Securitatea la Marea Neagră, în afara agendei oficiale a Summitului NATO

Securitatea în regiunea Mării Negre nu se află ca un punct distinct pe agenda summitului NATO care se desfăşoară astăzi şi mâine la Ankara, deşi Turcia, ţara organizatoare, este unul dintre statele riverane importante din zona încinsă de la declanşarea de către Rusia a războiului contra Ucrainei. Potrivit informaţiilor postate pe site-ul NATO, cele trei priorităţi oficiale pentru acest summit sunt cheltuielile de apărare, investiţiile în industria de apărare şi sprijinul acordat Ucrainei. Consolidarea Flancului Estic al NATO, în condiţiile în care Administraţia Trump a anunţat că va retrage o parte însemnată din trupele pe care le are cantonate în Europa, şi securitatea traficului naval la Marea Neagră nu figurează ca teme principale, separate, pe agenda reuniunii la nivel înalt.

Explicaţia ţine, în bună măsură, de cine găzduieşte şi de ce anume doreşte gazda să scoată în evidenţă. Turcia îşi încadrează propriul rol prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, prin Convenţia Montreux şi prin poziţia sa la intersecţia Mării Negre, Mediteranei de Est, Orientului Mijlociu şi Caucazului. Potrivit analiştilor Modern War Institute, Ankara tinde să trateze Marea Neagră mai degrabă ca parte a propriei sale sfere de influenţă şi negociere, inclusiv prin rolul de mediator între Moscova şi Kiev, decât ca pe un front care necesită o consolidare militară colectivă. Apoi, Turcia a insistat constant, conform United States Studies Centre, că ameninţările de la graniţa sa sudică sunt la fel de importante ca cele din Europa de Est, ceea ce împinge discursul summitului spre „abordarea 360 de grade” - sud, est, vest şi nord deopotrivă - mai degrabă decât spre o concentrare specifică pe flancul estic.

Există şi un al doilea factor, poate mai important: administraţia Trump. Prioritatea centrală a Washingtonului la Ankara este, aşa cum spune presa americană, „burden-shifting”, adică mutarea responsabilităţii financiare şi operaţionale către europeni şi nu extinderea unor angajamente noi de postură militară americană pe flancul estic. De fapt, tocmai fiindcă se discută despre retrageri de trupe americane din Europa şi o revizuire pe şase luni a prezenţei militare a SUA pe continent, o consolidare declarativă a flancului estic ar suna contradictoriu faţă de mesajul american.

European Leadership Network şi Atlantic Council au semnalat exact acest gol: prima organizaţie cere explicit NATO să dezvolte o „foaie de parcurs practică” pentru abordarea 360 de grade, tratând Marea Neagră, Europa de Est, Mediterana şi ameninţările hibride împreună, tocmai pentru că nu există un asemenea plan concret pe masă; Atlantic Council propune ca summitul de la Ankara să fie „ocazia perfectă” pentru a extinde măsuri similare celor luate deja pentru flancul estic, precum Operaţiunea Eastern Sentry, lansată ca răspuns la incursiunile de drone ruseşti, dar către flancul sudic, nu neapărat pentru a le consolida pe cele estice.

Menţionăm că este a doua oară când Turcia găzduieşte un asemenea eveniment, după summitul de la Istanbul din 2004, iar alegerea locaţiei, la 22 de ani distanţă, nu este deloc întâmplătoare: potrivit analiştilor citaţi de Modern War Institute şi United States Studies Centre, Ankara joacă un rol tot mai important pe flancul sudic şi în zona Mării Negre, iar apropierea recentă dintre preşedintele american Donald Trump şi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, alături de nevoia tot mai mare de capacităţi de producţie a armamentului, au schimbat modul în care celelalte state membre privesc Turcia, aşa cum remarcă Washington Post.

Summitul se va desfăşura la Complexul Prezidenţial Beştepe şi va aduce la aceeaşi masă şefi de stat şi de guvern, oficiali NATO de rang înalt, delegaţii diplomatice, consilieri militari şi echipe extinse de securitate şi presă, într-un dispozitiv de pază fără precedent pentru capitala turcă, estimat de Anadolu Ajansi la aproximativ 70.000 de poliţişti şi jandarmi, alături de capacităţi suplimentare la aeroport, sisteme dedicate de intervenţie medicală şi de urgenţă, coordonare cibernetică sporită şi restricţii temporare de trafic în mai multe zone ale oraşului.

• Sprijin de 70 miliarde euro pentru Ucraina

Miza centrală a summitului o reprezintă cheltuielile de apărare. Secretarul general NATO, Mark Rutte, a stabilit trei priorităţi clare pentru Ankara: continuarea creşterii investiţiilor aliate în apărare, consolidarea producţiei industriale de apărare transatlantice şi susţinerea în continuare a Ucrainei. Potrivit unor estimări NATO publicate în luna martie, toate statele membre au atins deja pragul de 2% din PIB alocat apărării în 2025, faţă de doar trei state în 2014, iar toate au îndeplinit şi ţinta de a direcţiona cel puţin 20% din bugetul de apărare către achiziţii şi modernizare, comparativ cu opt state în urmă cu un deceniu.

Mark Rutte a subliniat recent că aliaţii europeni şi Canada au cheltuit, între 2016 şi 2026, încă 1,2 trilioane de dolari pentru apărare, incluzând o creştere de 20%, adică 139 de miliarde de dolari, doar între 2024 şi 2025. Discuţia nu se mai opreşte însă la promisiuni politice: la summitul de anul trecut, de la Haga, aliaţii s-au angajat să ajungă la un nivel de 5% din PIB alocat apărării în următorul deceniu, din care 3,5% pentru cheltuieli militare de bază şi restul pentru infrastructură şi cheltuieli conexe, iar la Ankara, preşedintele Trump vine cu misiunea declarată de a impune respectarea acestui angajament, după ce anul trecut a reuşit să obţină acordul aliaţilor pentru majorarea bugetelor. Unele state, precum Spania, au spus deschis că nu pot atinge acest nivel, iar alte guverne şi-au exprimat rezerve, astfel încât tensiunea pe acest subiect rămâne una dintre liniile de fractură ale reuniunii.

În ceea ce priveşte susţinerea investiţiilor în apărare, potrivit lui Mircea Geoană, fost secretar general adjunct al NATO, la summitul de la Ankara urmează să fie aprobată înfiinţarea Băncii multilaterale pentru Apărare, Securitate şi Rezilienţă (DSRB).

Într-o postare recent pe Facebook, Mircea Geoană a precizat: „Am iniţiat proiectul în perioada mea la vârful NATO, ca instrument suplimentar de finanţare şi inovare, alături de DIANA şi Fondul de Inovare al NATO. Am continuat să-l susţin în calitatea actuală de membru al board-ului Grupului de Dezvoltare al DSRB, alături de foşti colegi din NATO şi de profesionişti din lumea financiară, juridică şi de consultanţă. Ani de muncă asiduă, în care am reuşit să convingem guvernele şi mediile politice şi financiare din statele democratice de necesitatea unui instrument suplimentar de finanţare dedicat industriei de apărare, în special pentru companii de talie mică şi medie, şi din ţări cu constrângeri bugetare şi costuri de finanţare considerabile. (...) Mândru să văd şi România ca membru fondator al DSRB şi le mulţumesc autorităţilor noastre pentru susţinerea acestui proiect important. Aşteptăm cu nerăbdare ceremonia oficială de lansare a Băncii la Summitul NATO de la Ankara”.

Sprijinul pentru Ucraina rămâne un alt pilon esenţial al agendei, în al cincilea an al războiului declanşat de Rusia. Conform unui proiect de declaraţie finală văzut de Reuters şi aprobat deja de ambasadorii NATO, aliaţii urmează să promită Ucrainei 70 miliarde euro, echivalentul a aproximativ 80 de miliarde de dolari, în asistenţă militară pentru anul 2026, cu angajamentul de a menţine „cel puţin niveluri echivalente” de sprijin şi în 2027. O parte din aceste fonduri va proveni din angajamente bilaterale existente şi dintr-un mecanism de împrumut al Uniunii Europene, în valoare de 60 miliarde euro, destinat investiţiilor şi achiziţiilor de apărare pentru Ucraina.

Declaraţia de la Ankara ar urma să reafirme un „angajament de neclintit” faţă de apărarea colectivă prevăzută la Articolul 5 din Tratatul Atlanticului de Nord, descriind Rusia drept „o ameninţare pe termen lung” la adresa securităţii şi stabilităţii euro-atlantice, în timp ce liderii vor sublinia că Europa şi Canada, alături de Statele Unite, îşi asumă o responsabilitate tot mai mare pentru apărarea Alianţei, într-o formulă pe care Rutte o numeşte „NATO 3.0”: o Europă mai puternică, într-o Alianţă NATO mai puternică, mai puţin dependentă de Statele Unite, dar în care Statele Unite rămân ferm implicate.

• Întâlnirea Trump-Zelenski, unul dintre momentele importante ale summitului NATO

Prezenţa lui Donald Trump la Ankara este urmărită cu deosebită atenţie, într-un moment în care Casa Albă a anunţat retrageri de trupe din Europa şi o revizuire de şase luni a prezenţei militare americane pe continent, alimentând incertitudinea în interiorul Alianţei. Potrivit National Public Radio (SUA), preşedintele american urmează să se întâlnească miercuri cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, după ce, pe 4 iulie, a vorbit telefonic atât cu liderul de la Kiev, cât şi cu preşedintele rus Vladimir Putin, o discuţie în cadrul căreia, potrivit unui oficial rus, Trump ar fi oferit sprijin pentru accelerarea negocierilor de încheiere a conflictului. Preşedintele american mai are programată, în marja summitului, o întrevedere cu preşedintele sirian Ahmad al-Sharaa, într-un context în care Trump a vehiculat public ideea unui rol mai amplu al Siriei în lupta împotriva Hezbollah în Liban.

Pe fondul acestor tensiuni, un grup bipartizan de senatori americani, condus de senatoarea democrată Jeanne Shaheen, călătoreşte din nou la summit pentru a transmite un mesaj de susţinere fermă a Alianţei din partea Congresului, ca o contrapondere la atitudinea adesea tăioasă a administraţiei Trump faţă de NATO. Shaheen a declarat că aliaţii europeni „sunt cei mai buni parteneri ai noştri, cei mai buni parteneri comerciali şi sunt esenţiali pentru securitatea noastră naţională şi succesul nostru economic”, adăugând că acesta este exact ceea ce administraţia pare să nu înţeleagă.

Tensiunile transatlantice nu se opresc însă la subiectul cheltuielilor militare. Oficialii europeni se tem că războiul recent dintre Statele Unite şi Iran, precum şi iritarea lui Trump faţă de reacţia guvernelor europene la acest conflict ar putea umbri discuţiile de la Ankara. Proiectul de declaraţie finală conţine totuşi un limbaj ferm pe acest subiect, aliaţii urmând să reitereze că Iranul nu trebuie să deţină niciodată arme nucleare şi să ceară Teheranului respectarea deplină a libertăţii de navigaţie în Strâmtoarea Hormuz.

• Cooperarea industrială în cadrul NATO, discutată în prima zi a summitului

În paralel, Turcia intenţionează să folosească summitul pentru a-şi pune în valoare capacităţile tot mai mari ale industriei sale de apărare şi pentru a repeta cererea sa, mai veche, de ridicare a tuturor restricţiilor privind comerţul cu echipament militar în interiorul Alianţei. Preşedintele Erdogan speră să facă progrese cu state precum Franţa şi Italia pe tema achiziţiei sistemelor de apărare antirachetă SAMP/T şi a altor forme de cooperare industrială în domeniul apărării, iar chiar în prima zi a summitului, marţi, va avea loc la Ankara un Forum al Industriei de Apărare NATO, în cadrul căruia sunt aşteptate anunţuri de contracte în valoare de zeci de miliarde de dolari.

Dincolo de cifre, declaraţii şi proceduri diplomatice, miza reală a summitului de la Ankara ţine, potrivit specialiştilor, de capacitatea NATO de a transforma consensul politic în forţă militară reală. David M. Cattler, fost secretar general adjunct al NATO pentru informaţii şi securitate, actualmente cercetător la Centrul pentru Analiză Politică Europeană, a declarat pentru National Public Radio (SUA) că istoria nu va judeca acest summit după lungimea comunicatului final sau după mărimea angajamentelor de cheltuieli, ci după capacitatea reală a Alianţei de a transforma rapid consensul politic, investiţiile crescute şi sprijinul public tot mai mare într-o capacitate militară concretă, capabilă să menţină o descurajare credibilă. Practic, după cinci sau şase summituri în care Alianţa şi-a stabilit direcţia strategică, spune Cattler, a venit momentul ca NATO să demonstreze că poate şi livra, nu doar promite.

Analiştii europeni atrag atenţia şi asupra unei alte dimensiuni sensibile a summitului: poziţia specială a Turciei în interiorul Alianţei. Deşi Ankara a condamnat invazia rusă a Ucrainei din februarie 2022 şi a susţinut integritatea teritorială ucraineană, iar dronele turceşti au jucat un rol important în apărarea Ucrainei în primele etape ale războiului, Turcia nu s-a alăturat sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei şi a acţionat în repetate rânduri ca mediator între Moscova şi Kiev, inclusiv în negocierile privind Iniţiativa Cerealelor din Marea Neagră. Această atitudine ambivalentă a fost uneori privită de alte state membre drept o formă de echivoc, iar summitul de la Ankara ar putea readuce în prim-plan dezbaterea mai amplă privind orientarea strategică viitoare a Alianţei, într-un moment în care NATO se percepe nu doar ca o alianţă de apărare, ci şi ca o comunitate a valorilor democratice.

Turcia mai este aşteptată să susţină o aprofundare a Iniţiativei de Cooperare de la Istanbul, cadrul prin care Alianţa colaborează în domeniul securităţii şi industriei de apărare cu parteneri din Golf, precum Bahrain, Kuweit, Qatar şi Emiratele Arabe Unite, cu participarea, la anumite activităţi, şi a Omanului şi Arabiei Saudite, într-o mişcare menită să consolideze flancul sudic al NATO pe fondul instabilităţii tot mai mari din Orientul Mijlociu.