AURELIAN DOCHIA:Doar şi un semnal că Fed-ul va creşte dobânda este posibil să ducă la o schimbare în pieţe

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 11 martie 2021

Aurelian Dochia

Aurelian Dochia

"Evaluările la care au ajuns majoritatea companiilor listate în Statele Unite sunt enorme", crede analistul economic Adrian Codirlaşu: "De obicei, crizele sunt declanşate de factori care nu sunt anticipaţi, cum s-a întâmplat acum, când a fost vorba de o pandemie"

Numai faptul că Rezerva Federală ar sugera că este îngrijorată de inflaţie, ceea ce creează premisele ridicării dobânzii de politică monetară în Statele Unite, are potenţialul de a declanşa o scădere mai amplă a pieţei de acţiuni, este de părere analistul economic Aurelian Dochia.

Rezerva Federală a dus rata de politică monetară la zero în primele zile ale pandemiei Covid-19, după care şi-a luat angajamentul să menţină rata scăzută chiar dacă inflaţia se va apropia sau va depăşi uşor obiectivul băncii de 2%, conform CNBC. În acest context, alături de injecţiile de lichiditate în economia SUA de o dimensiune nemaiîntâlnită, realizate în condiţiile şocului Covid-19, indicii burselor de acţiuni din Statele Unite au dezvoltat anul trecut un trend ascendent robust fară corecţii importante, pe parcursul căruia au atins noi şi noi maxime.

Aurelian Dochia ne-a declarat: "Din punctul meu de vedere, una dintre principalele temeri privind evluţia pieţelor este legată de politica băncilor centrale. Există posibilitatea revenirii inflaţiei la niveluri mai mari decât cele de acum, iar planul lui Biden de a injecta aproape două trilioane de dolari în economie s-ar putea să contribuie la această presiune inflaţionistă. Iar acest lucru ar obliga banca centrală (n.r. Rezerva Federală) să mărească dobânzile, ceea ce ar crea turbulenţe în pieţele financiare. Iar una dintre acestea ţine de schimbarea raportului dintre acţiuni şi obligaţiuni, în sensul că acţiunile devin mai puţin atractive decât obligaţiunile. Practic, numai faptul că banca centrală ar da un semnal că este gata să facă o astfel de mişcare s-ar putea să ducă la o schimbare în pieţe".

La finele săptămânii trecute, Senatul SUA a adoptat planul de susţinere economică de 1,9 trilioane de dolari şi se aşteaptă ca programul să fie semnat de preşedintele Biden chiar în această săptămână, în condiţiile în care în data de 14 martie expiră beneficiile acordate anterior şomerilor, conform CNBC.

Aurelian Dochia a adăugat": Iar un alt factor poate şi mai important ca semificaţie în opinia mea este faptul că evaluările la care au ajuns majoritatea companiilor sunt enorme. În multe cazuri sunt la maxime istorice, astfel că la un moment dat trebuie să apară o corecţie. La preţurile de acum (n.r. ale acţiunilor), pentru multe companii investitorii îşi recuperează banii (n.r. din profiturile companiilor) în câţiva zeci de ani. Din punctul meu de vedere acesta este un motiv de îngrijorare. Sigur că există analişti care sunt de părere că acum este un moment special şi că există argumente care să justifice aceste evaluări, dar când apare o scădere puternică a pieţelor aceste argumente cad".

Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte CFA România, este de părere că în condiţiile în care există foarte multă lichiditate în piaţă, apare riscul formării de bule speculative pe anumite active care, odată sparte, pot provoca o reacţie în lanţ şi o cădere amplă a pieţelor de acţiuni.

Analistul CFA ne-a spus: "Dacă ne uităm la ciclul precedent, care a generat criza din 2007-2008, vedem că a început undeva prin 2001. Înainte de atentatele teroriste (n.r. din 11 septembrie 2001) economia americană dădea semne de intrare în recesiune. Atentatele au reprezentat un şoc extrem de puternic pentru economie iar Rezerva Federală a luat anumite măsuri care nu mai fuseseră folosite până atunci. S-au pompat bani în economie, pieţele au fost dereglementate, ceea ce şase-şapte ani mai târziu a dus la criză. Acum, la câţi bani sunt în piaţă, potenţialul de a se forma bule speculative pe anumite active este ridicat. Iar odată spartă o astfel de bulă, este posibil să se genereze o nouă criză".

Totuşi, analistul CFA subliniază că în cazul ciclului care a culminat cu Marea Recesiune, criza a apărut la câţiva ani de la măsurile luate de Rezerva Federală în 2001.

"Numai că, de obicei, crizele sunt declanşate de factori care nu sunt anticipaţi, cum s-a întâmplat acum, când a fost vorba de o pandemie", a spus Adrian Codrilaşu, adăugând că, în opinia sa, ţinând cont de faptul că intrăm într-un nou ciclu economic, probabil trendul ascendent al bursei din SUA va continua, dar fără creşterile puternice de anul trecut.

La începutul acestei săptămâni, indicele Nasdaq Composite al companiilor de tehnologie şi a altor domenii intensive în cunoaştere tranzacţionate în pieţele din Statele Unite, a intrat temporar în zona de corecţie, definită ca o scădere mai mare de 10% faţă de ultimul maxim. În schimb, indicele Dow Jones Industrial Average care include cele mai importante 30 de companii de tip blue-chip listate în SUA din domenii variate precum servicii financiare, energie, industrie, transporturi sau IT&C, navighează în zona maximelor istorice.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. E la mintea cocoșului că, dacă bula datoriilor fabricate la imprimantă de către băncile centrale nu se va sparge, atunci nici bulele speculative din piețe nu au niciun motiv să se dezumfle fiind pompați bani pe circuite paralele in aceste piețe..

    Atat timp cat Fed ul va sustine pietele este greu de crezut ca va aparea un soc puternic. In SUA bursele sunt foarte importante in economie. Sunt economiile dar mai ales pensiile oamenilor acolo asa ca se va face totul ca sa nu se prabuseasca. E vorba si de incredere in sistem.

    1. Comportamentul oamenilor prabuseste bursa.

      Vezi ca USA a trecut in Senat un acte de iesire in MASA la PENSIONARE in 10 ani! 

      Deci se anticpeaza clar in FONDURILE de PENSII retrageri / incetari de cotizatii masive in urmatorii ani (ca in Japonia cand a atins maxim potential in 90 si ceva si urmat la distanta de 10 ani pensionare in masa si desumflare active financiare). 

      Atat timp cat ponderea populatiei ca intensitate nu mai face CREDIT nu mai RISCA nu mai INVESTESTE.... ciclul se transforma rapid in CONSUM mai mare ca Pondere decat Productivitate; ACHITARE CREDIT mai mare ca Generare CREDIT (achitarea creditului pe trend este deflationista in termeni reali la active si inflationista in expresie nominala la bancnote circulate si preturi utilitati - adica mai multe zerouri - vezi Japonia, Vezi Romania de a trecut prin mai multe cicluri, vezi Germania, Venezuela, Argentine). 

      USA are un siste financiar si economic la un nivel destul de sus, nu sunt multe tri in lume ce au atins maximul potential in financiarizare (UK, FRANTA, GERMANIA, USA, JAPONIA) istoric au reusit sa echilibreze mereu curba de achitare in sistem. 

      USA va continua sa creasca demografic (numar populatie) dar incepe sa adune simultan si pensionari ce nu mai produc, nu mai consuma ca intenstate, calatoresc mai putin, nu mai invart banii in societate cu aceeasi viteza din trecut, plus ca iesirea lor la pensie va da soc in piat muncii si disparitia locurilor vechi de munca - simultan si patronii imbatransec- face exituri - etc -> unde se genereaza un gap inte generatia veche si generati nou care trebuie sa dezvolte rapid un alt ciclu de productivitate-inventie- etc... ca sa dea de munca altei generatii - nu gov -nu banca creaza locuri de munca ci piata reala). 

      semnat comenturi "cretine" 

      La fel ca orice banca centrala acum, Fed isi doreste putina inflatie si nu va reactiona prea repede. Pe de alta parte Fed nu este incantata de faptul ca dobanzile mici stimuleaza excesele pe piete si cresterile excesive ale preturilor activelor. Clar nu este un lucru sanatos ca niste companii deja mature, chiar daca extrem de solide financiar si scaldate in cash, ca Microsoft, Apple etc sa aiba un P/E in zona 30-50. Nu mai vorbesc despre Tesla cu P/E= 700-800.

      Ultimul discurs din 4.martie al presedintelui Fed Jerome Powell a provocat agitatie pe burse. Speculatorii sperau ca Powell sa spuna, printre altele, ca nu este prea multumit de cresterea abrupta a yieldurilor la certicatele de trezorerie din ultimele saptamani si ca Fed va face ceva in acest sens (va cumpara mai mult din piata ca sa creasca preturile bondurilor, respectiv sa scada yieldurile).  

      Sunt comentatori avizati care spun ca Powell intentionat nu a dat nici un fel de asigurari in acest sens (de scadere a yieldurilor) tocmai ca sa mai tempereze bursa de actiuni.

      In alta ordine de idei, cresterile dobanzii de referinta facute de Fed in perioada 2018 au aratat ca desi provoaca destula agitatie pe pietele bursiere, reacatiile cu adevarat importante de scadere ale actiunilor apar dupa 4-5 majorari de dobanda, atunci cand yieldul la 10yT trece de 3%.  

      Ia Google-ul la puricat si o sa vezi ca atat FED si BCE isi doresc de cel putin 10 ani "ceva mai multa inflatie" fara sa ridice totusi dobanzile pentru ca isi dau seama ca sistemul conectat la aparate mai are putin si crapa..

      Nu asta e planul, mai baiatule, de ajustare prin inflatie... Inflatia e trabant pe langa Tesla in secolul 21.

      Planul e altul.. incearca sa gandesti. Peste 10 ani o sa auzi de inflatie doar in cartile de istorie, si nici acolo... Cand banii vor fi electronici si datoria injectata in ADN, inflatia se va regasi numai in calculatoarele Guvernului Mondial si va fi doar o cifra ca oricare alta, nu un instrument de politica monetara.  

      Cred ca distractia incepe intre 2021-2022!

      Oricum e mama bulelor in SUA, nu mai zic ca S & P vs REal Estate are cata bula ca in 1999.... 

      Deci se anticipeaza retrageri masive de "bani" din bursa... de catre fonduri sau investitori nu stiu... dar ciclul la Imobiliare in USA inca nu a atins MAXIM iar CEREREA este maxima. 

      Cum da semnal Imobiliarul de putina Raceala Fondurile vor fugii in active tangibile imediat, asa cum a facut si W Buffet si multe alte fonduri... de au fugit in Tangibil din Hartii de Valoare (bursa) ca pondere... deplasand masa monetara din financiar in piata reala. 

      Regimul monetar de acum se repeta cu perioada 1916... 

      cauta pe net graficul urmator: "Monetary regimes and real long-term rate" pe USA 

      la 10Y minus 2Y ia graficul si Flipuiestel o sa iti apara variatia reala economica (adica expansiune - cadere- recuperare -expansiune) este cel mai bun in vizualizare pe intelegere 

      construit de Harver Analytics si Morgan Stanley Resarch 

      ia si graficul istor de la etc index bursier ( S&P 500, Dow Jones, Wilshire 5000) si suprapune cu cel de la 10y -minus 2Y o sa vizualizezi transferul  

      pentru o si mai buna anticipare si a productivitatii reale in societate ia graficul istori cu Unemployment (cat si pe clase de varsta) Youth unemployment pe vor ajuta sa anticipezi clar Consumul ca pondere si Productivitatea Reala ca pondere (cat si anticipatiile inflationiste sau deflationiste in societate prin schimbare obiceiuri sociale de consum) 

      poti sa mai cauti si graficul istoric in ciclul de credit si refinantari (te ajuta sa vizualizezi unde este curba de productivitate a populatiei si cat mai tine curba de productivitate - riscuri - investitii a populatiei) 

      cauta business cycle based on profit marcins (un indicator foarte bun) tot de Harvar Analytics si SG Cross Asset Reasearch 

      Istoric populatia nu stie dar "Interest Rate Can Remain Low For a LONG tine" 1872- (tine cont de panica din 1887) -1917... 1927 (panica din 1929)-1962 ai a inceput ia o perioada din 2009 lunga de timp cu fluctuatiile ciclice aferente! 

      Toate ciclurile se repeta in felul urmator: 

      perioada scurta de dobanda mica (maxim 5% din tot axul timpului) perioada medie (maxim 10%) exact dupa aceasta perioada urmeaza ISTORIC PANICILE BANCARE sau BRSIERE - in functie de cum atenueaza banca centrala si gov) 

      Istoric cand dobanzile stau jos pe perioade lungi de timp PRODUCTIVITATEA REALA FIZICA in piata scade (somaj real ridica -nu cel declarat, indemnizatii - ajutoare sociale pe varf, tichete de masa pe varf si crescute in exponentialitate procentulala in raport cu venitul castigat -procent din venit mare anticipatie reala reflationista) vezi istoricul UK, USA, Germaniei (a avut decalat socul cu 10-12 ani in fata Americii si a altor state - germania a propagat socul atunci pe glob... acum nu stim cine v-a propaba socul... el are sa vina oricum... depinde cum atenueaza gov si banci centrale - oricum tot globul este in recesiune - exact ca in 1925-1935 cand mai multe tari intra in crize valutare si financiare unde reseteaza "banii") 

      Daca se trece economic cu bine... oricum se intra pe un alt ciclu lung al Comoditatilor (vezi graficele istorice) 

      Petrolul istoric are ciclu de cadere deci o sa fie acaparat de "energie verde". 

      Youth unemployment rate pe EU are anticipatie de urcare in tavan ... semnal clar de politici monetare de ajustare economica si deficite mari, deja a sarit de 18% pe EU-27 si inca are trend ascendent (ca in perioada 1939-1942) cand s-au nascut multi copii si au murit sau ies la pensie fortata mutli batrani (primul raxboi W1 a fost cu populatie matur-imbatranita al doilea W2 a fost cu Flacai -populatie tanara ca pondere - copii nascuti in 1923-1930). 

      Acum Bursa e pe maxim (plus minus cv ani) dar imobiliarele nu sunt pe MAXIM in toata PIATA (partial si zonal da dar nu peste tot).... dupa ce se scutura CREDITUL atunci incepe distractia. 

      semnat comenturi "Cretine" 

      Mai Daca ai deschide putin Istoria monetara ai vedea ca ce se intampl acum a mai fost repetat.

      Ciclul comoditatilor are trend ascendent deci cu fed fara fed a inceput al ciclu de crestere in expresie nominala la bunuri tranzactionale inca din 2005 cu caderea si "recesiunea din 2008. 

      Dobanzile vor sta (ca trend si ca medie) o perioada lunga de timp la cote joase. 

      Nu ca asa vrea fedul ci ca asa merge trendul demografic al populatiei (populatie imbatranida - aversiune la risc -la credit - scazut deci dobanzile vor sta jos- si simultan creditare accesata in trecut se achita de populatie ce imbatranseste ca trend). 

      In toate perioadele istorice cu dobanzi mici au acelerat INVESTITIILE in etc industrii.. in timp ce ponderea populatiei fie "nastea" sau ingropa ca pondere batrani (este un ciclu ce se intersecteaza). 

      Perioada aia cu dobanzi ascendente (curba scendenta din 53-pana in 81) este exact perioada cant bonderea populatiei crestea din spre Copii spre paturitate-> productivitate mare -> aversiune la riscuri si investitii mari -> trend ascendet demografic -> inflatie mare - consum mare. 

      Din 81 trendul este descendent odata cu trendul demografic (depinde foate mult de fiecare economie) se imbatransete ca pondere mai mult decat se intinereste (aversiunea la riscuri sin investitii in termeni reali este mai mica fata de trecut - chiar daca in termeni nominali bursa si etc active cresc - deficitul si creditul Guvenramentale demonstreaza ca GOV a preluat ca pondere toata sustinerea piatei... ca in viitor piata sa preia ca pondere si sa spele creditul Govului). 

      Nu este nimi rau in asta... cu panici fara panici asta este ciclul... cand piata reala preia rescurile cand piata financiara cand Govul. 

      Nu banca centrala este SATANA! 

      Banca centrala (sau etc banci ce vor veni din urma) sunt supuse ciclic uzurii increderii, consumul de parchii - ajutorare, consumul stabilitatii (sunt riscuri si tensiuni asimetrice ce se acumuleaza pe trendul demografic in sistem - batranii detin ca pondere active si investitii in timp ce tineretul nu detine - cadnse propaga ruptura-> transferul se lasa cu artificii -> batranii vand -> pierd-> iar tinerii cumpara-> castica -> construiesc altele si ciclul se repeta) 

      semnat comenturi "Cretine" 

      Iti spun doar atat - esti ancorat intr-un model economic pe care l-ai citit din carti si acum nu mai merge. Cat ar trebui sa fie, dupa tine, dobanda care sa contribuie la ajustarea deficitului si a datoriilor la cat a ajuns el in prezent? Iti spun eu: nu va mai conta, pentru ca se schimba paradigma economica cu totul .. se demoleaza casa pe care o stii tu si se reconstruieste alta de la zero bazata pe cu totul alta filozofie economica. Deci, nu te baza pe ce ai citit cu tineri si batrani ca NU se mai verifica ce spui tu in practica. Gandeste-te numai ca sunt 10 ani de cand bancile centrale pompeaza moneda falsa in economie si nu se vede absolut nicaieri aceasta cantitate uriasa de moneda fara acoperire decat prin pretul activelor bursiere, cripto si ceva imobiliare si nici acoo suficient. Banii sunt intrati in sistem, si-au facut numarul si acum se afla parcati cumva in active sau chiar in conturi in paradisuri fiscale.

      Ei nu au un rol economic pentru ca nu exista in economie. Daca ar exista, inflatia ar urca la cer si s-a bloca ce a mai ramas din economie in secunda doi, oamenii avand venituri foarte reduse ca sa suporte din buzunar asa ceva.  

      De aceea, iti repet, se incearca o solutie de sindicalizare generalizata globala a datoriei globale, pe cip la fiecare cetatean falnic al planetei..

      Din imprumutuirile bancilor centrale nu se va mai recupera nimic datoria nu va fi stearsa dar toti cetatenii planetei vor plati dobanda pepetuu la aceasta datorie globala bancilor centrale sau Guvernului Mondial. Cam asta e schema.  

      Se schimba "paradigma" un nou inceput"... a mai fost e vechie!

      Asa si cu tesla si alte actiuni... un nou inceput... asa si cu Ford si actiunile de atunci 

      cauta in istorie schimbarile de "paradigma"... perioada 1747....1788...1860-1877.... 1918-1929.... 1981-1987... 2000.... 

      semnat comenturi "Cretine" 

    Atat timp cat ECONOMISTII refuza sa bage in baza de calcul Trendul Demografic (piramida populatiti) ce va generea variatiile ciclice aferente VARSTEI, Politicul si Institutionalul vor pereptua comportamentele pana in ruputra ciclica a transferului intergenerational (atat cei ciclic scurt -valurile ciclice scurte de suprapuneri cat si cel ciclic lung la 30 si 50-60 de ani valurile ingroparii generatiei vechi).

    Cine nu crede exista cea mai buna baza de CALCUL valurile ciclice ale DECESELOR pe varste si sexe (din trecut) se vor probaga aproape la INDIGO cu pedioadele descendente economice.  

    Sunt SCRISE, sunt NOTATE.... pana si un POPA de biserica iti poate zice cand au fost valuri de decese mai mari si valuri de nasteri mai mari (ii apare pe balante la profit pierdere - etc prestari servicii ca pondere, cat si anii in care a avut mai multi bani de investit in biserica si cand nu a avut ca pondere - bine asta e variatia ciclica pe zona, dar e ca exemplu de vizualizare).  

    O economie are anticipatie EXACTA RELATIVa odata cu plecarea din fundul depresiei (EX BUN este AFICA plecata din depresie -saracie, cu cate 5 copii pe cap de familie -> va propaga un val ascendent de productivitate, consum, investitii... exponential mai mare ca alte natii ce au val descendent; India la fel).  

    Daca imi spui in ce an se naste ca pondere peste 30% din populatie iti spun cu aproximatie toate ciclurile prin care va trece acesta generatie, ce variatii economice vor propaga, ce interese economice vor genera, ce afinitati culturale, ce obigeiuri de consum.... etc.  

    Fondurile de Pensii, Institutiile Monetare (banci, fonduri, etc) si de Asigurari au in "bookkeepingul lor cand trebuie sa onoreze platile - semnal clare de cunoastere ca pondere a finalului economic -al generatiei ce va pune presiune descendenta in economie.  

    Banca Centrala si Bancile Comerciale au pe balante ca pondere perioada cnd au fost acordate credite ca intensitate si perioada cand se vor incheia creditele ca intensitate!  

    Govul are in intern etc Recensaminte ce anticipeaza destul de bine nevoiile viitoare ciclice si poate sa corecteze / sa atenueze socruile depresive, asata daca nu se axeaza numai pe CORUPTIE CICLICA si doreste cu adevarat sa dezvolte societatea pe care o reprezinta.  

    Raman mut la uimirile altora din jur cand zic "vai a venit criza", "Vai e mai grav ca aia din trecu"...vai ...vai....  

    Le spun frumos Domnilor stiam de aceasta criza, toata familia a fost atentionata cu ani in urma, cad despre covidut cine calatoreste prin lume stie ca in Asia se purtau masti din 2016 (Japonia -sars-cov), Indonezia, Thailanda in unele zone din asia din 2018 deci nu era nimic de care sa nu se fi stiut.  

    Doar ca presa nu a DORIT sa ANUNTE... cade mai bine sa generezi BANICI exac pe sfarsiturile de CIcluri Economice Scurte... se vor plia foarte bine cu politicile bancare si monetare de spargeri pusculite cu bani (nu contest varsarea de bani in piete- este necesara pentru atenuarea socurilor deflationiste si pentru reglarea cat mai rapida a curbelor de randamente Reale din piata cat si a celor Nominale; contest hotia).  

    Exista solutii ... la crizele ce se repeta ciclic de cand lumea si pamantul... Avem IA (inteligenta artificiala), avem Cloud, avem IT.... etc... se pot integra si se va putea demonstra fara echivoc variatiile ciclice economice umane ce dicteaza real impulsurile economiei.  

    Caci dupa cum stim... foarte muti nu cred pana nu vad, multi contiuna sa nege ceea ce este de la sine inteles de cand lumea si pamantul.. dar noi continuam sa negam , sa nu educa populatia corect... iar din acest joc mare Financiar fac profiturii doar Fondurile Mari si Bancile, cand se poate foarte usor ridica si calitatea vietii omului prin educare corecta si avertizare periodica.  

    Printr-o mai buna transparenta EDUCATIONAL Economica nivelul de trai planetar se poate ridica destul de mult, din care sa beneficieze si mai mult si FONDURILE, Banciel si GUVERNELE, mutand o parte din responsabilitatea economica-sociala si pe umerii Populatiei Educata CORECT.  

    Asa cum am anuntat de criza economica din 2006-2007 si nimeni nu a plecat urechea asa am anuntat si de asta.  

    Cel mai bun barometru la crize economice sunt SALTURILE PROCENTUALE de pe trendul istoric (nu in sume) la bunuri ce fac parte din categoria materialelor de constructii (semnal de incepere criza - te anunta cu 1-2 ani) iar in plina reparatie - depresie sunt SALTURILE PROCENTUALE la Energie, Servicii Medicale.. urmat de salturile procentuale in Impozite.  

    Un alt semnal bun sunt: EXPLOZIA MASIVA DE MASINI NOI IN PIATA (active cu rata accelerada de dizolvare - directionare "banii" in canale gresite de investiii => majoritatea sunt pasive reale pentru societate in timp ce se vor devaloriza accelerat => pierderea reala pe ciclul a "Avutiei populatiei respective" ca apui sa o ia iar de la capat in "hording" de cash din piata)  

    Un alt semnal bun este: valul ciclic MIGRATIONIST in PIETE (atat in interiorul unei tari cat si intre tari).  

    Exista val migrationist ce se deplaseaza din A in B cu bani si val migrationist ce se delpaseaza din A in B fara bani (in munctie de axul timpului in care se intampla asta iti poti da seama da ca piata /economia respectiva e pe varf sau in depresie).  

    Sunt Sute de Miii de indici, Grafice, Informatii ce dovedesc ciclic transferul de cauzalitati!  

    Dar nu se vrea, nu se doreste!  

    Ce sa mai zic ca exista Indexul Ciclului de Afaceri? Ce balanseaza mereu in piata cand pe Cash cand Pe Credit? Cand nimereste Cash pe Varf cand nimereste Credit pe varf (adica mai mult); Cand nimereste Cash pe depresie cand nimereste Credit pe depresie (adica mai putin).  

    Bursa! Avem obligatia sa educam Societatea Romaneasca, asta care a mai ramas si care o sa mai ramana (din putinul estimat pana in 2050-15 mil de locuitori), daca dorim sa crestem ca natie si sa nu ajungem o tara vanduta.  

    Voi cum Credeti ca economia USA a devenit puternica?  

    Prin alocare de resurse in sutudierea si notarea cat mai multe variatii ciclice ce se repeta (sunt atatea institutii ce au scos cart exceptionale despre fenomenele ciclice ce se repeta intr-o societate).  

    Romania a oferit Economisti cu Ideologi Socialiste ce abea... abea .. incep sa tinda spre Liberalis - Capitalism ca si putere de intelegere /cuprindere a variatiilor ciclice. Fara a da vina pe entitati mistice, sau ect "lebede negre".  

    semnat comenturi "cretine"  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
infinitumcosmetics.ro
fabricadeceai.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Mai. 2022
Euro (EUR)Euro4.9429
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6098
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8066
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8083
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.5597

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro