Vulnerabilităţile sistemului judiciar, subiectul principal atacat de candidaţii pentru funcţia de Procuror General

Vulnerabilităţile sistemului judiciar din ţara noastră au ieşit astăzi la lumină, în urma interviurilor susţinute în faţa comisiei de examinare de cei doi candidaţi pentru funcţia de Procuror General al României, Cristina Chiriac, şefa DNA Iaşi, şi procurorul militar Bogdan Pîrlog. Cei doi au oferit discursuri diferite ca ton şi substanţă, dar convergente în recunoaşterea unei crize de încredere şi eficienţă.

Cristina Chiriac a pus accentul pe relaţia dintre Ministerul Public şi societate, afirmând că se înregistrează o „deteriorare semnificativă” a încrederii cetăţenilor în justiţie. În analiza sa, această stare este determinată de „percepţia unei reacţii insuficiente sau neconvingătoare în situaţii de interes public major, deficienţe în comunicare, gestionarea neadecvată a situaţiilor de criză”. Ca direcţie strategică, Chiriac susţine că Parchetul General trebuie să devină „principala voce a Ministerului Public pe subiecte de interes în societate, prin intervenţii prompte, leadership instituţional vizibil, capabil să ofere răspunsuri rapide şi credibile în spaţiul public, comunicare publică transparentă, profesionistă şi echilibrată”. Totodată, a subliniat că „apărarea integrităţii corpului procurorilor impune reacţii ferme în situaţii de încălcare a normelor de etică sau disciplinare” şi a anunţat intenţia de „intensificare a dialogului cu societatea civilă şi mediul academic.”

Un moment delicat al audierii a apărut atunci când Cristina Chiriac nu a putut preciza care ar fi prima decizie în calitate de Procuror General: „Prima decizie e greu de...; nu ştiu. Trebuie să-mi fac un plan cu privire la prioritatea deciziilor”. Declaraţia a contrastat cu aşteptările privind claritatea decizională asociată funcţiei.

În schimb, Bogdan Pîrlog a adoptat un discurs mult mai incisiv, articulând o critică amplă a arhitecturii actuale a sistemului penal. „Degeaba avem instanţe performante dacă partea de urmărire penală este defectuoasă. De asemenea, degeaba avem urmărirea penală făcută la standardele necesare dacă în zona instanţelor, urmărirea penală funcţionează în lipsa unei componente de poliţie judiciară”. În viziunea sa, dezechilibrele sunt sistemice şi provin atât din cauze extrinseci, cât şi intrinseci.

Referindu-se la modificările legislative succesive, Pîrlog a avertizat asupra pierderii coerenţei normative: „Ideea este că la nivelul unei legi, cum este Codul Penal sau Codul de Procedură Penală, el trebuie să aibă o concepţie unitară. În momentul în care a fost făcut bucăţi pe fiecare componentă în parte (şi vorbim aicea de sute de decizii adunate), este evident că legea respectivă, din punct de vedere tehnic, nu mai este ceea ce ar trebui să fie sau s-a îngreunat extrem de mult activitatea de urmărire penală”.

Un punct central al criticii a vizat redefinirea infracţiunii: „Să nu uităm o chestiune aparent minoră: schimbarea definiţiei infracţiunii şi scoaterea noţiunii de pericol social. Aceasta a înlăturat celebrul articol 18¹ şi anume posibilitatea de a clasa o cauză pentru lipsa pericolului social, faptă care nu trecea în rândul infracţiunilor”.

În opinia sa, mecanismele de simplificare procedurală au devenit, paradoxal, surse de blocaj.

„În momentul în care s-a introdus renunţarea la urmărire penală, părea o chestiune care ţinea de principiul oportunităţii, în măsura în care noi avem un sistem guvernat de principiul oficialităţii. Aici a fost o primă problemă. După care a intervenit Curtea Constituţională şi, dintr-o procedură care trebuia să simplifice şi să cureţe zona de anchetă penală pentru a focusa efortul public şi resursele spre cauzele care merită ca gravitate, s-a ajuns la o procedură extrem de complicată în care sunt implicaţi cam trei procurori şi judecătorul”, a afirmat Bogdan Pîrlog.

Candidatul la funcţia de Procuror General a criticat şi extinderea sarcinilor administrative: „Un alt exemplu este momentul în care s-a operaţionalizat legea privind ordinul de protecţie. Parchetul a fost introdus în această etapă nu ca participant la confirmare în faţa instanţei, ci practic de la poliţie se trece prin intermediul parchetului fără ca procurorul să facă altceva decât să bifeze nişte formulare; să fie un fel de poştaş. În timp, acest fenomen a explodat, ajungând în unele zone la paritate cu dosarele penale”.

Discursul său a atins un registru grav în evaluarea relaţiei cu societatea: „Pentru prima dată, am pierdut suportul opiniei publice. Dacă înainte existau curente pro şi contra, acum ne bazăm, în cel mai bun caz, pe o ostilitate indiferentă sau chiar pe o ostilitate extrem de agresivă”. Consecinţa, în opinia sa, este profundă: „Este tragic pentru tinerele generaţii să vadă că societatea pentru care urmează să desfăşoare un serviciu public te urăşte din start”.

În privinţa promovărilor, Pîrlog a fost la fel de tranşant: „Ceea ce avem acum, promovarea pe bază de dosar, a dus la situaţii absolut ridicole şi la un subiectivism dus până la agresiune”. Despre promovarea la Înalta Curte fără examen scris, candidatul la şefia Ministerului Public a spus: „Promovarea la Înalta Curte fără examen scris mi se pare ridicolă. Argumentul că ar fi o umilinţă să testezi un judecător de Curte de Apel este nerealist. Faptul că ai luat un examen acum 15 ani nu garantează menţinerea aceluiaşi nivel de cunoştinţe”.

La nivel structural, soluţiile propuse de Bogdan Pîrlog au fost radicale: „Trebuie să regândim schema de personal: poate un număr mai mic de procurori (1500-1600), dar fiecare să aibă propriul cabinet cu poliţişti şi specialişti, astfel încât procurorul să fie managerul urmăririi penale. Atâta timp cât nu va exista un corp de poliţie judiciară care să funcţioneze în cadrul parchetelor, nu vom fi eficienţi”.

Priorităţile sale strategice sunt ferme: „Cred că trebuie să ne concentrăm pe infracţionalitatea economică şi, extrem de important în ultimii ani, pe infracţiunile de mediu”. În plus, Bogdan Pîrlog a susţinut necesitatea consolidării mecanismelor europene: „Raportul Rule of law este general, dar îi lipseşte o componentă coercitivă, ceea ce îl face slab”.

După cum se poate observa, interviurile au expus două viziuni distincte asupra rolului Procurorului General al României. Cristina Chiriac a pledat pentru recâştigarea încrederii prin comunicare instituţională, leadership vizibil şi reacţii ferme în plan etic. Bogdan Pîrlog a formulat un rechizitoriu dur asupra disfuncţiilor sistemice, pledând pentru reforme structurale, reaşezări normative şi redefinirea raportului dintre procuror, poliţia judiciară şi instanţă.