Cloud9, parte a diviziei imobiliare Alfa Group, dezvoltator cu peste trei decenii de experienţă în livrarea unor proiecte rezidenţiale de referinţă pe piaţa din Bucureşti, anunţă finalizarea lucrărilor de structură pentru cele trei clădiri aferente primei etape de dezvoltare a proiectului Cloud9 Evolution, vândută în proporţie de peste 50%, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. În prezent, lucrările se concentrează pe realizarea faţadelor ventilate, a instalaţiilor electrice şi mecanice, precum şi pe execuţia finisajelor, a relatat comunicatul.
Conform sursei citate, anul trecut, dezvoltatorul a construit peste 88.000 de metri pătraţi în prima etapă a proiectului Cloud9 Evolution şi a demarat lucrările pentru a doua etapă, menţinând un ritm de execuţie aliniat planificării iniţiale şi termenelor de livrare asumate.
Locuinţa a devenit, pentru noile generaţii de profesionişti şi familii, o extensie a ritmului personal: un spaţiu de echilibru, conectare şi eficienţă. Tot mai mulţi cumpărători, în special tineri şi familii cu venituri ridicate, s-au orientat către proiecte „all-in-one”, în care proximitatea, comunitatea şi calitatea facilităţilor cântăresc mai mult decât suprafaţa sau prestigiul zonei. În acest context, Cloud9 îşi menţine statutul de reper în segmentul high-end bazându-se pe un model investiţional orientat spre predictibilitate, sustenabilitate şi facilităţi urbane. Cele două etape ale proiectului însumează aproximativ 170 milioane de euro şi livrează peste 1.140 de apartamente, mai mult de 1.200 de locuri de parcare, un hectar de spaţii verzi şi un ansamblu complet de facilităţi destinate locuirii urbane moderne, a informat comunicatul.
Studiul calitativ realizat de Unlock pentru Cloud9 relevă un element important: cumpărătorii din segmentul premium sunt din ce în ce mai atenţi la atmosfera şi identitatea unui cartier. Astfel, un element strategic în dezvoltarea proiectului îl reprezintă investiţia de trei milioane de euro într-o unitate de învăţământ privată, care va fi inaugurată anul acest. Integrarea acesteia consolidează orientarea proiectului către modelul „oraşului de 15 minute”, un concept care câştigă relevanţă în Bucureşti pe fondul presiunii crescute asupra mobilităţii urbane, conform sursei menţionate.
„2025 a fost anul în care piaţa rezidenţială premium s-a reaşezat în jurul unor criterii noi: eficienţă energetică, proximitate, comunitate şi predictibilitate. Studiul Unlock confirmă ceea ce observăm şi în dinamica vânzărilor: cumpărătorii nu mai caută doar un apartament, ci un loc în care să trăiască bine, într-un mediu coerent şi sustenabil. În acest context, modelul financiar implementat în cadrul proiectelor Cloud9 a continuat să genereze încredere, într-o perioadă marcată de incertitudine economică. Avansul minim, structura de finanţare bazată pe un mix echilibrat între fonduri proprii şi finanţare bancară, precum şi utilizarea conturilor escrow pentru sumele achitate de cumpărători au permis dezvoltarea proiectelor independent de ritmul precontractărilor, oferind un nivel ridicat de protecţie investiţiilor clienţilor”, a declarat Radu Grigorescu, CCO Cloud9, în comunicat.
Cloud9 Evolution se adresează clienţilor finali, care aleg locuinţa ca soluţie practică pentru un stil de viaţă eficient, sigur şi bine conectat la servicii esenţiale. Apartamentele cu compartimentări flexibile, adaptate cerinţelor actuale de locuire, inclusiv unităţile de tip 2,5 camere, se bucură de un interes tot mai pronunţat din partea cumpărătorilor. În acelaşi timp, componenta investiţională rămâne relevantă, segmentul build-to-rent fiind susţinut de cererea solidă pentru închiriere şi de randamentele stabile specifice zonei de nord a Capitalei, reiese din sursa citată.
În 2026, Cloud9 intră într-o etapă de mobilizare. Finalizarea şi livrarea primei etape a proiectului Cloud9 Evolution reprezintă unul dintre reperele anului, în paralel cu avansul lucrărilor pentru etapa a doua, programată pentru finalizare în 2027. Un obiectiv prioritar îl constituie şi integrarea completă a facilităţilor complementare - zona comercială, spaţiile de wellness şi sport, infrastructura pietonală şi noile funcţiuni comunitare. Tot în 2026, compania continuă procesul de analiză pentru extinderea brandului Cloud9 în oraşe regionale precum Cluj, Braşov, Iaşi sau Timişoara, pieţe în care cererea pentru proiecte premium integrate este în creştere, iar disponibilitatea terenurilor permite dezvoltarea unor masterplanuri coerente, a transmis comunicatul de presă.
„2026 este momentul în care consolidăm tot ceea ce am construit în ultimii ani. Piaţa se schimbă, iar cumpărătorii sunt mult mai atenţi la calitate, la ritmul de execuţie şi la valoarea reală pe termen lung. Cloud9 Evolution este un proiect solid, finanţat responsabil şi orientat spre facilităţi care fac diferenţa în viaţa de zi cu zi. Finalizarea primei etape şi inaugurarea şcolii în 2026 vor confirma direcţia în care ne-am angajat: dezvoltarea unor comunităţi urbane complete, în care locuirea nu este doar un produs, ci o experienţă de viaţă predictibilă şi sustenabilă”, a adăugat Răzvan Brasla, CEO Cloud9, în sursa amintită.
Pentru Cloud9, 2026 marchează trecerea de la dezvoltare accelerată la consolidare strategică, cu accent pe livrare, extinderea facilităţilor comunitare şi evaluarea unor noi proiecte care respectă aceeaşi filozofie de dezvoltare, a concluzionat comunicatul.









































Opinia Cititorului