Agricultură

11 aprilie 2023
Fermierii, Comisia, miniştrii - discuţii cu stângul în dreptul

Fermierii, Comisia, miniştrii - discuţii cu stângul în dreptul

Octavian DanZiarul BURSA #Companii / 7 aprilie 2023

Fermierii din întreaga ţară ies, astăzi, în stradă. Bâlbele pe axa Bucureşti - Bruxelles, cu ministrul Petre Daea în rol principal au reuşit să ridice nivelul nervilor la cote maxime. Câştigurile sunt la polul opus, se îndreaptă spre un minim. Nemulţumirile sunt evidente pentru toată lumea, iar explicaţiile oficialilor sunt palide şi de prisos. Agricultorii, victime colaterale ale războiului din Ucraina, pierd mulţi bani din cauza unor decizii pe care nu le înţeleg şi nu vor să le mai accepte.

Fermierii spanioli vor suspendarea importurilor de fructe şi legume din Egipt şi Turcia în UE

SOLICITARE PE MASA COMISIEI EUROPENEFermierii spanioli vor suspendarea importurilor de fructe şi legume din Egipt şi Turcia în UE

I.GHE.Ziarul BURSA #Internaţional / 19 ianuarie 2023

Fermierii spanioli au solicitat DG Sante (Direcţia Generală pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară a UE) şi Comisiei Europene adoptarea unor măsuri urgente cu privire la importurile de fructe şi legume din Turcia şi Egipt. Conform reprezentanţilor acestora, forul decizional de la Bruxelles ar trebui să decidă ca timp de un an 30% din marfa importată să fie controlată, în special mandarinele importate din Turcia şi portocalele aduse din Egipt. Fermierii spanioli mai solicită Comisiei ca, dacă în oricare dintre lunile din perioada de un an în care va creşte procentul mărfii verificate se înregistrează o creştere de 5% a alertelor pentru orice produs, importurile turceşti sau egiptene să fie suspendate.

TradeVille: "2022 - un an dificil pentru agricultori"

TradeVille: "2022 - un an dificil pentru agricultori"

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 11 ianuarie 2023

Anul 2022 a fost perceput de către agricultori ca un an dificil. Acesta a fost caracterizat de seceta pedologică, criza din energie - care aproape că a dublat preţul inputurilor agricole -, precum şi de un aflux de mărfuri provenite din Ucraina la preţuri considerabil mai mici, arată o analiză transmisă de TradeVille.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Marcel Boloş

CONFERINŢA AFACERI ÎN AGRICULTURĂ | MARCEL BOLOŞ, MINISTRUL INVESTIŢIILOR ŞI PROIECTELOR EUROPENE:"RePower EU - o soluţie pentru finanţarea modernizării sistemelor de irigaţii"

GEORGE MARINESCUZiarul BURSA #Companii / 14 octombrie 2022

Reabilitarea şi modernizarea sistemelor de irigaţii şi investiţiile noi în acest tip de infrastructură necesară fermierilor din ţara noastră, prin prisma accentuării secetei cu care se confruntă culturile agricole în fiecare an, ar putea să fie...

<< mai multe ştiri >>
40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2473
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5595
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6420
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1332
Gram de aur (XAU)Gram de aur594.6297

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo