy-nilly, of their erstwhile charges into profitable paragons of "democracy" and "good governance".

      And not for the first time. Napoleon justified his gory campaigns by claiming that they served to spread French ideals throughout a barbarous world. Kipling bemoaned the "White Man's (civilizing) burden", referring specifically to Britain's role in India. Hitler believed himself to be the last remaining barrier between the hordes of Bolshevism and the West. The Vatican concurred with him. 

      The truth is that voters are powerless. The rich and mighty take care of their own. Malfeasance carries little risk and rarely any sanction. Western democracies are ossified bastions of self-perpetuating interest groups aided and abetted and legitimized by the ritualized spectacle that we call "elections". And don't you think the denizens of Africa and Asia and eastern Europe and the Middle East are blissfully unaware of this charade.

    Democrația internet:

    Parlament virtual 

    și

    Vot on-line direct pe lege 

    1. Doar intr-o tara mica e posibil cu traditie democratica...si educatie in acest spirit civic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

19 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9261
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0937
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4797
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6851
Gram de aur (XAU)Gram de aur235.3486

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

FINANCIAL FORUM 2021
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro