Victoria Stoiciu acuză partidele extremiste din ţara noastră că sprijină agenda Kremlinului în alegerile din Moldova

I.S.
Politică / 24 septembrie, 16:13

Victoria Stoiciu acuză partidele extremiste din ţara noastră că sprijină agenda Kremlinului în alegerile din Moldova

Senatoarea PSD Victoria Stoiciu a acuzat, într-o postare pe Facebook, partidele şi vocile extremiste din România că atacă forţele pro-europene de la Chişinău şi sprijină, direct sau indirect, agenda Kremlinului, în contextul alegerilor parlamentare din Republica Moldova de pe 28 septembrie.

„Pentru extremiştii noştri din România, ştirile despre dezinformarea şi tentativele de destabilizare a Republicii Moldova sunt "nutreţ pentru cretini'”, a scris Stoiciu. Ea susţine că aceste grupări „critică sprijinul energetic, ajutoarele financiare şi solidaritatea românească” şi, în acelaşi timp, „demonizează partidele pro-europene de la Chişinău şi susţin formaţiuni pro-ruse dincolo de Prut”.

Senatoarea afirmă că legătura dintre aceste partide şi Kremlin „nu este o întâmplare” şi că situaţia reflectă „loialităţile şi patriotismele de mucava” ale celor care se revendică unionişti. Stoiciu face referire la investigaţii BBC şi la relatări din presa de la Chişinău privind o reţea coordonată prin ONG-ul Evrazia, legată de oligarhul fugar Ilan Şor şi dirijată de la Kremlin, implicată în influenţarea procesului electoral prin recrutarea de tineri şi finanţări obscure.

Republica Moldova organizează duminică, 28 septembrie, alegeri parlamentare considerate cruciale pentru orientarea geopolitică a ţării. Partidul de guvernământ, Acţiune şi Solidaritate (PAS), susţinut de preşedinta Maia Sandu, încearcă să-şi păstreze majoritatea parlamentară, în timp ce principalele rivale sunt formaţiuni pro-ruse, inclusiv cele asociate cu Ilan Şor şi Partidul Socialiştilor.

Sondajele arată o competiţie strânsă, cu PAS favorizat, însă formaţiunile pro-ruse mobilizează resurse semnificative şi beneficiază de sprijin indirect din partea reţelelor de dezinformare. „Fără o majoritate pro-europeană rezultată în urma acestor alegeri, direcţia democratică a ţării riscă să fie compromisă”, avertizează Stoiciu.

rominsolv.ro
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0879
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4034
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4759
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8418
Gram de aur (XAU)Gram de aur584.3822

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb