Cum învaţă copiii să spună „nu” manipulării digitale; soluţia Narada pentru formarea discernământului

Reporter: Care sunt principalele riscuri ale fenomenelor şi provocărilor online, de tipul „Balena albastră”, „Momo” etc., la care sunt expuşi copiii?

Ramona Raduly: Dincolo de cazurile extreme, cred că cel mai mare risc este normalizarea pericolului. Multe dintre aceste provocări sunt împachetate în aparenţa unui joc, a unei glume sau a unei simple curiozităţi online. Şi, fără să-şi dea seama, copiii ajung să nu mai distingă unde se termină joaca şi unde începe riscul real.

Acolo, în acel spaţiu gri, apar anxietatea, presiunea de grup, teama de excludere şi comportamentele impulsive. În plus, copiii nu au încă formate complet acele instrumente cognitive şi emoţionale care să-i ajute să evalueze consecinţele propriilor acţiuni pe termen lung. Iar mediul online, prin viteza lui, prin repetiţie şi validare instantă accelerează totul. Rezultatul e o lume în care vulnerabilitatea se poate confunda uşor cu curajul, iar nevoia de apartenenţă cu dorinţa de a fi remarcat cu orice preţ.

Reporter: Cum a fost documentată campania „Nu tot ce zboară se mănâncă” din perspectiva conţinutului şi ce surse au cântărit cel mai mult din realitatea digitală de astăzi?

Ramona Raduly: Programele noastre educaţionale se adresează în special copiilor de gimnaziu, iar eu trăiesc exact acea etapă acasă, alături de copiii mei.

Pentru „Nu tot ce zboară se mănâncă” n-a fost nevoie de un studiu sofisticat, ci doar de un exerciţiu de observare sinceră a comportamentului lor, a felului în care îşi trăiesc viaţa online, a frustrărilor mele ca părinte care încearcă să împace timpul petrecut pe ecrane cu nevoia de conectare reală. Am privit îndeaproape fricile, anxietăţile şi micile lor ezitări atunci când se confruntă cu informaţia - uneori copleşitoare - din mediul digital.

De aici s-a născut ideea campaniei: din nevoia de a le antrena gândirea critică, de a-i face să se oprească o secundă înainte de a crede sau distribui ceva. Împreună cu Ştefan Nădejde, creative director la The Pixel Theory, am conturat povestea campaniei: eu am pus pe hârtie mesajele, iar el le-a transformat în imagini cu forţă şi sensibilitate.

Reporter: Din perspectiva de părinte, care au fost primele semnale de alarmă legate de modul în care copiii tăi folosesc social media?

Ramona Raduly: Recunosc că, tocmai pentru că ştiu care sunt pericolele din online, sunt la curent cu scam-urile şi înţeleg cât de impresionabili pot fi copiii, devin anxioasă ori de câte ori îi văd cu telefoanele în mână, pierduţi parcă într-un univers paralel.

Sunt la vârsta la care nu mai pot să le interzic telefoanele - mai ales că sunt ale lor, cumpărate din banii de bursă -, iar limitarea timpului, deşi activă, nu mi se pare o măsură suficientă de protecţie. Încă mai găsesc activităţi prin care să le atrag atenţia, dar ştiu că acest lucru nu va mai funcţiona mult timp.

Aşa că nu-mi rămâne decât să fiu atentă la ce consumă şi, mai ales, la ce spun. De exemplu, fiul meu cel mic îmi spunea, la un moment dat, că şi-ar dori ca familia lui să fie cea a unui vlogger faimos: în acea familie totul e distracţie, sunt multe călătorii, copiii nu sunt obligaţi să înveţe. Pentru mine, a fost un exemplu foarte clar că această generaţie nu duce lipsă de informaţii, ci de gândire critică.

Este o situaţie relativ uşor de gestionat, dar adevăratele temeri apar odată cu adolescenţa. Mă gândesc la relaţii construite online cu persoane dubioase, pe care părinţii nu le pot verifica, la riscul de a pierde bani sau bunuri, dar mai ales la provocările care le pot pune viaţa şi siguranţa în pericol.

Iar ceea ce mă îngrijorează cel mai mult este că aceste lucruri nu sunt discutate cu părinţii. Tocmai de aceea cred că este vital ca ei să dezvolte gândire critică: pentru a şti să pună întrebări, să se oprească la timp şi să facă diferenţa între aparenţă şi realitate.

Reporter: Cum ai gestionat, concret, situaţiile în care copiii au venit cu informaţii false sau exagerate din online?

Ramona Raduly: Cum spuneam şi mai sus, cât încă se află la vârsta inocenţei, copiii vin şi povestesc părinţilor tot felul de idei năstruşnice din online. Copiii mei erau în stare să creadă orice. Aşa că, treptat, pas cu pas, am încercat să le explic punctual de ce e important să-şi pună întrebări şi să-şi folosească gândirea critică.

De exemplu, într-o zi, fiul meu era fascinat de o familie de vloggeri care păreau mereu fericiţi şi perfect armonioşi. I-am spus simplu că nu există în nicio familie armonia asta eternă. Apoi i-am explicat cum se filmează şi se montează un reel sau un vlog: că nu le iese din prima, că trag probabil multe duble şi că, mai mult ca sigur, chiar în timpul acelor duble se mai ciondănesc puţin. Cu atât mai mult în viaţa reală.

El vede doar o frântură, o scenă perfectă, dar realitatea e mult mai complexă. Şi, da, i-am spus zâmbind: „Cu siguranţă, copiii ăia merg şi la şcoală!”

Reporter: Ce este cel mai dificil pentru tine - să limitezi accesul la anumite platforme sau să explici de ce un conţinut aparent „inofensiv” poate fi periculos?

Ramona Raduly: Din nou, limitarea accesului e posibilă doar până la un punct. După vârsta de 13-14 ani, lucrurile devin destul de complicate, mai ales în stilul meu de parenting, despre care îmi place să cred că e unul relaxat şi bazat pe încredere. Copiii mei nu mi-au dezamăgit niciodată încrederea. Au stat online exact atât cât au spus că o vor face. Aşa că, pentru mine, nu timpul petrecut în faţa ecranului e problema, ci ce anume aleg să acceseze acolo şi asta e o zonă pe care nu o mai pot controla direct.

De aceea, încerc constant să le ofer instrumentele de care au nevoie pentru a învăţa să discearnă singuri: să pună întrebări, să nu ia de bun orice văd, să detecteze pericolele şi să ştie când să ceară ajutor. Mai ales, vreau să ştie cum să facă faţă tentaţiei de a răspunde pozitiv celor mai nebuneşti şi uneori periculoase trenduri.

Reporter: Ce tip de conversaţii au funcţionat cel mai bine în familie atunci când au apărut subiecte precum „Momo”, „Balena Albastră” sau alte trenduri similare?

Ramona Raduly: Conversaţiile calme, fără ironie sau panică. Am evitat să dramatizez, dar nici nu am minimalizat. Am vorbit despre de ce astfel de lucruri devin virale, ce emoţii exploatează şi ce câştigă cei care le propagă. A fost important să simtă că pot veni cu orice întrebare fără să fie judecaţi.

Reporter: Ai observat diferenţe între ce înţeleg copiii din explicaţiile adulţilor şi ce cred atunci când informaţia vine de la alţi copii sau influenceri?

Ramona Raduly: Chiar zilele trecute aveam o discuţie cu fiul meu cel mic care se contrazicea cu mine pe o anumită temă. Argumentul lui era simplu: „aşa a spus un influencer”.

Atunci când informaţia vine de la cineva apropiat de vârsta lor, de la cineva pe care îl urmăresc online şi al cărui conţinut le place, copiii tind să aibă mai multă încredere. Ei se raportează natural la acei oameni, îi simt mai „ai lor”.

E acelaşi mecanism care funcţionează şi la şcoală: dacă un profesor spune ceva, atunci acel lucru devine brusc mai „adevărat” decât dacă ar veni de la părinte. Dacă un profesor le cere să înveţe nişte cuvinte aparent fără sens, o vor face fără să pună prea multe întrebări. Dar dacă le cere acelaşi lucru un părinte, reacţia e imediată: „De ce? La ce-mi foloseşte?”.

Cred că e important să înţelegem asta ca părinţi: nu ca pe o formă de sfidare, ci ca pe un alt tip de logică a autorităţii care se construieşte odată cu creşterea lor.

Reporter: Cum pot părinţii combate efectele negative ale social media fără a intra într-o logică de control excesiv sau interdicţie?

Ramona Raduly: E o discuţie foarte sensibilă. Cred că e un obiectiv care trebuie construit încă din primii ani de viaţă ai copilului şi apoi consolidat, pas cu pas, în fiecare zi. Da, putem seta limite şi interdicţii până la o anumită vârstă, dar, după 13-14 ani, chiar dacă par mai mari, mai înalţi şi uneori cu o înfăţişare de adult, rămân extrem de vulnerabili. În realitate, sunt încă copii uşor impresionabili, iar asta îi poate transforma într-o pradă facilă în online.

Ideal ar fi să aibă deja formate abilităţile de a discerne între o informaţie adevărată şi una falsă, între o opinie şi o realitate. Iar asta nu se învaţă peste noapte, ci se cultivă în timp, prin discuţii, prin exemplu personal, prin încredere.

Dar sunt şi situaţii dificile acolo unde părinţii sunt plecaţi în străinătate sau nu pot fi aproape de copii pentru a-i ghida zi de zi. În aceste cazuri, şcoala devine un partener esenţial. Profesorii pot prelua o parte din acest rol, mai ales pentru că relaţia copiilor cu autoritatea lor e una mai solidă şi mai ascultată.

Reporter: Cum te-a ajutat experienţa de părinte în construirea mesajelor de comunicare pentru campania „Nu tot ce zboară se mănâncă”?

Ramona Raduly: Aşa cum am spus şi la început - enorm. Tot ce scriu trece mai întâi prin realitatea mea de părinte şi prin relaţia pe care o am cu copiii mei. Cred că tocmai de aceea se leagă atât de bine pentru că trăiesc zi de zi exact provocările cu care se confruntă şi ceilalţi părinţi ai copiilor pentru care creăm aceste programe educaţionale.

Pot să pun degetul pe fiecare comportament pe care colegii mei de la Narada încearcă să-l schimbe. Mă atinge direct fiecare program, fiecare mesaj, fiecare poveste. De aici până la a găsi cuvintele potrivite pentru o campanie e doar un pas mic, natural. „Nu tot ce zboară se mănâncă” mi-a venit aproape instantaneu, din discuţiile cu propriii mei copii, dar şi din amintirile dialogurilor cu părinţii mei, pe vremea când eu eram în locul lor.

Reporter: Cum vezi rolul gândirii critice în raport cu sănătatea mintală a copiilor şi adolescenţilor, mai ales într-un mediu digital intens?

Ramona Raduly: Gândirea critică reduce anxietatea. Când copilul învaţă să pună sub semnul întrebării informaţia, nu mai este copleşit de ea. Învaţă că nu trebuie să creadă tot, că poate spune „nu ştiu încă” şi că e în regulă să îşi schimbe opinia. Toate acestea sunt esenţiale pentru echilibrul emoţional.

Reporter: Cum susţine programul Narada „Extra Lab - Skills for the future” schimbarea comportamentală, nu doar de conştientizare?

Ramona Raduly: Prin practică. Copiii nu doar discută despre gândirea critică, o exersează constant. Analizează conţinut, verifică surse, construiesc argumente şi creează propriile materiale.

Profesorii sunt formaţi să devină facilitatori ai acestor procese, nu doar transmiţători de informaţii. În cadrul programului urmează chiar şi câteva sesiuni dedicate copiilor, în care le vom explica regulile de bază ale mediului online.

Apoi, împreună cu ei, vom construi teme şi proiecte aplicate, pe care le vor lucra în echipă. La final, fiecare echipă va prezenta un proiect propriu, fie jurnalistic, fie de tip „influencer”, care le va solicita toate abilităţile dobândite: creativitate, spirit critic, colaborare şi capacitatea de a gândi cu mintea lor.

Reporter: De ce este nevoie de susţinerea programului prin donaţii? În ce condiţii va putea fi extins programul la scară naţională şi cum poate fi el introdus în şcoli?

Ramona Raduly: În momentul de faţă, am dus programul acesta în zece şcoli, iar în fiecare şcoală s-a format câte o echipă de zece copii, coordonată de doi profesori. Când am anunţat programul, ne-a surprins enorm dorinţa şcolilor de a fi parte din el.

A trebuit, din păcate, să lăsăm multe pe dinafară şi asta nu ne-a fost deloc uşor. Fondurile sunt limitate în această etapă, iar cererea e mult mai mare decât capacitatea actuală. Tocmai de aceea, ne străduim să strângem fonduri pentru a duce programul în cât mai multe şcoli din ţară.

Pentru ca o şcoală să fie inclusă, costul este de aproximativ 5.000 de euro pentru şase luni de program, o investiţie care acoperă formarea profesorilor, resursele educaţionale, coordonarea echipelor şi instrumentele de lucru pentru elevi.

Abia după ce vom reuşi să ducem programul în cât mai multe şcoli şi vom măsura clar impactul lui, vom putea merge mai departe spre extinderea lui la nivel naţional, astfel încât orice copil din România să aibă şansa de a-şi antrena gândirea critică şi competenţele pentru viitor.

Reporter: Dacă ar fi să transmiţi un singur mesaj părinţilor care se simt depăşiţi de mediul digital în care cresc copiii lor, care ar fi acela?

Ramona Raduly: Nu trebuie să ştii tot ca să fii un părinte bun. Trebuie doar să fii prezent, curios şi dispus să înveţi împreună cu copilul tău. Şi să nu uiţi că nu tot ce zboară se mănâncă, nici pentru copii, nici pentru noi, adulţii.

Reporter: Mulţumesc!