Unirea Moldovei cu România, ca arbitraj geopolitic

Declaraţiile unioniste făcute de Maia Sandu luna aceasta nu pot fi citite doar ca intervenţii politice conjuncturale, ci semnalează o realitate mai profundă: dificultatea structurală a Republicii Moldova de a funcţiona economic într-o lume tot mai fragmentată, în care securitatea şi apartenenţa instituţională se traduc direct în costuri financiare.

La 13 ianuarie 2026, într-un interviu acordat podcastului britanic The Rest Is Politics, Maia Sandu a declarat că ar vota pentru unirea cu România în eventualitatea unui referendum, arătând că pentru un stat mic este tot mai greu să-şi apere democraţia şi suveranitatea sub presiune geopolitică, potrivit relatărilor Reuters.

Câteva zile mai târziu, pe 22 ianuarie, preşedinta a precizat, într-o conferinţă de presă la Chişinău, că în prezent nu există o majoritate în favoarea unirii, conform Agerpres.

Împreună, aceste declaraţii descriu o opţiune de ultimă instanţă, nu un obiectiv imediat.

Dincolo de mesajul politic, ele ridică însă o întrebare economică precisă: cât costă, în termeni concreţi, statutul actual al Republicii Moldova?

• 1. Costul riscului geopolitic: comparaţia cu România, în cifre

În economie, riscul nu este o noţiune abstractă.

El se vede în dobânzi, cursuri de schimb şi acces la finanţare.

Dobânzile suverane: aproape două puncte procentuale diferenţă

Potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor de la Chişinău, în aprilie 2025, Republica Moldova s-a finanţat pe piaţa internă la:

- 8,15% pentru obligaţiuni pe doi ani;

- 8,30% pentru obligaţiuni pe 3 ani.

Prin comparaţie, România - stat membru al UE şi NATO - a înregistrat la începutul lui 2026 randamente de aproximativ:

- 6,3% pentru maturităţi de doi ani;

- 6,4% pentru maturităţi apropiate de trei ani,

conform seriilor de piaţă citate de Trading Economics.

Diferenţa este clară: Republica Moldova plăteşte cu circa 1,8-2 puncte procentuale mai mult decât România pentru a se împrumuta pe termene similare.

Această diferenţă nu este explicată de inflaţie sau de politica monetară - dobânda-cheie a BNR este mai mare decât cea a BNM -, ci aproape exclusiv de prima de risc geopolitic şi instituţional.

Citeşte Costurile unirii Republicii Moldova cu România

• 2. Moneda spune aceeaşi poveste: volatilitate mai mare, risc mai mare

Diferenţa de percepţie se vede şi în evoluţia cursului de schimb faţă de euro.

În ultimele 12 luni:

- Leul moldovenesc (MDL) a oscilat într-un interval de aproximativ 18,88-20,34 mld/euro, ceea ce înseamnă o variaţie de circa 7,5% raportată la nivelul mediu al cursului, potrivit datelor Băncii Naţionale a Moldovei.

- Leul românesc (RON) a evoluat între 4,92-5,13 lei/euro, adică o variaţie de aproximativ 4,2%, conform BNR.

Cu alte cuvinte, volatilitatea relativă a leului moldovenesc a fost cu aproape 80% mai mare decât cea a leului românesc.

Această diferenţă apare în pofida intervenţiilor active ale băncii centrale de la Chişinău şi reflectă aceeaşi realitate: lipsa unei ancore de securitate şi de integrare profundă.

• 3. Ce înseamnă aceste cifre pentru economie

Pentru cetăţeni şi pentru companii, aceste diferenţe se traduc simplu:

- credite mai scumpe,

- investiţii amânate sau relocate,

- vulnerabilitate mai mare la şocuri externe.

Pentru stat, ele înseamnă un buget mai împovărat de dobânzi şi un spaţiu fiscal mai îngust.

Aceasta este „taxa” pe care Republica Moldova o plăteşte pentru poziţia sa geopolitică incertă.

• 4. Nivelul de dezvoltare şi costurile de convergenţă

O analiză completă nu poate ignora diferenţa de nivel economic de plecare.

Potrivit datelor Eurostat şi Băncii Mondiale:

- Republica Moldova se situează la aproximativ 35-40% din media UE la PIB/locuitor (PPS).

- România se află la 75-80% din media UE.

Această diferenţă implică costuri reale de convergenţă în orice scenariu de integrare accelerată:

- investiţii publice masive;

- presiuni bugetare pe termen mediu;

- potenţiale tensiuni sociale şi redistributive.

Precedentul unirii celor două Germanii arată că integrarea reduce riscurile sistemice, dar nu elimină costurile: transferurile către estul Germaniei au continuat timp de decenii.

• 5. Unirea ca terapie de şoc structural (beneficii şi limite)

În acest context, ideea unirii nu apare ca un proiect identitar, ci ca un mecanism de corecţie structurală. Integrarea cu România ar însemna:

- intrarea automată în arhitectura de securitate NATO;

- integrarea deplină în cadrul juridic şi economic al Uniunii Europene;

- eliminarea rapidă a primei de risc care separă astăzi Chişinăul de Bucureşti.

Precedentul unirii celor două Germanii arată efectul economic al unei astfel de mutări: convergenţă rapidă a costului capitalului şi stabilizare instituţională.

• 6. Contra-argumentele care nu pot fi ignorate

Reacţia Rusiei

Unirea ar putea amplifica tensiunile cu Kremlinul, generând presiuni economice, sancţiuni sau instabilitate temporară. Acest risc este real, dar trebuie comparat cu riscul deja internalizat de pieţe în dobânzi şi cursuri.

Problema Transnistriei

Regiunea transnistreană rămâne cel mai dificil obstacol: prezenţă militară rusă, statut juridic neclar, economie separată. Nici un scenariu realist - unire sau statu-quo - nu ocoleşte acest cost; diferenţa este dacă el rămâne difuz şi permanent sau concentrat şi negociat.

În contextul geopolitic actual, Transnistria reprezintă „pastila otrăvită”. Unirea ar însemna ca NATO şi UE să accepte un teritoriu cu trupe ruseşti, ceea ce este, momentan, o barieră juridică şi militară aproape insurmontabilă fără un conflict sau o negociere globală majoră.

• Nota de plată a fragmentării

Republica Moldova nu este penalizată pentru politicile sale economice, ci pentru poziţia sa strategică.

Diferenţele de dobândă şi de volatilitate valutară faţă de România sunt măsurabile şi persistente.

În aceste condiţii, includerea unirii în discursul public, aşa cum reiese din declaraţiile Maiei Sandu din ianuarie 2026, nu este un exerciţiu retoric.

Este recunoaşterea faptului că, acum, într-o lume fragmentată, securitatea este cea mai eficientă politică economică. Fără ea, costurile continuă să se acumuleze - în dobânzi, în cursuri de schimb şi, în cele din urmă, în nivelul de trai.