Sport

18 iunie 2019
FRF se "leapădă" de suporterii din Malta

FRF se "leapădă" de suporterii din Malta

O.D.Ziarul BURSA #Sport / 13 iunie 2019

Suporterii echipei naţionale au reuşit să atragă, din nou, atenţia asupra lor. Federaţia Română de Fotbal se delimitează de acţiunile grupului de spectatori care a luat loc în sectorul suporterilor români la meciul din Malta şi a folosit scandări xenofobe pe parcursul jocului. Conducerea FRF anunţă că nu tolerează un astfel de comportament care contravine regulamentelor în vigoare ale tuturor competiţiilor sportive şi care nu face cinste niciunui susţinător al achipei naţionale.

Sursa foto: frf.ro

Victorie, nemulţumiri, calcule şi procese

D.N.Ziarul BURSA #Sport / 12 iunie 2019

Echipa naţională a intrat oficial în vacanţa de vară, după ce a învins, fără probleme, selecţionata similară a Maltei, în Grupa F de calificare la Euro-2020. Victoria, 4 - 0 prin golurile marcate de Puşcaş (7, 29), Chipciu (34) şi Man (90+1), spune totul despre raportul de forţe din teren. Din acest moment încep calculele, care conţin mai multe elemente, printre care paşii greşiţi făcuţi de Suedia, principalul adversar pentru ocuparea locului doi, şi parcursul perfect al echipei noastre.

Sursa foto: Twitter

CSM Oradea, campioana României la baschet masculin

D.I.Sport / 5 iunie 2019

Campioana en-titre la baschet masculin, CSM Oradea, a păstrat trofeul şi în 2019, după ce a învins marţi, pe teren propriu, formaţia CSU Sibiu, cu scorul de 75-66 (30-27), în cea de-a patra partidă din cinci programate în finala Ligii Naţionale.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Dosar penal pentru fostul şef al FRF

Ziarul BURSA #Sport / 5 iunie 2019

Mircea Sandu, fost preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF) este bântuit de trecut. Sandu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru luare de mită, într-un dosar în care a fost deferită justiţiei şi soţia sa.

Qatarul a mai primit o competiţie de la FIFA

Ziarul BURSA #Sport / 5 iunie 2019

Investiţiile masive făcute de Qatar în infrastructură sportivă sunt pe deplin răs­plătite de către Federaţia Internaţională de Fotbal, care este dispusă să ignore toate criticile venite din lumea fotbalului legate de modul cum această ţară a...

Răzvan Burleanu va conduce Comisia Media a UEFA

Ziarul BURSA #Sport / 4 iunie 2019

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a fost votat de către membrii Comitetului Executiv al UEFA la conducerea Comisiei Media a forului continental, iar cu aceas­tă ocazie acesta şi-a încheiat mandatul de prim-vicepreşedinte...

Răzvan Burleanu (Sursa foto: Twitter)

Răzvan Burleanu, numit preşedinte de comisie UEFA

I.V.Sport / 3 iunie 2019

Comitetul Executiv UEFA a votat numirea preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, la conducerea Comisiei Media a forului continental, după mandatul acestuia ca prim-vicepreşedinte al Comisie Marketing, informează frf.ro.

Canabisul, susţinut de mari sportivi

Canabisul, susţinut de mari sportivi

OCTAVIAN DANZiarul BURSA #Sport / 27 mai 2019

Cauzele nobile reuşesc să îi unească pe oameni şi nici marii sportivi nu fac excepţie. O cauză, nu ne pronunţăm asupra ei, a reuşit să îi determine pe 150 de foşti şi actuali sportivi, între care şi Mike Tyson şi Floyd Landis, să semneze o...

Rafael Nadal (Sursă foto: Twitter)

Nadal a câştigat turneul la Roma

L.A.Sport / 20 mai 2019

Spaniolul Rafael Nadal, locul 2 ATP, a câştigat, ieri, turneul de la Roma, cu premii de 5,2 milioane de euro, impunându-se în finală în faţa liderului ATP, Novak Djokovici, scor 6-0, 4-6, 6-1.

Clubul Genoa este de vânzare

Clubul Genoa este de vânzare

D.I. Sport / 15 mai 2019

Clubul Genoa, care se află pe locul 17 în Serie A şi la care evoluează şi portarul Ionuţ Radu, a încredinţat unui cabinet de consultanţă "un mandat pentru a consilia vânzarea clubului".

Tiger Woods medaliat de Donald Trump (Sursă foto: Twitter)

Tiger Woods a primit Medalia Prezidenţială a Libertăţii

L.A.Sport / 7 mai 2019

Tiger Woods, care a câştigat luna trecută pentru a cincea oară Mastersul la golf, a primit, ieri, cea mai înaltă distincţie civilă a SUA, Medalia Prezidenţială a Libertăţii. La ceremonia de la Casa Albă, preşedintele Donald Trump l-a lăudat pe...

Sursa foto: rohockey.ro

Echipa Naţională de hochei a "înviat" în Estonia

D.N.Ziarul BURSA #Sport / 6 mai 2019

Echipa naţională de hochei a reuşit o performanţă remarcabilă, obţinând calificarea în al doilea eşalon valoric mondial. La acest lucru au contribuit din plin şi naturalizările de jucători, dar asta este deja o obişnuinţă la nivelul echipelor...

Sursa foto: Twitter

Lyon, învingătoare în campionatul Franţei

M.C.Sport / 20 aprilie 2019

Olympique Lyon a învins-o cu 2-1 acasă pe Angers, ieri, în etapa a 33-a a campionatului de fotbal al Franţei, şi a pus capăt unei serii de trei înfrângeri, două dintre acestea în Ligue 1.

Sursa foto: https://www.facebook.com/simonahalep

TENIS, FRANŢA - ROMÂNIAMeciul unei generaţii

D.N.Ziarul BURSA #Sport / 17 aprilie 2019

Cel mai important eveniment, din acest an, pentru s-portul autohton se desfăşoară la sfârşitul aces-tei săptămâni. Simona Halep, Monica Niculescu, Mihaela Buzărnescu şi Irina Begu au plecat în Franţa, unde vor juca în semifinalele Fed Cup 2019....

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0645
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3179
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4146
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8692
Gram de aur (XAU)Gram de aur459.5007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Campionatul mondial de fotbal QATAR 2022
Jocurile Olimpice TOKIO 2020
Euro 2020
Campionatul Mondial 2018
EURO 2016
Campionatul Mondial 2014
EURO 2012
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo