VIDEO"Dan Drăgoi reprezenta o firmă care căpuşa intens SIDEX, când fiul său era secretar de stat la Finanţe"

Radu Soviani
Ziarul BURSA #Macroeconomie #Video / 12 - 14 ianuarie



Petrişor Peiu, fost preşedinte SIDEX (dreapta), într-un interviu realizat de Radu Soviani

Petrişor Peiu, fost preşedinte SIDEX (dreapta), într-un interviu realizat de Radu Soviani

English Version

- Interviu cu Petrişor Peiu, fost preşedinte SIDEX -

(Cine-mparte parte îşi face/Povestea nespusă a privatizării în masă)

Proiectul "Cine-mparte parte îşi face/Povestea nespusă a privatizării în masă", la care lucrez împreună cu ziarul BURSA şi Asociaţia Investitorilor la Societăţile de Investiţii Financiare (AISIF), a pornit de la analizarea modului în care a funcţionat privatizarea în masă, identificarea beneficiarilor reali şi a "mâinilor" în care a ajuns să fie concentrat ceea ce reprezenta 30% din economie, în timp ce milioane de acţionari sunt căpuşaţi de aceste mâini, prin ţinerea lor "în adormire". Ţinerea lor în adormire nu ar fi fost posibilă, aşa cum trag eu concluzia din interviurile de până acum, fără efortul concertat a "mâinilor" de pe SIF-uri, care coagulează complicităţi din Autoritatea de Supraveghere Financiară, din justiţie şi, de ce nu, din vecinătatea sau chiar din interiorul instituţiilor de forţă, dacă am privi cine a condus în mod real instituţii care ar fi trebuit să prevină şi să pună stop devalizării averii milioanelor de acţionari. MAKE spunea, plastic: "din miliţie, din securitate, din justiţie".

Şi, întrucât intervievaţii au fost oameni care au trăit şi au decis în acele momente şi mi-au spus lucruri neştiute şi de mulţi dorite a fi ascunse, am extins puţin proiectul (aşa cum aţi văzut din interviuri) spre o analiză a câtorva mari privatizări, grăitoare, care la rândul lor reprezintă un proiect editorial în curs.

O astfel de analiză nu putea exclude situaţia în care a ajuns să fie privatizat giganticul combinat SIDEX de la Galaţi. Aşa, ca idee, citez din memorie: "Perioada la care se privatiza SIDEX (2001) nu era foarte departe de privatizarea combinatului siderurgic ucrainian Krivorijstal (2005), ambele cu Mittal. Există şi diferenţe şi asemănări între cele două privatizări. Cea mai mare diferenţă este legată de preţ: în timp ce ucrainienii au obţinut de la Mittal 4,8 miliarde dolari, statul român susţine că a obţinut de 60 de ori mai puţin: 82 de milioane de euro". Atât apare ca sumă încasată pentru SIDEX de la Mittal, în anul 2001, în raportul asupra managementului privatizării publicat de Curtea de Conturi a României. Un raport care ar fi putut fi mult mai riguros, dar cu siguranţă un instrument de lucru şi de înţelegere, dacă stai să cauţi prin el. Pentru că, tot în raport, apare ceea ce ştiam de la momentul privatizării: odată cu privatizarea, indienii au primit facilităţii/scutiri de peste 1 miliard de dolari. Aceiaşi care plăteau 4,8 miliarde de dolari pentru combinatul ucrainean.

Dar există şi o asemănare între cel două privatizări: într-o primă etapă, combinatul ucrainean era adjudecat pentru 800 de milioane de dolari (oricum de 10 ori mai mult decât pentru combinatul cel puţin similar de la Sidex) de la doi oligarhi. România nu are oligarhi, are mini-oligarhi proveniţi din afaceri cu statul, cu nişte bani "din nişte valize, pe care le-au găsit, uitate pe undeva", îmi spunea, în această serie de interviuri, fostul ministru Mircea Coşea. Iar Petrişor Peiu, intervievatul meu de astăzi, îi numeşte "baronei". Baroneii ăştia, care îi ofereau ca mită costume şi se ofereau să le cumpere prăjituri, după cum îmi spune Petrişor Peiu, au vrut, la rândul lor, să pună mâna pe SIDEX. Cum? Căpuşând-o! Iar Petrişor Peiu descrie exact cum: 100 de milioane se transformau în 80, apoi în 60, cu consecinţa devalizării SIDEX, pe care urmăreau să o cumpere chiar cu banii proveniţi din devalizare. Vă sună cunoscut? Seamănă cu reţeta de la SIF-uri? Acolo unde, prin fonduri paravan contra comision de administrare, conducerile SIF1-SIF4-SIF5 au cumpărat nelegal voturi, cu complicitatea ASF, din banii pe care nu îi plătesc ca dividende, devalizând acţionarii - poporul român -, destinatarul "privatizării în masă", aşa cum reise din interviurile publicate anterior.

Cum ar fi ca reţeta devalizării SIDEX, pe care o vedeam actualizată la SIF-uri, să fie preluată "din tată în fiu?" Fiu care, odată propulsat ministru de Finanţe, se ocupă să plătească "cu celeritate" celor care au devalizat sume pe care statul nu le verifică în mod real dacă ar fi fost cuvenite şi pentru care statul pare "să se fi împiedicat" în apărarea din arbitraje: "problema este modul în care firma asta, Balli, pe care s-a clădit averea familiei, a acţionat împotriva statului român".

Cu ceea ce a dat înapoi acest efemer ministru către firma Balli (casei de comerţ căpuşă SIDEX Internaţional), ale cărei interese în România au fost reprezentate în trecut de tatăl său, şi cele 82 de milioane de euro pretins a fi încasate pentru privatizarea SIDEX aproape că se anulează, arată Petrişor Peiu.

Radu Soviani

Radu Soviani: Domnule Peiu, cum aţi venit în mandatul de la SIDEX, din urmă cu 20 şi ceva de ani, şi ce probleme aţi întâmpinat în acel moment?

Petrişor Peiu: La momentul respectiv eram consilier al premierului Radu Vasile şi SIDEX-ul era una dintre cele mai mari probleme pe care le avea economia noastră atunci, în sensul în care ponderea în PIB a SIDEX-ului era undeva între 3 şi 5%, în funcţie de producţia realizată, oricum producea cam dublu faţă de acum. Însă apăruse o problemă care putea să conducă la faliment, şi anume o firmă din Londra, deţinută de către nişte fraţi iranieni Alaghband şi care erau destul de cunoscuţi în România pentru lucruri nu foarte curate - Balli Group se chema. Aici îl aveau partener sau preşedinte al filialei din România pe generalul Stănculescu şi cel care lucra efectiv şi se ocupa, directorul general, era un anume Dan Drăgoi. Şi această firmă Balli a făcut următoarea chestiune care îngropase la vremea respectivă SIDEX-ul - au convins pe SIDEX să facă o firmă de comerţ împreună, SIDEX International, firmă care trebuia să cumpere materiile prime pentru combinat şi să vândă tabla produsă. Deci se bazau pe forţa de cumpărare a combinatului şi pe forţa de producţie şi de export a combinatului. Şi cu toate acestea, în firma respectivă, SIDEX-ul avea 40%, iar Balli 60%. Mai mult, firma era la Londra. Şi această firmă a adus o finanţare de tip revolving, care era un produs destul de nou atunci în România, de 100 de milioane de dolari. Practic, din prima sută de milioane de dolari se cumpărau materii prime, minereu de fier cu prioritate, se producea oţelul, se vindea oţelul, se recuperau banii şi iarăşi se relua ciclul. Acest credit a fost oferit de un sindicat bancar compus din 15 bănci europene, liderul sindicatului bancar fiind Credit Suisse First Boston şi liderul adjunct, deputy leader, BNP Paribas. Numai că această firmă, Sidex International, controlată de Balli, a luat suta de milioane şi a cumpărat materie primă foarte scumpă, cam cea mai scumpă, sau la preţul cel mai mare care era în piaţă. A adus materia primă la combinat, a rezultat un oţel, mai puţin decât trebuia să rezulte ca să se recupereze suta aia de milioane, şi au mai şi vândut acel oţel cu un preţ mult mai mic decât preţul pieţei. Şi atunci, în loc de 100 de milioane la prima operaţiune, au mai rămas cu 80. A mai venit şi a doua operaţiune şi sindicatul bancar a început să plângă după bani. Unde-s banii, ce faceţi?

Criza s-a acutizat, băncile calculau penalităţi, majorări de întârziere, cum era atunci, BNR a impus SIDEX-ului, a emis nişte dispoziţii de încasare valutară care evident că nu erau acoperite, adică SIDEX-ul neputând să încaseze banii, nu putea să repatrieze valuta în ţară aşa cum erau cerinţele BNR atunci şi, la un moment dat, sindicatul bancar a cerut intrarea în insolvenţă a SIDEX-ului. Şi atunci, guvernul a hotărât să trimită o echipă la Londra, să vadă care este situaţia, am fost şi eu în acea echipă.

Radu Soviani: Cu cine v-aţi întâlnit acolo?

Petrişor Peiu: Cu cei de la bănci. Dar era clar că toate aranjamentele erau făcute de domnul Drăgoi. El ne-a preluat de la aeroport de aici din Bucureşti, ne-a dus la aeroportul de la Zurich. S-a apucat încă de când am ajuns din prima cafenea în care am intrat să bem o cafea, a început cu "uite ce bomboane scumpe v-am cumpărat". Acum noi veneam dintr-o ţară care era extrem de săracă atunci, Elveţia era o ţară extrem de bogată, sigur, şi erau locuri celebre, cafeneaua Sprungli sau cofetăria Sprungli. Bun, acum ciocolata aia era 10-20 de dolari, culminând cu faptul că ne oferea costume, la un moment dat.

Radu Soviani: Domnul Drăgoi vă oferea costume?

Petrişor Peiu: Da, într-o zi - teoretic, ne cunoscusem în ziua aia - am mers, am văzut despre ce era vorba şi am venit să facem un raport la Guvern. Vine şedinţa de Guvern şi prezintă FPS-ul raportul, domnul Radu Sârbu, care era preşedintele FPS. În delegaţie era şi cel pe care îl pusese dânsul în consiliul de administraţie, un anume domn Moldovan care a făcut şi puşcărie după aceea.

Radu Soviani: Pentru fapte de la SIDEX.

Petrişor Peiu: Da, pentru fapte de la SIDEX. Şi el spunea o altă poveste decât cea pe care o văzuserăm noi în jurul mesei, cum că s-a convenit cu sindicatul bancar ca Guvernul să plătească. Zic, "domne, stai puţin, nu a convenit nimeni aşa ceva!" Noi am avut misiunea să mergem să ne informăm. Nu puteam să luăm nicio decizie. Niciunul nu putea să ia decizie în numele guvernului. "Dar când aţi luat decizia asta?" Că totuşi era un protocol semnat de el şi de Dan Drăgoi şi de liderul sindicatului bancar. Păi, zice, "cât aţi fost la toaletă". Domne, dar eram nu ştiu câţi inşi, ne-am dus toţi la toaletă? În fine, a fost un moment comic. Acum, miniştrii importanţi s-au prins că, cu acest domn Moldovan, era chestia pierdută şi atunci ministrul industriei de la vremea aia, Radu Berceanu, i-a spus lui Radu Vasile - "dar de ce nu îl pui pe domnul consilier, că el până la urmă te reprezintă pe tine, pe primul ministru". Şi aşa am ajuns să mă ocup de aceste probleme. Evident, intrând într-un război de lungă durată cu această firmă Balli.

Radu Soviani: Război în care ei angajau toate resursele. Generalul Stănculescu, cu influenţa lui...

Petrişor Peiu: În primul rând, presă. În al doilea rând, relaţii politice, şi în al treilea rând manevrând în favoarea lor situaţia aceasta foarte dificilă. Soluţia pe care am găsit-o a fost să discutăm direct cu băncile implicate şi să găsim o soluţie care consta în a merge către un arbitraj internaţional şi, între timp, să putem lucra în condiţii normale. Chiar multe din acele bănci au oferit finanţare comercială pentru combinat, adică, cunoscându-ne mai bine, am detensionat situaţia şi am văzut că, din punctul lor de vedere, nu era o rea credinţă, ci era doar ceea ce primiseră ca raportare de la firma Balli.

Radu Soviani: Deci, practic, la Zurich, ce s-a stabilit?

Petrişor Peiu: Ei stabiliseră un program prin care Guvernul să recapitalizeze SIDEX şi din banii aceia să se plătească şi datoriile către sindicatul bancar, evident tot utilizând vehiculul SIDEX International, ceea ce nu s-a mai făcut.

Radu Soviani: Ca să fiu sigur că am înţeles, din 100 de milioane cash s-au făcut 80, 60...

Petrişor Peiu: Nu mai ştiu dacă exact 80, dar se diminua cam cu un sfert, cu o cincime.

Radu Soviani: Dar cum era posibil să vinzi în pierdere? Cine beneficia?

Petrişor Peiu: Păi era foarte simplu. Fiecare unitate din asta mare economică este făcută pentru un anumit tip de materie primă. SIDEX-ul mergea excepţional cu două tipuri de minereu de fier: Brazilia, CVRD, o mare companie producătoare, compania Vale do Rio Doce şi Venezuela, erau două minereuri care mergeau excepţional, în sensul că aveau randamente foarte bune şarjele de oţel făcute din aceste minereuri. SIDEX avea contracte pe termen destul de lung, pe anumite formule, cu CVRD, care era un mare producător, care să zic că erau atunci la un anumit preţ, pentru că se plătea pe procentul de fier din minereu. Brazilia şi Venezuela aveau procente mari de fier - 68%-80% - şi atunci aveam nişte preturi (6-7-8 dolari pe tonă, ceva de genul acesta). Ei s-au dus şi au cumpărat, pe de o parte, acelaşi minereu cu vreo 10 dolari pe tonă.

Radu Soviani: Deci mai scump decât îl cumpăra SIDEX-ul direct.

Petrişor Peiu: Mai mult decât dădea SIDEX-ul şi mai mult decât era în piaţă, că piaţa nu era foarte mare, în Europa nu sunt multe astfel de combinate. Ştiam, de exemplu, şi preţul transportului, navlul la fel, am văzut că erau foarte mari diferenţe faţă de ce cumpăra Sidex sau ceea ce aduceau celelalte firme care aprovizionau SIDEX. Erau diferenţe foarte mari. Chiar am şi făcut atunci un tabel prezentat în Guvern, erau diferenţe şi de 30-50%.

Radu Soviani: Unde se ducea diferenţa? Unde se putea duce?

Petrişor Peiu: Firma intermediară era SIDEX International. Acolo se ducea. O altă şmecherie, să spun aşa, era că în loc să ia minereu Venezuela sau Brazilia, lua minereu India, care, nicio problemă că lua, numai că era un minereu cu conţinut de fier mai scăzut şi cum preţul era proporţional cu ponderea fierului în minereu, costa la fel cât plăteam înainte pe Brazilia, dar erau mult mai sărace în fier acele minereuri. Bun, multe firme făceau astfel de chestiuni cu Galaţiul, dar ei le făceau metodic. Ceilalţi mai făceau trei bune şi mai făceau şi câte o golănie din asta. Ei numai din astea făceau. La fel când se vindeau. SIDEX făcea semifabricate, foarte bune, calitate excelentă, dar semifabricate. Acestea au un preţ relativ standard peste tot, adică toată lumea ştia cât costă. Ei ce făceau? Bandă laminată la cald, bandă laminată la rece şi tablă navală. Tablă groasă. Toate acestea aveau preţuri destul de cunoscute şi cu variaţii mici pe pieţele mari. Unde vindeam noi? În Italia, în Germania, în Turcia. Se ştiau de mult şi toţi cei care exportau de la Galaţi exportau în aceleaşi pieţe, deci ştiam preţurile. Ei, la ei preţurile erau mult mai mici. Deci ce exportam cu 170 de dolari tona prin alţii sau direct, că avea şi SIDEX o casă de comerţ care se chema SIDEX Trading. Deci SIDEX, prin el însuşi, exporta cu 170 de dolari tona, aceeaşi marfă, iar SIDEX International o dădea cu 150.

Radu SovianI: Cine beneficia de discount-ul acesta?

Petrişor Peiu: Eu nu ştiu ce era în spatele operaţiunii.

Radu Soviani: Cine cumpăra cu 150, poate o dădea mai departe cu 170.

Petrişor Peiu: Exact, şi după aceea se mai împărţeau banii, cine hotăra, că aşa se practică. Am găsit, spre exemplu, în documentele unui trader din Germania, care vindea mai departe ce cumpărase cu 150, vindea mai departe cu 170, contract semnat în aceeaşi zi. L-au şi dat afară cei de la compania de trading pe domnul respectiv care făcea aşa ceva, pentru că după aia găsiseră şi o formulă să scoată această diferenţă din contabilitatea firmei. Deci, pe scurt, era o escrocherie.

Radu Soviani: Căpuşare.

Petrişor Peiu: Căpuşarea o făceau mulţi, tocmai asta a fost marea încercare - să oprim barterul acesta. Toate firmele care lucrau cu combinatul făceau barter, că de aia s-a şi ajuns în situaţia asta nenorocită în care văd că am rămas şi astăzi, numai că nimeni nu o făcea programatic şi la scară atât de mare cum o făcea Balli.

Radu Soviani: De asta o numiţi escrocherie.

Petrişor Peiu: De asta o numesc escrocherie, plus că am descoperit în documente, când am fost la Zurich, ceea ce nu se ştia în Romania, nici măcar la Fondul Proprietăţii de Stat. Exista o anexă la contractul ăsta dintre SIDEX şi SIDEX International, care se chema celebrul, în engleză i se spunea atunci, "side letter", că făcuseră contractul în engleză, ceea ce era altă chestiune destul de ciudată la vremea respectivă în România, adică inclusiv marile firme care făceau afaceri cu România şi aduceau, de exemplu, păcură sau cărbune pentru Termoelectrica cum era atunci, care era statul român, toţi făceau contract în limba română. Firme mari, germane, făceau contract în limba română. Gazprom-ul, ţin minte, vindea gaz la SIDEX prin firma Verostal, mare firmă germană, contract în limba română, făcut între ei. Adică firme mult mai mari.

Radu Soviani: Aici aţi găsit contractul din spatele contractului.

Petrişor Peiu: Contractul, anexa, acest "side letter", un fel de addendum, dar care obliga SIDEX să accepte preţurile pe care le oferea SIDEX International, adică nu mai avea nici măcar dreptul să negocieze şi să accepte, mai ales ceea ce era împotriva legii atunci, să vândă în pierdere. Deci noi aveam costurile de producţie la 160 de dolari sau 170 de dolari la nu ştiu ce sortiment şi acelui "side letter", acelei anexe, act adiţional, dar secret că de aia îi spunea "side letter", îi şi puseseră titlul ăsta. Ne obliga să vindem cu preţul sub preţul de cost.

Radu Soviani: "Side letter"-ul, contractul, era semnat de Balli?

Petrişor Peiu: De Balli, Dan Drăgoi cred că era Directorul general la Balli şi la SIDEX era un domn Nicolae, Dumnezeu să îl ierte, a şi murit, a fost şi primar la Galaţi după aia, domnul Nicolae nevorbind limba engleză.

Radu Soviani: Acesta era, aşadar, contractul din spatele contractului, pentru a vinde în pierdere. Cum s-a ajuns la datoria pe care şi-a asumat-o statul român prin contractul de privatizare?

Petrişor Peiu: Păi în momentul în care s-au făcut negocierile cu Mittal, care a fost cumpărătorul, Mittal Steel, de fapt un off shore din Insulele Virgine Britanice, LNM Holdings. Şi la baza tuturor marilor piramide din Romania stăm aşa, pe un teren foarte alunecos. În momentul în care am ajuns preşedinte de Consiliu de Administraţie, a fost o numire în trei, adică a numit şi secretarul general al Guvernului pe cel care era şeful oficiului juridic al Guvernului, şi ministrul Industriei a numit pe directorul general din minister, domnul Petru Ianc, care era o somitate în lumea industrială şi metalurgică, noi ne-am sfătuit şi am zis să fim cât de cât mai profesionişti. Şi să angajăm, în primul rând am angajat un domn care era expert în tehnicile bancare internaţionale, unul dintre puţinii care făcuseră contracte de finanţare în Romania pe sume foarte mari, primul contract a fost făcut la Slatina, pentru că ideea era să desfiinţăm barterul, sa luam noi credit, să cumpărăm materia primă, să producem oţelul şi să vindem noi. Să terminăm cu căpuşele. Şi să luăm şi o firmă de avocatură care să ne asiste în chestiunile astea, să nu mai păţim belele de genul acelui "side letter", sau acel act secret, să îi spunem contract secret, să nu mai păţim încurcături de ordin juridic. Am angajat o firmă de avocatură, nici nu erau prea multe în România atunci, erau 2-3, care ne-a trimis pe cei mai buni oameni, care au lucrat excelent. Problema e că atunci când a apărut Mittal cumpărător, cei doi tineri avocaţi s-au separat de firma respectivă şi-au făcut ei o societate de avocatură şi acea firmă a devenit consultantul juridic al lui Mittal. Deci, cumva, legea era respectată în litera ei, pentru că firma care oferise asistenţă juridică SIDEX-ului nu mai era implicată pentru alţi clienţi. Dar exact persoanele care lucraseră erau. Vă daţi seama că Mittal a ştiut foarte bine.

Radu Soviani: I-a fost indicat pe cine să ia.

Petrişor Peiu: Nu ştiu. Cert este că toate acele negocieri purtate atunci şi cu un FPS care era atunci cum era, dacă vă aduceţi aminte.

Radu Soviani: Îmi aduc aminte de Radu Sârbu, spunea că privatizarea SIDEX va fi perla coroanei.

Petrişor Peiu: Asta a fost după Radu Sârbu, era domnul Muşetescu (n.r. Ovidiu Muşetescu, fost ministru al privatizării, preşedintele APAPS la vremea respectivă). Dar e vorba de personal, nu ştiu dacă Muşetescu a avut neapărat vreun plan, nu cred, dar era vorba de calitatea personalului. Că ei negociau. Nu negocia SIDEX. Avocaţii ştiau tot ce era înăuntru, punctele slabe şi punctele tari. Cei de la FPS erau cum erau şi oricum nu ştiau nimic, că nu citeau niciun dosar, ţin minte că aveam o frustrare foarte mare, pe vremea când lucram pentru Galaţi, că nu citea nimeni nimic. Niciun dosar. Bine, asta am văzut-o la multe societăţi. Şi s-a ajuns la situaţia în care ei nu au dat niciun ban pe combinat, Mittal. Dar în loc să preia şi activul şi pasivul, statul roman a suportat şi concedierile colective, adică plata salariilor compensatorii şi multe alte chestiuni. Mittal nu a acceptat şi activul şi pasivul şi a zis "chestia asta o lăsăm să se desfăşoare la arbitraj şi dacă pierdeţi, plătiţi voi, statul român".

Radu Soviani: Despre ce sumă era vorba?

Petrişor Peiu: 52 de milioane de dolari.

Radu Soviani: Pentru sumele pe care consorţiul bancar trebuia să le încaseze?

Petrişor Peiu: Nu, pentru sumele pe care SIDEX International le solicita. Nu consorţiul bancar, cu el ne înţeleseserăm.

Radu Soviani: Fusese încheiată cu consorţiul bancar şi SIDEX Internaţional ajusese să ceară 52 de milioane de dolari pentru ce?

Petrişor Peiu: Spunând că pierderea asta a fost a lor. Mă rog, nu au dovedit acest lucru, dar asta a fost teoria.

Radu Soviani: Din informaţii independente am înţeles, şi poate ne puteţi confirma sau infirma, că o parte din minereul pe care l-ar fi plătit SIDEX International nu a mai fost de găsit niciodată.

Petrişor Peiu: Păi aşa e mult minereu. Cel care figurează în rezervele statului credeţi că mai este? Sau cantităţile de oţel?

Radu Soviani: Şi atunci, în baza a ce? Pentru că nimeni nu s-a îndreptat să vadă pentru ce doreau cele 52 de milioane de dolari...

Petrişor Peiu: Păi dacă statul roman s-ar fi apărat cu adevărat, sigur că ar fi făcut aceste lucruri.

Radu Soviani: S-a împiedicat statul român în a se apăra?

Petrişor Peiu: Eu nu cred că s-a apărat cum trebuie. Pentru că anumite lucruri ar fi fost foarte uşor de demonstrat. Pentru că eu am mers personal, dar cred că şi alţii, cu nenumărate astfel de dosare la FPS de-a lungul timpului, la Ministerul de Finanţe, la BCR, care ne-a ajutat foarte mult, în care erau toate aceste chestiuni documentate, copii după contracte, erau tabele, unde se vedea foarte clar.

Radu Soviani: Deci, în esenţă, nimeni nu a verificat în mod real pentru ce cerea SIDEX International 52 de milioane de dolari?

Petrişor Peiu: Eu nu cred că apărarea statului român a fost fundamentată pe toate aceste chestiuni, care erau făcute, toate aceste situaţii.

Radu Soviani: Intervine arbitrajul.

Petrişor Peiu: Durează, se termină la un moment dat şi pierde statul român. Întâmplător, statul român este reprezentat la arbitrajele internaţionale de Ministerul de Finanţe. Ştiţi, tot ce este cu caracter patrimonial, e Ministerul de Finanţe. Secretar de stat în Ministerul de Finanţe - băiatul acelui domn Drăgoi, domnul Bogdan Drăgoi. Care se şi ocupa de aspectele internaţionale ce erau gestionate de Ministerul de Finanţe, deci inclusiv de acest arbitraj. Ar fi putut măcar să se abţină, cred. Să lase pe un alt secretar de stat. Cert e că a venit decizia exact când dânsul era secretar de stat şi cred că a fost ministru o perioadă destul de scurtă.

Radu Soviani: 2012, 78 de zile în Guvernul Ungureanu.

Petrişor Peiu: Atunci s-a plătit suma.

Radu Soviani: Deci procesul în care apărarea s-a făcut sub mandatul secretarului de stat Bogdan Drăgoi...

Petrişor Peiu: Finalul.

Radu Soviani: ...şi se şi plăteşte în cele 78 de zile.

Petrişor Peiu: Ideea e ca aşa cum s-a dat soluţia de la acel arbitraj, nu era foarte clar, datoria era, dar nu era foarte clar că România trebuie să plătească datoria. Deci ar mai fi trebuit făcută o acţiune civilă pentru asta, pe care nu a mai făcut-o nimeni.

Radu Soviani: Pe care trebuia să o facă Ministerul de Finanţe?

Petrişor Peiu: Nu, pe care trebuia să o facă SIDEX Internaţional, Balli. Între timp fraţii ăştia trei erau arestaţi, fratele cel mare, Vahid, era arestat pentru alte escrocherii, în Marea Britanie, sau fratele cel mare care era de fapt preşedintele companiei, Vahid Alaghband, şi aşa a plătit România cele 52 de milioane care cred că până la urma au fost vreo 70. Pentru că au mai plătit nişte penalităţi care, iarăşi, nu erau prinse.

Radu Soviani: Dar banii s-au dus efectiv către acţionarii Balli? Sau către acţionarii SIDEX Internaţional?

Petrişor Peiu: Păi s-au dus efectiv către SIDEX International. La SIDEX Internaţional, acţionarul cu 60%, după cum am spus, era Balli.

Radu Soviani: Practic, aţi amintit puţin mai devreme, că SIDEX a fost dat cvasi-gratis. Statul român a şi plătit ca să fie preluată SIDEX, prin cele 52 de milioane de dolari minim, spre 70?

Petrişor Peiu: Cui să plătească?

Radu Soviani: A plătit către Sidex Internaţional.

Petrişor Peiu: A, a plătit şi către Mittal aiurea. Asta e sigur. Păi înainte de a prelua efectiv acţiunile combinatului, Mittal a făcut un pre-contract şi timp de şase luni a condus combinatul sub o formă care se chema de observator. Practic, orice decizie a directorilor trebuia avizată de directori indieni. Şi ei ce au făcut? Marea inginerie, că au adus propriile căpuşe. Adică au făcut şi ei o firmă de import-export, care se chema Pacific-Atlantic-Dubai-Mittal şi ăia făceau importul, respectiv exportul şi acolo rămâneau marile profituri.

Radu Soviani: Pe aceeaşi reţetă.

Petrişor Peiu: Pe aceeaşi reţetă.

Radu Soviani: Practic, când aţi ajuns Preşedinte la SIDEX, aţi întâmpinat opoziţia cui în principal?

Petrişor Peiu: Opoziţia, cum să spun, nimeni nu a avut nicio opoziţie. Era decizia primului ministru, numirea venea de la FPS. A fost aşa, o rezistenţă, o luptă surdă dusă prin presă de către Balli.

Radu Soviani: Presiunile pe care le-aţi simţit... Până la urmă au reuşit să vă înlăture?

Petrişor Peiu: Da, bineînţeles! Dar nu ştiu dacă datorită presiunilor lor, cât ca urmare a faptului că guvernul Radu Vasile a căzut, Radu Vasile a plecat şi echipa de la Cotroceni, din jurul lui Constantinescu, urmărea să îi execute din orice funcţie pe toţi apropiaţii lui Radu Vasile. Adică probabil ca s-au aliniat astrele şi Dan Drăgoi s-a sfătuit, s-a împrietenit cu Dorin Marian, cel care executa această politică de decapitare a apropiaţilor lui Radu Vasile. Cred că aşa a fost. De altfel, cineva mi-a şi transmis un mesaj în sensul ăsta, că dacă vreau sa rămân acolo costă nu ştiu cât si trebuie să lucrăm în continuare pentru echipa asta nouă, cu Dorin Marian. Dar mi-a zis un intermediar.

Radu Soviani: Cu Dorin Marian şi cu cei vechi...

Petrişor Peiu: Da, dar mi-a spus un intermediar. Adică nu am certitudinea că Dorin Marian a spus asta.

Radu Soviani: Pe Dorin Marian îl regăsim şi în dosarul Petromidia, îl găsim şi la SIDEX. Dar cum vă explicaţi puterea lui Victor Stănculescu/Dan Drăgoi?

Petrişor Peiu: Nu cred că Stănculescu mai era implicat, eu nu l-am văzut personal, cred că era destul de bătrân. Avea o problemă juridică foarte mare pentru că statul român îl judeca pentru ce se întâmplase la revoluţie la Timişoara, dacă vă aduceţi aminte, a şi fost condamnat prin anii 2000 la început, soţia lui s-a sinucis, deci nu l-am văzut.

Radu Soviani: Preluase Dan Drăgoi practic?

Petrişor Peiu: El era cel care apărea tot timpul. Cu el se discuta, el făcea.

Radu Soviani: Şi cum vă explicaţi puterea asta a lui? Inclusiv curajul de a vă propune să vă cumpere costume, mită cum s-ar spune?

Petrişor Peiu: Păi nu numai mie. Bun, am râde acum. Domne, un costum...

Radu Soviani: Am râde de Dan Drăgoi?

Petrişor Peiu: Şi de noi, la ce nivel eram. Adică să îţi pună cineva problema să îţi cumpere un costum... Era 600 de lei un salariu de preşedinte al Consiliului de Administraţie la SIDEX şi cursul leu-dolar era cam acelaşi...

Radu Soviani: De unde venea puterea asta a lui Dan Drăgoi?

Petrişor Peiu: Multă lume spunea că ar fi fost legat cumva de fosta securitate. Nu ştiu. El era un tip inteligent, civilizat, decent, adică nu era un tip primitiv sau nu avea legătură cu oamenii de afaceri de acum. Era mult mai stilat, aşa. Însă, probabil că şi lăcomia celor care erau in funcţii de conducere era de destul de mare. Eu, din câte ştiu şi din câte am vazăut, aşa după miros vă pot spune, eu cred că foarte mulţi politicieni români de vârf de atunci au fost cumpăraţi pe bani puţini. Inclusiv, dacă vă aduceţi aminte, a fost un scandal atunci cu preşedintele CEC-ului, Camenco Petrovici, care a ajuns condamnat la bătrâneţe pentru câteva mii de dolari, în chestia cu Vîntu.

Radu Soviani: Şi cu fidejusorul CEC.

Petrişor Peiu: Dar, cum să zic eu, pentru două parale. Şi cam la fel era cu foarte mulţi. Adică am văzut nişte lucruri îngrozitoare, îmi era şi ruşine că vin dintr-o astfel de ţară. Chiar cineva, la un moment dat, tot o firmă asta parteneră a SIDEX, tot o căpuşă, că toţi făceau la fel cu mai mult sau mai puţin bun simţ, mi-a şi spus unul dintre ei, la masă: "Domne, dar te rog eu frumos nu mai spune cât ai salariul că toată lumea o să te cumpere ieftin. Noi aşa înţelegem. Când te întrebăm, spui că ai salariul 16.000 de dolari".

Radu Soviani: Interesant unghiul, dar cum vă explicaţi totuşi că anumite grupuri, anumtie companii, în cazul de faţă Dan Drăgoi, care ajunge să îi fie plătită datoria când fiul este ministru de finanţe, reuşeşte să intre în ceea ce pot fi numite companii strategice? SIDEX, pe de-o parte, COMVEX pe de altă parte, aparţin familiei Drăgoi?

Petrişor Peiu: COMVEX a fost înainte de SIDEX. O privatizare făcută. Deci unul din marii prieteni ai firmei Balli a fost Sorin Dimitriu, care era preşedintele Consiliului de Administraţie al Fondului Proprietăţii de Stat, a fost ministrul privatizării şi care el a făcut chestiunea cu COMVEX, care a fost o chestiune, lumea nu mai ştie acum, dar a fost ceva incredibil: un stat să îşi privatizeze, să dea unei firme străine singurul terminal mineralier din Marea Neagră, singurul, ruşii încă nu aveau la Novorossiysk, de capacitate mare, că asta era COMVEX-ul, şi au dat-o unei firme care nu avea nicio legătură cu industria, cu logistica. Balli era o firmă de trei birouri, la Londra.

Radu Soviani: L-am găsit pe Dan Drăgoi în SIDEX, l-am găsit în COMVEX, l-am găsit la un moment dat în societatea care voia să "revitalizeze" ARO.

Petrişor Peiu: Staţi că vă spun eu. Au avut BBG Alum Tulcea, care era locul unde se făcea materia primă pentru combinatul de la Slatina, pentru ALRO.

Radu Soviani: Au vrut şi ALRO la un moment dat.

Petrişor Peiu: Au vrut şi ALRO. Exact. Primul lor eşec major a fost că nu au luat ALRO, acolo au avut şi un fel de drept de pre-empţiune. Şi al doilea eşec major a fost că nu au luat SIDEX-ul. Şi aici, de fapt, scopul acelei poveşti pe care v-am spus-o la început cu contractul de finanţare revolving ăsta era: să aducă SIDEX în situaţia în care să poată fi cumpărat, adică ei să cumpere acea creanţă la un preţ foarte mic.

Radu Soviani: Şi să cumpere combinatul cu banii SIDEX-ului până la urmă?

Petrişor Peiu: Exact. Ceea ce de altfel a făcut şi Mittal.

Radu Soviani: Practic, vorbim despre componenta de privatizări strategice: SIDEX, COMVEX...

Petrişor Peiu: Este un eşec mare al statului român şi al tuturor instituţiilor.

Radu Soviani: Cealaltă componentă este privatizarea în masă. După 30 de ani în care au fost distribuite românilor, prin SIF-uri, 30% din ceea ce însemna avuţia naţională, acum regăsim la butoanele SIF-urilor, SIF1, SIF4...

Petrişor Peiu: Erau FPP-uri la început. Fonduri ale Proprietăţii Private. Şi acum s-au transformat în SIF-uri.

Radu Soviani: Şi acum îl găsim pe Bogdan Drăgoi care controlează trei SIF-uri.

Petrişor Peiu: Băiatul lui. Nu ştiam de trei, ştiam de două. Dacă lumea crede că astea sunt coincidenţe, asta e viaţa. Se pare că noi asta credem în România, că sunt conicidenţe.

Radu Soviani: Cum vedeţi că, totuşi, după 30 de ani, trei SIF-uri ajung să fie controlate de nişte răsfăţati?

Petrişor Peiu: Clasa politică, şi nu numai clasa politică, ci şi ceilalţi care au influenţă în acele SIF-uri sunt nişte oameni destul de simpli şi de uşor de păcălit şi cred că şi destul de "cheap" (ieftini) aşa, cum spune englezul. Iar Bogdan Drăgoi e chiar mult mai isteţ şi mai civilizat decât taică-su, care era oricum o "lumină" printre cei din România de atunci. Deci ei şi-au fructificat aceste abilităţi personale, în contextul unei inteligenţe mult peste medie şi au profitat de naivitatea şi de simplitatea decidenţilor din România.

Radu Soviani: Ştiu că sunteţi şi consultant şi aş vrea să vă întreb dacă aţi găsit vreodată interes manifestat de entităţi din străinătate de a investi în SIF-uri?

Petrişor Peiu: În SIF-uri nu. A existat un mare interes, vă aduceţi aminte, când se presau fondurile de investiţii pentru a scădea pragul de convocare AGA şi de modificare a actelor constitutive, ca să poţi să cumperi. Aia era de eliminare a pragului de deţinere. Însă am avut un client, o bancă importantă, care a fost interesat să cumpere societatea de administrare de la SIF4, Sif Muntenia - Muntenia Invest, a făcut un due dilligence şi s-a oprit. Nu corespundea. Nu satisfăcea criteriile, să zicem, nici măcar cele etice. Nu mai spun de restul.

Radu Soviani: Între timp a satisfăcut pentru SIF1, care a cumpărat SAI Muntenia Invest.

Petrişor Peiu: Numai o entitate de acest gen, ciudată, cum sunt aceste SIF-uri controlate, ştim cu toţi, de câţiva baronei, ar fi putut să intre într-o afacere atât de riscantă.

Radu Soviani: Aş vrea să vă întreb, acum, după 32 de ani, cum vi se pare că a funcţionat procesul de privatizare din România? Pe componenta de strategici şi pe componenta de privatizare în masă... Care sunt realmente beneficiarii reali?

Petrişor Peiu: A funcţionat haotic. Pe componenta de privatizări strategice haotic şi fără niciun program, nicio viziune, nicio strategie. Cum s-a nimerit. Rezultatul îl vedem: dintre companiile considerate strategice privatizate, în afară de ALRO Slatina, mai sunt câteva - fabrica de ţevi de la Zalău, de exemplu - care au mai funcţionat destul de bine şi câteva companii de logistică, de infrastructură, privatizate, dar nu foarte multe. A fost în ansamblu un mare eşec - multe companii închise, mai ales din zona agro-alimentară. Ştiţi bine că e un dezastru. În ceea ce priveşte privatizarea în masă, şi aici văd eşecuri mari de tot. A dispărut cea mai mare companie de construcţii din România - CCCF -, a intrat în faliment. Cea mai mare companie românească care putea să facă lucrări mari de tot, de infrastructură. Ei au făcut, de exemplu, ultima mare lucrare din România, podurile de la Feteşti, în 1987. Şi iată că au dispărut, cu privatizarea în masă. O altă victimă a privatizării în masă, tot din zona asta de infrastructuri, Hidroconstrucţia, care vedem că este în insolvenţă, deci cu o situaţie dificilă, când ar fi trebuit să fie probabil cel mai mare constructor din România. Deci sunt multe astfel de exemple de companii mari care au dispărut. Avem exemple, la fel, de talie mică şi mijlocie, societăţi din zona agro-alimentară, care, toate, au dispărut. Multe companii din zona comerţului s-au transformat în "închiriatori", nu mai fac activităţi în nume propriu. Nu avem mari succese. Avem un succes mare, care poate fi menţionat, dar nu are o cifră de afaceri atât de spectaculoasă, este vorba despre fabrica de avioane de la Bacău, Aerostar, care merge excepţional. Cred că a fost şi certificat ca furnizor pentru Lockheed Martin, acum şi pentru F-16. Mai avem câteva astfel de exemple, dar extrem de puţine. Marile companii s-au cam prăpădit. Toate acele trusturi de construcţii, dacă vă aduceţi aminte, judeţene, care aveau arhive... au dispărut arhivele. Aveau colective de ingineri care puteau să facă proiecte complexe. Că noi acum, dacă avem un proiect de 100 de milioane de euro, trebuie să vină neapărat o firmă străină, că nu mai are cine, aici. Toate astea au dispărut. Asta e demonstraţia eşecului privatizării în masă.

Radu Soviani: Pe de altă parte, avem şapte milioane de acţionari, încă la SIF-uri, dormanţi.

Petrişor Peiu: Sunt inactivi.

Radu Soviani: Cine are interesul să îi ţină aşa?

Petrişor Peiu: Păi conducerile SIF-urilor. Ei se strâng, se concertează, 10-15-20% din acţiuni, şi reuşesc să hotărască, vedeţi, pentru nişte sume colosale. Bine, nici SIF-urile nu au mers spectaculos. Noi tot spunem că unul din marile eşecuri în România este turismul. Păi un jucător important în România este unul din SIF-uri. Care aşa a primit. Ei au primit şi cote importante din bănci.

Radu Soviani: Au avut în BCR, Bancorex, Banca Agricolă...

Petrişor Peiu: Nu au făcut nimic. Şi-au bătut joc de banii ăia, au vândut la doi lei. Ce să spun? Nu au performanţe. Sau poate preşedinţii şi conducătorii SIF-urilor au mari performanţe individuale, dar SIF-urile nu sunt nişte performeri, totuşi. Adică, uitaţi-vă la evoluţii...

Radu Soviani: Mă uitam, un şef de SIF, SIF1, Bogdan Drăgoi, cumulat câştigă anual peste un milion de euro. Fie direct, fie bani în acţiuni.

Petrişor Peiu: Totuşi, într-o economie măricică, nu e o sumă care ar trebui să ne sperie. Anual. Şi eu cred că sunt pe la stat unii care câştigă un milion anual. Şi nici nu ar trebui să ne sperie pentru că, repet, el nu e prost, e şcolit. Nu asta e problema. Problema este modul, dacă vreţi, total lipsit de etică, prin care firma asta Balli, pe care s-a clădit averea familiei Drăgoi, a acţionat împotriva statului român.

Dan Drăgoi nu a fost o mare experienţă. Era un om civilizat. Nu te scuipa, nu te înjura, nu te bătea, vorbea frumos. Numai că eram pe poziţii ostile pentru că el reprezenta o firmă care căpuşa intens SIDEX-ul.

Radu Soviani: În final, care poziţie a câştigat? A dumneavoastră sau a lui Dan Drăgoi?

Petrişor Peiu: Au pierdut şi unii şi alţii.

Radu Soviani: Pierderea lor care ar fi?

Petrişor Peiu: Ţelul lor a fost să ia SIDEX. Să fie ei cumpărătorii. Nu au reuşit să facă acest lucru. Şi nici Mittal nu i-a mai ţinut după aia ca furnizori sau ca ştiu eu, cumpărători. Deci nu au avut un mare succes. Dar au avut succes financiar mult. Au vândut, de exemplu, COMVEX pe o sumă foarte mare, adică de vreo 13 ori mai mare decât cea cu care au cumpărat-o.

Radu Soviani: Vă mulţumesc!

Opinia Cititorului ( 25 )

  1. Acest articol raspunde la 1000 de intrebari. Daca cineva era nedumerit si nu intelegea cum si de unde,, a aflat direct de la sursa. Acum e clar.

    1. Sidex era capusat cu un milion de dolari pe zi. A fost refuzata oferta de privatizare a Acelor Franta, care s-a oferit sa preia administrarea , deci statul roman ar fi ramas proprietar. Mai multe detalii despre privatizare ar putea da Adrian Nastase dar deja faptele sunt prescrise.

      Au avut grija ca și trădarea sa se prescrie

      Vor plati insa.  

      O simt , o știu. 

      Echilibrul se va instala, dar pana atunci mai suferim 

      .

      Noi suntem la pierderi colaterale 

    Siderman.

    TEXT DIN 2012:

    Compania Sidex International Ltd. fondată în Londra, în septembrie 1997, are sediul pe Stanhope Gate 5. Este, de fapt, o căsuță poștală în cartierul general al Balli Group, acolo unde funcționează toate firmele din holding și unde locuiesc managerii. Trei dintre directorii firmei au fost Dan Drăgoi (tatăl actualului ministru al Finanțelor), Gheorghe Ionescu (tatăl logodnicului Elenei Băsescu) și Raymond De Rubeis (partener de afaceri cu familia Drăgoi). Sidex Internațional Ltd. era controlată de grupul Balli (60%) și de combinatul Sidex-Galați (40%). 

    Dan Drăgoi, director în Sidex International Ltd. 

    „CĂPUȘA”. Imediat după înființare, compania londoneză a preluat mare parte din activitățile comerciale ale combinatului din Galați. După modelul clasic de „căpușare”, Sidex Internațional Ltd. a funcționat ca broker de materii prime pentru aprovizionarea colosului de stat, dar și intermediar pentru exporturile acestuia. 

    ÎN COLAPS. Aranjamentul durează doi ani și ceva, după care afacerea intră în blocaj. În 1999, combinatul gălățean ajunge în situația în care nu-și mai poate plăti datoriile către băncile străine și nici comisioanele către Sidex International Ltd. Întreprinderea pierdea 1 milion de dolari pe zi. Datoriile revendicate de bănci și firma londoneză cumulau, în 1999, peste 100 de milioane de dolari. După doi ani de dispute, Sidex International Ltd. se adresează Curții Internaționale de Arbitraj de la Londra pentru a obține aproximativ 50 de milioane de dolari de la societatea gălățeană. 

    PRESIUNEA. Litigiul cu firma londoneză afectează și negocierile dintre statul român și holdingul Mittal, patronat de magnatul Laskhmi Mittal. Pentru a prelua Sidex, Mittal pune atunci condiția să plătească doar o treime din prețul de vânzare al combinatului siderurgic: adică 25 milioane de dolari. Restul banilor, până la 77 de milioane de dolari, ar urma să fie vărsați de noul proprietar abia după ce întreprinderea gălățeană câștigă procesul la Londra. Ceea ce nu se întâmplă. 

    IES DIN ACTE. Dan Drăgoi se retrage în iulie 2002 din poziția de director al Sidex International Ltd – Londra. Ce rămâne în urmă: o căsuță poștală din Londra care câștigă zeci de milioane de dolari dintr-un contract păgubos de tip „căpușă” și un litigiu internațional care faultează privatizarea strategică a combinatului din Galați. În ceea ce-l privește pe Gheorghe Ionescu, fostul director FPS – acesta a ieșit din actele companiei londoneze în iunie 2000, la un an după ce întreprinderea de stat a intrat în incapacitate de plată. 

    49,3 MILIOANE USD. În 2005, „căpușa” fondată de Dan Dragoi și partenerii săi are câștig de cauză. Soluția Curții Internaționale de Arbitraj este favorabilă firmei Sidex International Ltd. în baza contractului încheiat în dezavantajul societății de stat. Și astfel, offshore-ul primește dreptul să execute combinatul siderurgic pentru suma de 49,3 de milioane de dolari. Drept urmare, Mittal plătește banii direct către firma din Londra, dar clauzele din contractul de privatizare îi dau dreptul să-i recupereze de la statul român. Iar statul se execută. 

    PAGUBA DE STAT. În lunile care urmează, AVAS (fostul FPS) negociază cu Mittal stingerea obligațiilor combinatului, la pachet cu alte pierderi anterioare privatizării – toate consemnate într-un raport de audit întocmit de PricewaterhouseCoopers. În martie 2007, guvernul român anunță că a ajuns la un acord cu Mittal ca AVAS să plătească 24 de milioane de dolari în contul datoriilor către Sidex International Ltd. (Londra) și al celor constatate de auditor. Suma pe care Mittal o primește astfel nu diferă foarte mult de cea pe care același holding a plătit-o direct pe acțiunile combinatulului Sidex: acea primă tranșă de 25 de milioane de dolari. Restul banilor (49,3 de milioane) a fost înghițit de compania engleză ai cărei directori au fost doi tați influenți: cel al ministrului de finanțe și cel al iubitului Elenei Băsescu. 

    ACTUL FINAL. În septembrie 2011, la cinci ani după ce a încasat cei 43,9 milioane de dolari pe spatele combinatului gălățean, compania Sidex International Ltd. a intrat în dizolvare voluntară. Documentele obținute de RISE Project arată că singurele activități ale firmei de lângă Hyde Park au fost cele legate de combinatul din Galaț. Plus litigiile aferente. 

    -

    1. uluitor ce au putut sa faca astia din securitate cu economia Romaniei.

    Dorina Mihailescu, vaduva lui Ovidiu Musetescu (presedintele FPS), a fost comisar CNVM (pana in 2013) si a fost angajata in Consiliul SIF Muntenia, dupa ce a venit Bogdan Dragoi presedinte la SIF Banat Crisana si SIF Banat Crisana a preluat administratorul SIF Muntenia.

    1. Caracatiță românească cu statul român pe post de naș.

    Si totusi ma gandeam ca la scara aia se lucreaza altfel, se combina altfel lucrurile, mai ingenios, mai complicat de inteles.

    Observ ca securistii, ca-s cu ochii pe Sidex, pe CAP Fierbinti sau directori la scoala din Valcelele de Mijloc nu stiu lucra decat intr-un singur si unic mod. Achizitii cat mai scumpe si vanzari cat mai ieftine, Ca e vorba de mii de tone de minereu din Brazilia sau de 20 de suluri de hartie igienica ptr toaleta din scoala, reteta e aceiasi, o firma capusa din care sa haleasca si gura lui sefu ceva. Nasol, pe langa hotia din ADN gasesc ca ducem lipsa de imaginatie... 

    1. Adevărat

    Petrisor Peiu are o imagine complet gresita despre capacitatea intelectuala si cea profesionala ale lui Bogdan Dragoi, iar amenda pe care a primit-o Dragoi pentru discriminare etnica arata ca mai este si necivilizat. Deloc inteligent.

    1. corect, aici ai perfecta dreptate.

    Eu demult mi-am lichidat detinerile la SIF-uri. Nu-mi inspira incredere.

    pt redactia Bursa, poate scrieti un articol cu toate firmele controlate de astia de la sifuri 1 , 4 si careo rmai fi la BVB

    sa stim de ce sa ne ferim 

    1. În articolul acesta se dezvoltă și subiectul despre Dan Drăgoi și COMVEX. Vă rog să citiți articolul ,,Comvex SA - moșia lui Dan Drăgoi", din 20 decembrie 2021, de pe acest site.

      Vă rog, să înțelegeți că pentru mine COMVEX nu prezintă încredere și nu am investit nimic în această companie. 

      Dacă pentru cineva prezintă încredere compania Comvex SA, să ne spună.  

      Acredităm cu simpatie companiile serioase și managerii serioși.

      Cinstea înalță un popor! 

    Poate niște mini-serii și cu firme mai puțin cunoscute decât Sidex. Ex. NORD

    1. acolo e caracatita lui Ciorcila,Vantu,Doros si Pogonaru.

    citind astfel de lucruri imi dau seama ca pentru noi oamenii de rand, vanzarea petrom catre omv a fost mana cereasca.

    au nenorocit comanii si pagubit statul romand de zeci de miliarde de euro, daca stai si calculezi toate efectele inchiderii companiilor si valoarea ce ar fi putut sa o aiba daca nu s-ar fi intamplat un asemenea furt. 

    Felicitari, domnul Soviani si ziarul BURSA! Este clar ca domnul Peiu nu l-a intalnit pe Bogdan Dragoi. Dragoi tanarul este cunoscut doar pentru aroganta si agresivitate, in niciun caz pentru inteligenta si civilizatie. Este unde este doar datorita interventiilor tatalui sau, Dan Dragoi. Si este foarte departe de abilitatile tatalui sau, care intr-adevar este elegant si calculat. Nivelul lui Bogdan Dragoi s-a vazut cel mai clar in felul badaran in care s-a manifestat la AGA de la SIF1 si prin urmare a fost condamnat de CNCD pentru discriminare etnica.

    1. Subscriu. Golaneste se comporta in toate imprejurarile. Ameninta, jigneste, intimideaza, un Golan si atat. E gol, e fararnic , marunt.

    La fel se procedeaza si la Rompetrol. KMG Trading AG (tot din Elvetia), vinde materia prima catre RRC, si cumpara materia finita. Asa se poate, ca divizia de petrochimie sa aiba 65 mil. USD pierdere din 85 mil. USD cifra de afaceri. Si asta se intampla acum ! Nu la inceputurile anilor 90. Statul cu 45 %.actionar, in fiecare an include in buget vanzarea RRC, dar probabil nu are destui bugetari pt. fapta.

    Sa srciem desptre ceice-au fost.Nimic despre actualii tepuitori.Rimania e tepuita zilnic ,tepuitorii actuali sponsorizeaza presa.vom afla despre ei ........la calendele lui marte.

    1. Cei de ieri sunt si cei de azi. Dar matale nu stii care sunt tepuitorii, nici de ieri, nici de azi. Taci! Vorbesti prostii.

    Domnule Peiu,aflati acum daca nu stiati , finantarea revolving era practicata in Romania

    destul de des la contractele de export cu plata prin acreditiv revolving. 

    1. Si asta justifica escrocheriile, nesimtirea, capusarea? Sau esti de-al casei?

unbr.ro
danescu.ro
arsc.ro
raobooks.com
heidi-chocolate.com
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Mar. 2024
Euro (EUR)Euro4.9699
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5984
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1913
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8083
Gram de aur (XAU)Gram de aur303.5750

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
uniprest.ro
hipo.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb