CĂUTARE (125)

salariu deputati

Politica salariului minim la PSD

Valentin IonescuZiarul BURSA #Politică / 18 mai 2020

Valentin Ionescu

Relativ recent, respectiv în februarie anul acesta un grup de deputaţi PSD au iniţiat o propunere legislativă privind fixarea salariului minim brut pe economie la 60% din salariul mediu brut pe economie fix la 31 decembrie 2024, urmând ca până la...

Martie, sub semnul Covid 19

MARTIE FINANCIARMartie, sub semnul Covid 19

EMILIA OLESCU, GEORGE MARINESCUPolitică / 6 aprilie 2020

Luna martie a acestui an s-a confruntat cu mai multe premiere, ale căror efecte se resimt deja în mediul economic. Pandemia de coronavirus a început să se resimtă şi la noi chiar din primele zile ale lui martie, când mare parte din firme au...

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, ieri, după ce preşedintele Iohannis a promulgat legea, că vor fi demarate procedurile pentru achiziţia programului informatic necesar recalculării celor aproape 5 milioane de pensii. Legea prevede majorarea etapizată a pensiilor, până în 2021.

Legea pensiilor, promulgată de preşedinte

Gheorghe IorgoveanuZiarul BURSA #Politică / 9 iulie 2019

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, ieri, legea sistemului public de pensii. Actul normativ a ajuns la preşedintele ţării după ce Camera Deputaţilor a adoptat legea, în 26 iunie, în calitate de for decizional. Legea pensiilor se afla în...

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4386
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8741
Gram de aur (XAU)Gram de aur472.1813

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo