Companii

16 ianuarie 2022
Clienţii eligibili au primit facturile cu valorile compensate şi la preţurile plafonate

E.ON ENERGIE ROMÂNIA:Clienţii eligibili au primit facturile cu valorile compensate şi la preţurile plafonate

G.BCompanii / 14 ianuarie 2022

E.ON Energie România a emis facturile pentru energie electrică şi gaze naturale cu valorile compensate şi la preţurile plafonate, acestea fiind calculate începând cu primele zile ale lunii noiembrie 2021 pentru consumatorii casnici, iar începând cu luna decembrie 2021 şi pentru consumatorii non-casnici, care se încadrează în prevederile OUG 118/2021, astfel cum a fost modificată şi aprobată prin Legea nr. 259/2021, conform unui comunicat remis redacţiei.

"Nu stimulezi colectarea prin creşterea taxelor, ci prin scăderea lor şi prin controale"

FLORIN JIANU, PREŞEDINTELE CNIPMMR:"Nu stimulezi colectarea prin creşterea taxelor, ci prin scăderea lor şi prin controale"

A consemnat George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 14 ianuarie 2022

"Antreprenorii sunt nişte eroi pentru politicieni; politicienii nu sunt eroi pentru antreprenori" 

Reporter: Politicienii au declarat de nenumărate ori că antreprenorii sunt nişte eroi în condiţiile economice actuale. Care este situaţia IMM-urilor din România după doi ani de pandemie? Cum aţi rezistat în lipsa unui sprijin financiar constant din partea guvernelor care au fost la Palatul Victoria în ultimii doi ani?

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Pentru cine şi de când se ieftineşte căldura?

Pentru cine şi de când se ieftineşte căldura?

Companii / 13 ianuarie 2022

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului numărul 130, emisă la finele anului trecut, prevedea, alături de multe altele, şi reducerea la 5% a cotei de TVA pentru livrarea energiei termice în sezonul rece, începând chiar cu 1 ianuarie 2022. Măsura era...

Facebook va avea un Centru de Confidenţialitate

Facebook va avea un Centru de Confidenţialitate

S.B.Companii / 8 ianuarie 2022

Meta lucrează la ceea ce numeşte Centrul de Confidenţialitate, o zonă care va grupa toate opţiunile privind intimitatea utilizatorilor de Facebook şi va încerca să-i educe pe aceştia legat de ceea ce reprezintă opţiunile prezente

George Trantea (counsel)/Adrian Cristea (senior associate)

Efectele suspendării în materie fiscală asupra accesoriilor

Companii / 4 ianuarie 2022

Un factor esenţial pentru contribuabili este timpul. În materie fiscală, când te gândeşti la timp, primul moment care ne bântuie este scadenţa. Data scadenţei obligaţiilor fiscale este urmărită, calculată, eşalonată, schimbată şi...inevitabilă.

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo