Companii

10 iunie 2014
Foto: Swanofficepark.com

A REDUS PREŢUL DE PORNIRECasa de Insolvenţă Transilvania încearcă să vândă birourile Swan Park prin negociere directă

Companii / 10 iunie 2014

Complexul de birouri Swan Office & Technlology Park din Pipera-Tunari, aflat în faliment, a fost scos la vânzare prin negociere directă de lichidatorul judiciar Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR), după mai multe încercări de vânzare prin licitaţie, iar preţul de pornire a fost redus cu aproape 12 milioane euro, la 31 milioane euro, a declarat ieri pentru ziarul BURSA Simona Fîrtat, purtătorul de cuvânt al CITR.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Membrii CA Romcab vor primi salarii de 7000 euro lunar

E.D.Companii / 10 iunie 2014

Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor din cadrul Romcab Târgu Mureş (MCAB) a aprobat, în cadrul şedinţei de vineri, acordarea unei remuneraţii fixe de 7000 euro lunar către membrii Consiliului de Administraţie al societăţii, la care se poate...

Google a depăşit Microsoft pe piaţa browserelor din SUA

V.B.Companii / 9 iunie 2014

Chrome şi Android, navigatoarele (browserele) de Internet ale companiei Google, au depăşit Internet Explorer al Microsoft şi sunt acum cele mai folosite din Statele Unite ale Americii, situaţie care consolidează poziţia Google pe piaţa de...

Certinvest va fuziona două fonduri de investiţii

A.C.Companii / 7 iunie 2014

SAI Certinvest a primit aprobarea ASF pentru fuziunea prin absorbţie a fondurilor deschise de investiţii Certinvest Dinamic (fond absorbant) şi Certinvest Maximus (fond absorbit), ambele aflate în administrarea companiei, potrivit unui comunicat...

Privatizarea Oltchim se suspendă pentru 6 luni

Privatizarea Oltchim se suspendă pentru 6 luni

Companii / 7 iunie 2014

Termenul de privatizare al Oltchim a fost prelungit cu încă şase luni, deoarece niciun investitor nu s-a înscris până ieri, în ziua limită a depunerii ofertelor, în cursa pentru preluarea Combinatului Chimic, transmit sursele de presă.

ALERTTranselectrica a aprobat Planul de management

E.D.Companii / 6 iunie 2014

Transelectrica, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice, (Simbol TEL), a anunţat astăzi aprobarea Planului de management prezentat de Directoratul instituţiei, transmite un comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti.

Privatizarea Oltchim se suspendă pentru 6 luni

Privatizarea Oltchim se suspendă pentru 6 luni

E.D.Companii / 6 iunie 2014

Termenul de privatizare al Oltchim a fost prelungit cu încă şase luni, deoarece niciun investitor nu s-a înscris până astăzi, în ziua limită a depunerii ofertelor, în cursa pentru preluarea Combinatului Chimic, transmit sursele de presă.

Construcţii europene şi în România

Construcţii europene şi în România

Ziarul BURSA #Companii / 6 iunie 2014

Ţara noastră trebuie să transpună în legislaţia autohtonă Directiva privind eficienţa energetică, în prezent aflându-se în procedura de implementare Directiva ce reglementează reabilitarea termică a imobilelor.

Comunicaţiile mobile româneşti în anul 2013

Comunicaţiile mobile româneşti în anul 2013

Dr. Nicolae OacăZiarul BURSA #Companii / 6 iunie 2014

Anul 2013 poate fi considerat unul de stagnare pentru comunicaţiile mobile româneşti dacă luăm în considerare evoluţia numărului de SIMuri şi mai ales veniturile, fapt îmbucurător având în vedere criza cu care s-a confruntat economia şi...

Divizarea ELCEN, în linie dreaptă

Ziarul BURSA #Companii / 6 iunie 2014

Conducerea Electrocentrale Bucureşti SA (ELCEN), cel mai mare producător de energie termică din România (40%) şi din Bucureşti (85%) şi unul dintre principalii furnizori de energie electrică din ţară (7%), a anunţat, ieri, că societatea va intra...

<< mai multe ştiri >>
Teoria dobâzii
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0928
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3580
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5375
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8747
Gram de aur (XAU)Gram de aur656.3566

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo