Un vas de război american a acostat într-o bază renovată de China

S.E.
Internaţional / 24 ianuarie, 12:47

Sursa foto: X

Sursa foto: X

Un vas de război american a acostat sâmbătă la baza navală cambodgiană din Ream, o premieră de la renovarea acesteia de către Beijing, potrivit AFP.

Conform sursei citate, USS Cincinnati (LCS-20), un vas conceput pentru luptă în zona litorală, a acostat în cursul dimineţii, la aproximativ 150 de metri de două nave ale armatei chineze.

„Avem privilegiul şi onoarea de a fi aici ca prima navă a marinei americane care acostează la baza navală din Ream şi sperăm că acesta este începutul unei tradiţii şi al unei prietenii durabile”, a declarat căpitanul Andrew J. Recame, potrivit sursei citate.

Infrastructura, situată în sud-vestul ţării, a fost construită iniţial parţial cu fonduri americane, iar China participă la îmbunătăţirea ei din 2022, a mai relatat AFP, care a subliniat că Washingtonul se teme că baza oferă Beijingului o poziţie strategică la Marea Chinei de Sud, revendicată în aproape întregime de China.

Cambodgia a asigurat că nicio putere străină nu va avea exclusivitate asupra instalaţiei, a transmis sursa menţionată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0943
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2964
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5813
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8511
Gram de aur (XAU)Gram de aur686.0026

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb