De la Parlamentul European la companii româneşti: Romanian Innovation Cluster a construit primul parcurs complet de implementare AI

V.R.
Miscellanea / 2 iulie, 16:19

Cristian Oneţiu, fondator şi CEO BizzOS

Cristian Oneţiu, fondator şi CEO BizzOS

Două evenimente strategice pentru AI în România în doar şase zile: dialog cu autorităţile europene la Bruxelles şi implementare practică la Bucureşti pentru 120 de lideri din business

Romanian Innovation Cluster a încheiat, miercuri, primul parcurs strategic dedicat implementării practice a Inteligenţei Artificiale în companiile româneşti. Demersul a inclus două evenimente complementare în doar şase zile: prima conferinţă oficială a mediului privat românesc la Parlamentul European pe 25 iunie şi AI DAY ROMÂNIA 2026 pe 1 iulie. Peste 120 de C-level executives, antreprenori şi fondatori de companii din România au plecat acasă cu un plan concret pentru implementarea AI în următoarele 30 de zile, conform unui comunicat de presă transmis redacţiei.

România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la adopţia AI: doar 5,2% dintre companiile româneşti cu mai mult de 10 angajaţi folosesc tehnologii AI, comparativ cu o medie europeană de 20,0%. La polul opus se află Danemarca (42,0%), Finlanda (37,8%) şi Suedia (35,0%), conform datelor Eurostat publicate în decembrie 2025 pentru anul de referinţă 2025. În acelaşi timp, AI Act-ul european are deja obligaţii active, din februarie 2025 pentru AI Literacy, iar din 2 august 2026 intră în vigoare regimul sancţiunilor general. Acest decalaj a fost provocarea de la care a pornit dublul demers strategic al Romanian Innovation Cluster.

Bruxelles, 25 iunie - Dialogul cu autorităţile europene

Dialogul cu autorităţile europene Conferinţa "AI Act în România: De la Reglementare la Implementare", organizată şi moderată de Romanian Innovation Cluster sub gazda europarlamentarului Maria Grapini, a marcat o premieră istorică - prima dată când mediul privat românesc a deschis un dialog oficial pe AI Act direct la Parlamentul European. Florina Oneţiu, Preşedinte RIC, a deschis evenimentul şi a prezentat poziţia mediului privat românesc în faţa reprezentanţilor Comisiei Europene, ai Parlamentului European şi ai autorităţilor române.

Vicepreşedintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a vorbit despre construirea primei AI Factory din România, un demers pe care l-a iniţiat personal, şi a transmis liderilor în sală un mesaj clar: România are talentul şi ecosistemul, dar are nevoie acum de voinţă pentru a transforma colaborarea între actorii principali în acţiune concretă la scară.

Brando Benifei, fost Co-Rapporteur al AI Act, a oferit harta practică de implementare: ce trebuie făcut acum, ce nu este încă obligatoriu, subliniind că AI Act-ul nu a fost gândit pentru a opri inovaţia, ci pentru a o face sustenabilă. Martin Ulbrich (DG CONNECT, Comisia Europeană) a transmis trei mesaje directe: AI Literacy este o obligaţie activă, AI Act Service Desk trebuie folosit de fiecare companie, iar transparenţa în interacţiunile cu clienţii este obligatorie. Nuno Quental, de la European Innovation Council, a prezentat instrumentele europene de finanţare pentru companiile care scalează AI- EIC Accelerator pentru companiile mature şi pre-Accelerator-ul ce va fi lansat în 2027 pentru companii în stadii incipiente.

Carmen Socolovici (ANCOM) a oferit o imagine onestă: cadrul naţional de supraveghere este încă în construcţie, dar ANCOM lucrează deja activ cu mediul privat. Sophie Bonnecarrère (Uber) a vorbit despre cum 36 de milioane de călătorii globale zilnice sunt alimentate de AI şi despre transparenţa reală la scară. Dijana Spasojevic (KPMG) a corectat o confuzie răspândită: compliance-ul cu AI Act nu este un proiect juridic, este o transformare de business.

Panelul moderat de avocatul Sergiu Vasilescu (VD Law), cu Cristian Oneţiu, Pavel Cincilei, Cristian Teodorescu, Bruno Delepierre şi Raphaël Weuts, a oferit conversaţia onestă de care avea nevoie sala: răspunsul nu este tehnologic, este despre leadership, claritate şi curaj de a acţiona.

"La Bruxelles am demonstrat că mediul privat românesc are voce europeană şi că putem dialoga la cel mai înalt nivel cu autorităţile care construiesc politica AI. Plecăm cu o concluzie clară: companiile româneşti trebuie să-şi construiască fundaţia AI acum. AI Act-ul este activ, iar avantajul competitiv aparţine celor care se mişcă primii", a declarat Florina Oneţiu, Preşedinte Romanian Innovation Cluster.

Bucureşti, 1 iulie - Implementarea în companii

AI DAY ROMÂNIA 2026 a fost construit ca o zi de lucru aplicat pentru 120 de lideri români - CEO, fondatori şi directori executivi din corporate şi mid-market. Evenimentul a fost moderat de Călin Petrescu şi a fost structurat pe 4 piloni complementari: legislativ, strategic, operaţional şi uman.

În blocul legislativ, participanţii au lucrat direct cu autorităţile care vor aplica AI Act-ul în România - Carmen Socolovici (ANCOM), Alina Pârâială (ADR), Dr. Carmen Elena Cîrnu (ICI Bucureşti) şi cu avocatul Sergiu Vasilescu (VD Law) care a prezentat cele 7 documente obligatorii sub AI Act şi greşelile care costă cel mai mult companiile nepregătite.

În blocul strategic, liderii prezenţi au învăţat din implementări reale prezentate de Ana Maria Borlovan (Uber - scalarea AI global cu adaptare locală), Anca Cîrstian (Orange - simplification & AI cross-funcţional în telecom), Flavia Matei (KPMG - integrarea AI fără risc), Robert Anghel (Salt Bank - construirea unei bănci 100% digitale cu AI integrat) şi Ştefania Budulan (Adobe - strategia de date şi AI Ethics).

Tot în blocul strategic, Florina Oneţiu a lansat în premieră HAI Wheel - primul cadru de implementare AI dezvoltat în România. HAI Wheel este un instrument structurat în 12 paşi prin care un CEO îşi construieşte strategia AI a companiei, de la auditul sistemelor AI existente, la prioritizarea proiectelor pe ROI, la formarea echipei, la documentarea conformă AI Act şi la măsurarea rezultatelor. Pentru fiecare pas, cadrul oferă întrebări concrete, template-uri de decizie şi checklist-uri verificabile.

Odată cu HAI Wheel, Florina Oneţiu a lansat şi "Indexul OM+AI” - prima măsurătoare a echilibrului dintre om şi inteligenţa artificială în companiile din România. Prin diagnoza HAI Wheel, disponibilă online, orice companie îşi evaluează în câteva minute doza actuală om-AI pe fiecare funcţie, vede unde pierde timp şi bani şi primeşte prima mişcare de corectat. Companiile care se înscriu devin parte din primul set de date reale despre adopţia AI în business-ul românesc, îşi pot compara rezultatele cu media din industria lor şi pot ajunge, cu acordul lor, printre studiile de caz din cartea-ghid "România AI Ready". Prima ediţie a Indexului acoperă opt sectoare-cheie ale economiei: comerţ şi e-commerce, industrie şi producţie, IT şi software, sănătate, construcţii şi imobiliare, servicii financiare şi asigurări, transport şi logistică, servicii profesionale şi consultanţă. Companiile interesate se pot înscrie pe haiwheel.brilu.ai.

Blocul operaţional a adus cifre concrete şi cazuri reale din implementări româneşti - Flaviana Rotaru (Ro Health) pe transformarea sistemelor reglementate, Doru Dima (Great People Inside) pe recrutarea în era AI, Georgian Roşu (Pluriva) pe fundamentele tehnice de ERP, Iulian Dumitru (Brilu) pe ROI din Sales & Marketing, Dr. Stefan Busnatu (UMCD) pe cele 5 procese unde AI funcţionează deja în medicina românească şi Cristian Oneţiu (Bizz OS) pe managementul amplificat cu AI.

Ziua s-a încheiat cu două paneluri. Primul, "Industrii high-risk: cum se construieşte cu AI când nu ai voie să greşeşti", moderat de Av. Sergiu Vasilescu, i-a adus la aceeaşi masă pe Sorina Faier (Elite Search), Dr. Elena Martin (healthcare), Ioana Necula (Genesis College), Horia Botiş (DAIANA NATO), Călin Costinaş (Ex. Deputy Profi; Now: Expert retail & Board member) şi Ruxandra Tătaru (AI Expo). Al doilea panel, "Manifestul OM+AI - Liderii care construiesc viitorul", moderat de Florina Oneţiu, a reunit contribuţiile autorităţilor române şi europene, ale firmelor de consultanţă, ale liderilor de business care construiesc deja cu AI şi ale comunităţii de pionieri OM+AI: Oana Cociaşu (RAC), Lucia Iliescu (Continental), prof. Robert Similea (Universitatea Bucureşti), Denisa Tănase (my Geisha) şi Mihai Morar (Fain şi Simplu). La final, Manifestul OM+AI a fost semnat de pionierii primei comunităţi AI Ready din România.

"AI DAY a confirmat exact ce ne-am propus: că liderii de business din România sunt pregătiţi să acţioneze, nu doar să discute despre AI. Am văzut, într-o singură zi, avocaţi, reglementatori şi lideri de business la aceeaşi masă, traducând legislaţia în paşi concreţi şi strategia în cifre măsurabile. Cei 120 de lideri pleacă acasă cu un plan concret despre AI, nu cu încă o listă de întrebări", a declarat Florina Oneţiu.

România AI Ready - de la eveniment la mişcare naţională

La AI DAY ROMÂNIA 2026 a fost lansată oficial iniţiativa "România AI Ready”, care va culmina cu publicarea în noiembrie 2026 a unei cărţi-ghid practice dedicate ecosistemului de business românesc. Volumul, coordonat de Romanian Innovation Cluster, va aduna în peste 170 de pagini contribuţiile autorităţilor române şi europene, ale firmelor de consultanţă, ale liderilor de business care construiesc deja cu AI şi ale comunităţii de pionieri OM+AI.

Cartea va include radiografia adoptării AI în România cu date primare RIC, AI Act tradus pentru CEO, cadrul de implementare în paşi concreţi, cele 12 cronici sectoriale ale tranziţiei digitale, modele de calcul ROI, template-uri operaţionale şi harta de parcurs pentru primele 30, 60 şi 90 de zile de implementare. Cartea va fi un instrument de lucru pentru orice lider de business care vrea să profite de revoluţia AI, nu o reflecţie academică despre ea.

Un parcurs strategic, nu două evenimente izolate

Cele două evenimente au format un parcurs continuu, conceput strategic. Informaţiile aduse de la Bruxelles - despre AI în România, despre instrumentele europene de finanţare, despre modul în care AI Act se aplică în practică - au fost traduse imediat la Bucureşti în paşi concreţi pentru companiile româneşti.

Cele patru mesaje cheie cu care liderii au plecat acasă: România are talent, infrastructură şi ecosistem - ceea ce lipseşte este voinţa de a transforma colaborarea în acţiune la scară; AI Literacy este o obligaţie activă din februarie 2025, nu o opţiune pentru viitor; compliance-ul cu AI Act nu este un proiect juridic, este o transformare de business; avantajul competitiv în următorii 2-3 ani va aparţine companiilor care construiesc fundaţiile AI acum, în deplină siguranţă juridică şi operaţională.

Ce urmează

Pentru perioada 2026-2027, Romanian Innovation Cluster anunţă continuarea dialogului cu autorităţile europene şi naţionale, scalarea programului de AI Literacy pentru companii româneşti, lansarea programului AI în Şcoli ca pilot naţional şi organizarea celei de-a doua ediţii AI DAY ROMÂNIA în iulie 2027. Manifestul OM+AI rămâne deschis pentru semnături, iar comunitatea AI Ready din România începe acum primul nucleu fondator.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2359
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5875
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6992
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1206
Gram de aur (XAU)Gram de aur600.0478

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb