Când ţara se duce la vale, cineva trebuie să preia conducerea şi să apese pe acceleraţie

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 25 iunie 2020

Călin Rechea

În cartea "De ce eşuează naţiunile", care a fost tradusă şi la noi, profesorii Daron Acemoglu şi James Robinson scriu că "ţările diferă prin succesul lor economic din cauza instituţiilor diferite, a regulilor care influenţează modul de funcţionare a economiei şi a stimulentelor care motivează oamenii".

Instituţiile economice şi politice sunt împărţite în două categorii, inclusive şi extractive, care determină dacă o naţiune va avea succes sau va eşua.

"Instituţiile economice inclusive sunt acelea care permit şi încurajează participarea cetăţenilor la o activitate economică potrivită cu talentul şi priceperea lor", arată autorii, care susţin că "instituţiile inclusive sunt acelea care asigură proprietatea privată, un sistem juridic imparţial şi un sistem al serviciilor publice care să permită existenţa unui cadru just pentru schimburile şi contractele dintre oameni".

Pe de altă parte, instituţiile extractive sunt acelea care au caracteristici exact opuse şi au ca scop "extragerea veniturilor şi avuţiei de la o parte a societăţii în beneficiul altei părţi".

Astfel de instituţii extractive au caracterizat "evoluţia" ţării noastre în ultimele trei decenii, iar pandemia de coronavirus nu a făcut decât să accelereze marşul către statul eşuat.

"Există o sinergie puternică între instituţiile politice şi economice", mai scriu cei doi profesori, care accentuează faptul că "instituţiile politice extractive concentrează puterea în mâinile unei elite restrânse şi plasează puţine restricţii asupra exercitării puterii".

Soluţia nu poate fi decât eliminarea oricăror restricţii pentru includerea cetăţenilor pe listele electorale şi, mai ales, limitarea necondiţionată la un singur mandat pentru conducătorii administraţiilor locale şi parlamentari.

Despre instituţiile economice extractive, Acemoglu şi Robinson scriu că "nu doar însoţesc în mod natural instituţiile politice extractive, ci depind inerent de acestea pentru supravieţuire".

Ţara noastră a fost împinsă pe calea instituţiilor politice şi economice extractive odată cu aprobarea Constituţiei din 1991 şi nu vom putea părăsi acest drum către statul eşuat decât prin rescrierea completă a legii fundamentale.

Aceasta trebuie să pornească de la faptul că singurele drepturi sunt acelea care reprezintă obligaţii negative ale statului faţă de cetăţean sau ale fiecărui cetăţean în raport cu ceilalţi cetăţeni.

De exemplu, libertatea unui cetăţean este asigurată prin interdicţia încălcării acesteia de către guvern sau alţi cetăţeni, respectiv este o "obligaţie negativă" pentru alţii.

Pe de altă parte, dreptul la educaţie, dreptul la sănătate sau aşa-numitul drept la un trai decent reprezintă "obligaţii pozitive" pentru cineva, adică "cineva" trebuie să ofere educaţie altcuiva sau să contribuie cumva la formarea unor resurse pentru asigurarea traiului decent pentru altcineva.

Din păcate, toate aceste obligaţii pozitive, de obicei asumate de stat, au o singură tendinţă, aceea de extindere permanentă, pe baza existenţei unei clase politice care face promisiuni tot mai lipsite de acoperire în raport cu resursele economice disponibile.

Acum sunt "la modă" promisiunile de dezvoltare pe baza fondurilor de ordinul zecilor de miliarde de euro primite din bugetul UE sau din fondul pentru combaterea efectelor pandemiei.

Acesta din urmă nici nu există şi este greu de crezut că va fi aprobat, dar oricum nu va avea efectele promise, ci va fi doar o altă ţintă pentru jaful "organizat" de "autorităţi", indiferent de culoarea politică declarată, care, în realitate, oricum nu mai există de mult.

Odată stabilite drepturile prin Constituţia din 1991, nu mai lipseau decât mijloacele necesare pentru asigurarea acestora, dar cum resursele şi capitalul erau departe de a fi suficiente, mai ales pe fondul trecerii la distrugerea sistematică a economiei, s-a ales calea tiparniţei.

Rezultatul a fost inflaţia galopantă din anii "90, ale cărei efecte deosebit de negative asupra structurii şi relaţiilor sociale încă se fac simţite.

Motivaţia a fost politică, iar Banca Naţională a facilitat, din poziţia de complice principal relaxarea, prin orice mijloace a restricţiilor bugetare guvernamentale, la fel cum o face şi acum.

Este adevărat că multe sectoare industriale aveau nevoie de restructurări masive pentru creşterea competitivităţii, însă această restructurare a fost înţeleasă doar ca distrugere, fără să existe condiţiile pentru derularea în paralel a unui proces de reconstrucţie.

În primul deceniu al noului mileniu a fost mult mai simplu să se treacă la o "creştere" economică marcată de o componentă speculativă puternică, atât pe piaţa imobiliară rezidenţială cât şi pe cea comercială, o consecinţă directă a financializării economiei, proces stimulat şi susţinut de politica monetară relaxată a BNR.

Acum asistăm la o dezbatere suprarealistă privind majorarea pensiilor cu 40%. Bineînţeles că acestea nu pot fi majorate nici măcar cu 1%, chiar dacă sunt foarte mici, iar puterea lor de cumpărare va fi erodată suplimentar în lunile următoare. În ceea ce priveşte pensiile speciale, existenţa lor, dincolo de caracterul lor profund discriminatoriu, reprezintă doar una dintre multiplele faţete ale instituţiilor politice şi economice extractive din ţara noastră care trebuie desfiinţate.

Având în vedere perspectivele redresării economice, chiar şi plata pensiilor actuale va reprezenta un efort bugetar uriaş, cu efecte deosebit de grave asupra dinamicii pe termen scurt a datoriei publice, care se poate transforma foarte uşor într-o problemă de sustenabilitate bugetară.

Deoarece nu mai este timp pentru reformarea sau restructurarea birocraţiei din anumite instituţii ale statului, singura soluţie este desfiinţarea lor completă.

Singurul segment economic unde pot fi create numeroase locuri de muncă, inclusiv pentru cei care s-au întors acasă în urma pandemiei, este cel al IMM-urilor. Acestea nu au nevoie de subvenţii sau credite garantate, ci doar de un mediu concurenţial corect, care să nu favorizeze marile companii, în special prin reglementări legislative cu dedicaţie sau diferite subvenţii sau stimulente acordate de la buget.

Este adevărat că formarea capitalului autohton va dura mai mult, dar nu mai există nicio scuză pentru întârzierea acestui proces, în faţa căruia s-au ridicat destule bariere în ultimele trei decenii.

Mai este timp pentru a opri această tendinţă distructivă înainte ca ţara noastră să intre în categoria naţiunilor eşuate?

Desigur, iar un exemplu vine chiar de la Capul Bunei Speranţe.

Epidemia de coronavirus a avut un impact deosebit de puternic şi asupra Africii de Sud, a cărei economie era deja grav afectată de prăbuşirea infrastructurii, în special la nivelul producţiei şi furnizării energiei electrice, şi de un şomaj care se apropie de 30%.

În ciuda creşterii accelerate a datoriei publice, total lipsită de eficienţă ca urmare a repartizării fondurilor împrumutate pe criterii politice, şi a reducerii ratingului suveran în categoria speculativă, investitorii mai cumpără obligaţiunile guvernamentale, chiar la randamente foarte scăzute faţă de cele considerate "normale" pentru un astfel de rating.

Estimarea oficială pentru datoria publică din 2020 a fost revizuită recent la 80,5% din PIB, de la 65,6% în februarie 2020, iar prognoza pentru 2025 arată o depăşire a pragului de 100% din PIB.

După cum scrie Bloomberg, finanţele publice ale Africii de Sud s-au deteriorat puternic în ultima decadă, pe fondul unor programe de bailout masive pentru companii de stat precum Eskom Holdings, producătorul şi distribuitorul de electricitate, şi South African Airways.

În acest context apare surpriza. În faţa apelurilor pentru noi împrumuturi, în numele asigurării resurselor pentru redresarea economică, ministrul de finanţe Tito Mboweni a declarat recent că trebuie reduse cheltuielile şi aplicate reforme structurale, astfel încât să fie evitată o criză a datoriilor suverane în 2024, după cum arată Bloomberg.

Ministrul Mboweni a declarat în faţa parlamentarilor că doreşte să facă "schimbări serioase şi foarte neobişnuite", iar printre acestea se află un sistem de construire a bugetului în care alocările de fonduri se fac în funcţie de venituri. Preşedintele Cyril Ramaphosa şi-a exprimat sprijinul pentru propunerile guvernului în faţa Parlamentului.

"Nu mai suntem aşa de bogaţi precum am crezut, suntem mult mai săraci şi toţi trebuie să ne ajustăm aşteptările", a fost argumentul suprem al ministrului de finanţe.

Surpriza a căpătat dimensiuni uriaşe odată cu publicarea unor declaraţii ale guvernatorului băncii centrale.

Lesetja Kganyago a subliniat că "South African Reserve Bank va rezista în faţa apelurilor guvernamentale de a finanţa deficitul bugetar prin relaxare cantitativă, deoarece astfel se vor crea presiuni şi mai mari asupra Trezoreriei", conform unui articol Bloomberg.

Până acum au avut loc achiziţii ale obligaţiunilor guvernamentale de pe piaţa secundară, însă guvernatorul Kganyago a subliniat că acestea nu pot fi considerate relaxare cantitativă, ci au rolul de "a reduce disfuncţionalităţile pieţei".

"O operaţiune masivă de relaxare cantitativă nu va elimina restricţia bugetară, ci doar va adăuga banca centrală în lista întreprinderilor guvernamentale falimentare care vor împovăra Trezoreria", a mai declarat guvernatorul Lesetja Kganyago.

Acestea sunt, deocamdată, doar declaraţii de intenţie, dar punerea lor în practică este aproape inevitabilă, în condiţiile în care nu mai există alternative.

"Când o ţară se duce la vale, cineva trebuie să se aşeze pe scaunul şoferului şi să apese pe acceleraţie" a afirmat personajul James Hacker, ministru al administraţiei în serialul "Yes Minister", în faţa secretarului său, înainte de a realiza semnificaţia spuselor sale.

Aceasta este, din păcate, povestea "realizărilor" din ultimele trei decenii ale guvernelor care au trecut pe la Palatul Victoria. Toate au apăsat pe acceleraţie când au ajuns pe scaunul şoferului, fără să ţină seama că ţara merge la vale, la fel cum se întâmplă şi acum.

Autorităţile din Africa de Sud, guvernul şi banca centrală, pare că au găsit şi frâna, dar numai sub presiunea unei realităţi care nu mai poate fi ignorată.

Dar oare la noi mai funcţionează frâna şi direcţia sau este nevoie de "resetarea" completă după saltul în gol cu viteză maximă?

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Felicitari dl.Rechea pentru articol.Ati punctat foarte bine situatia din tara noastra.Dar cine sa dea jos camarila care conduce Romania? Sunt clase sociale intregi care beneficiaza de economia de extractie si care se opun schimbarii

    Continutul este foarte bun dar titlul... Atunci cand o iei la vale pui frana nu apesi acceleratia. Dar de fapt asta se intampla la noi.

    Titlul e corect. Exact asta fac băncile centrale, toarnă paie pe foc. Economia e grav blocată și ele calca și mai agresiv pedala îndatorării care este accelerația dezastrului capitalismului că sistem.

    Scopul? Sa mai stoarcă vreo 10 ani din structura actuala de producție falimentară. 

    1. Va rog sa vedeti ca asa face America

      Daca europenii nu fac la fel vor intra sub papucul Americii 

      Dar esenta din acest material este; 

      Nu mai suntem asa de bogati precum.am crezut suntem mult mai saraci sI TOTI TREBUIE SA NE AJUSTAM ASTEPTARILE.

      Asta este ceea ce nu facem noi ROMANII.De aici ar trebui sa pornim 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

20 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9279
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0872
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4613
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7162
Gram de aur (XAU)Gram de aur232.2817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

FINANCIAL FORUM 2021
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro