Analiă AEI: Plafonarea marjelor şi reducerea cantităţii de biocarburant pentru scăderea preţului final la motorină

Plafonarea marjelor este intervenţia „inteligentă” care loveşte selectiv

O a treia soluţie, prezentată drept mai echilibrată, plafonarea marjelor comerciale, se arată într-un comunicat de presă al AEI remis redacţiei. Nu mai controlezi direct preţul final şi nici nu renunţi la venituri fiscale. În schimb, limitezi cât pot câştiga companiile pe lanţul de distribuţie.

La nivel de discurs, este măsura perfectă, statul nu „intervine brutal”, ci doar „corectează excesele”.

În realitate, însă, nu corectează piaţa - ci o rearanjează în favoarea celor mai puternici.

Argumentul pro este o aparentă echitate şi control al „profiturilor excesive”

Susţinătorii plafonării marjelor vin cu un argument intuitiv şi popular: de ce ar trebui ca, într-o criză, companiile să îşi crească profiturile pe spatele consumatorilor?

Măsura are câteva avantaje reale:

• limitează creşterile speculative pe lanţul de distribuţie;

• păstrează funcţionarea pieţei (spre deosebire de plafonarea preţurilor);

• nu afectează direct veniturile bugetare (spre deosebire de reducerea accizelor).

În plus, este uşor de vândut politic: nu loveşti în piaţă, loveşti în „lăcomie”.

Argumentul contra este iluzia că marjele pot fi „îngheţate” fără consecinţe

Problema este că marja nu este un simplu adaos arbitrar. Ea acoperă costuri logistice, riscuri, variaţii de aprovizionare, investiţii.

Când plafonezi marjele, nu elimini aceste realităţi - le comprimi artificial.

Iar reacţia pieţei nu întârzie.

Companiile mari, integrate şi cu putere de piaţă, au multiple modalităţi de a compensa:

• mută costurile pe alte produse;

• optimizează contabil marjele între subsidiare;

• negociază mai agresiv cu furnizorii mai mici;

• reduc costuri în zone mai puţin vizibile (calitate, servicii, investiţii).

Pe scurt se respectă regula pe hârtie şi o ocolesc în practică.

În schimb, companiile mici nu au aceste opţiuni:

• au costuri fixe mai ridicate relativ;

• nu au putere de negociere;

• nu pot redistribui pierderile în alte segmente.

Rezultatul? Plafonarea marjelor devine un mecanism de selecţie: întăreşte jucătorii mari şi elimină concurenţa mică.

Exemplu tipic de distorsiune

Imaginaţi-vă două companii:

• una mare, integrată, cu rafinare, distribuţie şi retail;

• una mică, independentă, care cumpără şi revinde.

Când marja este plafonată:

• compania mare îşi mută profitul în alte verigi ale lanţului;

• compania mică rămâne blocată exact în segmentul unde marja este limitată.

Una se adaptează. Cealaltă dispare.

Consecinţa pe termen lung: mai puţină concurenţă, preţuri mai mari pe termene lung

Paradoxul este că o măsură introdusă pentru „a proteja consumatorul” poate duce exact la opusul:

• mai puţini jucători pe piaţă;

• concentrare mai mare;

• putere de negociere crescută pentru cei rămaşi.

Iar când intervenţia dispare, piaţa este mai puţin competitivă decât înainte.

Şi atunci preţurile cresc - dar fără să mai poţi da vina pe „criză”.

Marja comercială în momentul de faţă la motorină este de cca. 9%, ponderea costului aditivării motorinei este de 2-3%, reducerea la jumătate a acestora ar însemna o reducere a preţului de 5%, adică vom avea astăzi un preţ mediu la motorina standard de 9,41 lei/l cu TVA inclus nu de 9,91 lei/l. La sfârşitul săptămânii viitoare vom avea în schimb la motorină preţul de astăzi.