Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a cerut accelerarea planificării şi construirii unui nou sistem energetic pentru a proteja securitatea energetică a ţării, pe fondul şocurilor globale din energie generate de războiul cu Iranul, transmite CNBC.
Liderul celei de-a doua economii a lumii a subliniat, de asemenea, importanţa dezvoltării hidroenergiei şi a protecţiei ecologice, cerând în acelaşi timp extinderea sigură şi ordonată a energiei nucleare, potrivit televiziunii de stat CCTV.
”Comitetul Central al Partidului a înţeles profund tendinţele globale din domeniul energiei şi a luat decizii majore prin aprofundarea strategiei de securitate energetică”, a declarat Xi, referindu-se la conducerea Partidul Comunist Chinez, conform CCTV.
Xi nu a menţionat direct războiul în declaraţiile citate de CCTV, transmite CCTV.
Statele Unite şi Iranul analizează în prezent un plan mediat de Pakistan care ar putea pune capăt conflictului început în urmă cu cinci săptămâni, în timp ce Teheranul respinge presiunile de a redeschide rapid Strâmtoarea Ormuz, relatează CNBC.
Analiştii au arătat că China este relativ mai bine poziţionată pentru a face faţă creşterii preţurilor petrolului, notează CNBC.
Cărbunele reprezintă peste jumătate din mixul energetic al ţării, iar importurile de petrol prin Strâmtoarea Ormuz reprezintă doar aproximativ 5% din consumul total de energie, conform CNBC.
”Drumul pe care l-am urmat, fiind printre primii care au dezvoltat energia eoliană şi solară, s-a dovedit vizionar. În acelaşi timp, energia produsă din cărbune rămâne baza sistemului nostru energetic şi trebuie să continue să joace un rol de sprijin”, a spus Xi, potrivit CCTV.
China operează mai mult de jumătate din capacitatea mondială de producere a energiei pe bază de cărbune, ceea ce o face cel mai mare emitent de carbon, situaţie criticată de iniţiativele climatice conduse de state occidentale, relatează CNBC.
Autorităţile chineze continuă să prezinte energia pe bază de cărbune drept un pilon de stabilitate şi un sistem de rezervă flexibil, chiar dacă accelerează dezvoltarea surselor regenerabile, precizează CNBC.
Deşi a subliniat rolul cărbunelui în mixul energetic al Chinei, Xi a declarat că ţara trebuie să rămână angajată în dezvoltarea unei economii curate şi cu emisii reduse de carbon, conform CCTV.
”Un nou sistem energetic, mai verde, mai diversificat şi mai rezilient, va oferi o garanţie solidă pentru securitatea energetică şi dezvoltarea economică a Chinei”, a transmis CCTV.
În iulie anul trecut, China a început construirea celui mai mare baraj hidroenergetic din lume, pe marginea estică a Podişului Tibetan, relatează CNBC.
Tot luni a început şi construirea unei centrale solare termice realizate de China General Nuclear Power Group la o altitudine de 4.550 de metri în Tibet, potrivit agenţiei de stat Xinhua.





















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.04.2026, 08:45)
dragut chinezul,dar ce bine seamana cu kim jong un
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.04.2026, 09:31)
SI EUROPENII SEAMANA UNII CU ALTII. Ca RASA!