Turcia: Inflaţia la cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani

U.B.
Internaţional / 3 februarie, 15:20

Turcia: Inflaţia la cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani

Rata anuală a inflaţiei în Turcia a scăzut mai mult decât se estima în ianuarie şi a ajuns la 30,65%, cel mai redus nivel începând din noiembrie 2021, arată datele Institutului de Statistică turc (TurkStat), conform DPA. În decembrie 2025, inflaţia fusese de 30,89%, iar analiştii anticipau o rată de aproximativ 30%, adaugă sursa citată.

Scăderea generală a inflaţiei maschează însă creşteri semnificative în anumite sectoare, menţionează agenţia de presă. Preţurile la alimente şi băuturi nealcoolice au urcat cu 31,69%, costurile cu transportul cu 29,39%, iar utilităţile au crescut mai moderat, cu 45,36%. Pe segmentul „mobilă şi echipamente de casă”, preţurile au avansat cu 23,13%, relatează DPA. În ritm lunar, preţurile de consum au crescut cu 4,84% în ianuarie, peste dinamica din decembrie, potrivit sursei citate.

Ministrul turc de Finanţe, Mehmet Simsek, a explicat, conform DPA, că inflaţia anuală a fost influenţată în special de creşterea preţurilor la alimente, determinată de condiţii meteorologice nefavorabile, precum şi de factori sezonieri. Agenţia de presă mai notează că Turcia se confruntă cu inflaţie ridicată încă din criza valutară din 2018, care a redus puterea de cumpărare a gospodăriilor şi companiilor. De la mijlocul anului trecut, Banca Centrală a Turciei a început să reducă gradual rata dobânzii pentru a stimula economia, mai adaugă sursa citată anterior.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0950
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3215
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5510
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9031
Gram de aur (XAU)Gram de aur683.2483

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb