CORESPONDENŢĂ DE LA PARIS Alegerile prezidenţiale din Franţa: extremele, diplomaţia şi scandalul Mckinsey
M.C.Internaţional / 8 aprilie 2022
M.C.Internaţional / 8 aprilie 2022
N.G.Piaţa de Capital / 8 aprilie 2022
• AISIF îi solicită o întrevedere preşedintelui ASF, pentru a discuta despre cum pot acţiona împreună în vederea creşterii încrederii pe piaţa de capital din România
Asociaţia Investitorilor la SIF-uri (AISIF) i-a trimis preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu, o scrisoare prin care îi solicită o reacţie publică legată de sancţiunea pe care Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) i-a aplicat-o recent lui Bogdan Drăgoi, preşedintele SIF Banat-Crişana, pentru discriminarea publică a investitorului Ben Madadi, la adunarea acţionarilor SIF-ului din noimebrie anul trecut.
GEORGE MARINESCUMiscellanea / 8 aprilie 2022
GEORGE MARINESCUPolitică / 8 aprilie 2022
Programul Naţional de Dezvoltare Locală, cu cele două ediţii ale sale (PNDL 1 şi PNDL 2), este caracterizat de "lipsă de eficacitate", din cauza ritmului lent de execuţie a lucrărilor, ceea ce duce la "imobilizarea fondurilor de la bugetul de stat pe perioade foarte lungi" şi la "amânarea beneficiilor şi a impactului pozitiv pe care programul ar trebui să le aducă în viaţa cetăţenilor"
G.U.Internaţional / 8 aprilie 2022
G.DInternaţional / 8 aprilie 2022
Actualizare - URSULA VON DER LEYEN, LA BUCEA: "Am văzut faţa crudă a armatei lui Putin"
---
Actualizare - O delegaţie a Uniunii Europene formată din preşedinta CE, Ursula von der Leyen, şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, şi premierul slovac Eduard Heger a ajuns în Ucraina cu trenul, a anunţat vineri dimineaţă pe Twitter şi Facebook şeful guvernului de la Bratislava
---
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a plecat astăzi dimineaţă cu trenul din Polonia spre Kiev, capitala Ucrainei, unde se va întâlni cu preşedintele Volodimir Zelenski.
S.B.Internaţional / 8 aprilie 2022
S.B.Miscellanea / 8 aprilie 2022
ANDREI IACOMIPiaţa de Capital / 8 aprilie 2022
A.V.Internaţional / 8 aprilie 2022
S.B.Internaţional / 8 aprilie 2022
S.B.Miscellanea / 8 aprilie 2022
S.B.Internaţional / 8 aprilie 2022
S.B.Internaţional / 8 aprilie 2022
S.B.Miscellanea / 8 aprilie 2022
G.M.Miscellanea / 8 aprilie 2022
• Din cauza neconsolidării barajelor, există un risc crescut de inundaţii în Capitală în cazul producerii unui seism major
Călin RecheaMacroeconomie / 8 aprilie 2022
A.V.Bănci-Asigurări / 8 aprilie 2022
V.R.Internaţional / 8 aprilie 2022
• Ucraina cere mai multe arme
Gheorghe IorgoveanuAnticorupţie / 8 aprilie 2022
• Pe lângă faptul că trebuie să facă închisoare, Elena Udrea este obligată să plătească şi despăgubiri de peste 4 milioane de euro
G.U.Internaţional / 8 aprilie 2022
Cornel CodiţăEditorial / 8 aprilie 2022
O.D.Sport / 8 aprilie 2022
MIHAI GONGOROIBănci-Asigurări / 8 aprilie 2022
M.G.Bănci-Asigurări / 8 aprilie 2022
• Banca centrală a reînceput achiziţiile de titluri de stat după invazia rusească în Ucraina şi după ce Ministerul Finanţelor a avut câteva emisiuni de datorie eşuate • BNR a fost o prezenţă constantă în piaţă, în martie
G.U.Miscellanea / 8 aprilie 2022
G.U.Macroeconomie / 8 aprilie 2022
G.DInternaţional / 8 aprilie 2022
G.U.Internaţional / 8 aprilie 2022
O.D.Miscellanea / 8 aprilie 2022
O.D.Miscellanea / 8 aprilie 2022
CRISTIAN DOGARUBănci-Asigurări / 8 aprilie 2022
Andrei IacomiPiaţa de Capital / 8 aprilie 2022
G.U.Internaţional / 8 aprilie 2022
G.DInternaţional / 8 aprilie 2022
G.D.Bănci-Asigurări / 8 aprilie 2022
G.D.Bănci-Asigurări / 8 aprilie 2022
G.DBănci-Asigurări / 8 aprilie 2022
G.DBănci-Asigurări / 8 aprilie 2022
G.DBănci-Asigurări / 8 aprilie 2022
G.DBănci-Asigurări / 8 aprilie 2022
Macroeconomie / 8 aprilie 2022
SABIN S. BRANDIBURUBănci-Asigurări / 8 aprilie 2022
BNR a afişat, ieri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) care a coborât la 4,15%, de la 4,16%, valoare înregistrată în sedinţa precedentă.
SABIN S. BRANDIBURUBănci-Asigurări / 8 aprilie 2022
Euro a coborât, ieri, cu 0,21 bani faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,9426 lei/euro.
A.V.Internaţional / 8 aprilie 2022
Bursele din Europa au fluctuat ieri, în aşteptarea unor noi sancţiuni împotriva Rusiei.
ANDREI IACOMIPiaţa de Capital / 8 aprilie 2022
• Scăderi pentru majoritatea indicilor

Mori Savir
George Marinescu
Cornel Codiţă
Gheorghe Iorgoveanu
George Marinescu
A.I.
| 5.2524 | |
| 4.5199 | |
| 5.5832 | |
| 6.1135 | |
| 649.5183 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 4 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 3 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 2 septembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 2 septembrie
Piaţa de Capital /A. I. - 1 septembrie
Gheorghe Iorgoveanu
George Marinescu