Donald Trump e la strâmtoare

SORIN ROŞCA STĂNESCU
Internaţional / 7 aprilie, 10:46

SORIN ROŞCA STĂNESCU

La câteva săptămâni bune de când Statele Unite, în combinaţie cu Israelul, s-au lansat într-o „operaţiune militară specială” împotriva Iranului, care s-a dovedit a fi un război în toată legea, dar nedeclarat, aspirantul la premiul Nobel pentru Pace riscă să fie declarat criminal de război. Aliniat lângă Benjamin Netanyahu. Liderul de la Casa Albă e la mare strâmtoare. Nu numai opinia publică din Statele Unite dezaprobă acest război, ci şi generalii de la Pentagon. Ca să nu mai vorbim de Congresul Statelor Unite.

Crimele de război, conform definiţiei consacrate în dreptul internaţional, se produc mai cu seamă atunci când au loc războaie nedeclarate. Nici Statele Unite, nici Israelul nu s-au conformat obligaţiei consacrate de a declara, cum scrie la carte, război Iranului. Ceea ce ridică serioase semne de întrebare în ceea ce priveşte legitimitatea acestui război, pe care Congresul american nu l-a aprobat. Cu atât mai mult cu cât nu a existat nicio solicitare în acest sens. În schimb, există o cerere din partea preşedintelui Statelor Unite de a suplimenta masiv bugetul apărării, care deja se ridică la uluitoarea sumă de 1000 de miliarde de dolari. E greu de presupus că liderul de la Casa Albă va primi o aprobare în acest sens. Pe de altă parte, un număr semnificativ de generali ai Pentagonului îşi exprimă refuzul de a mai continua organizarea de atacuri asupra Iranului, invocând faptul că Armata nu poate fi pusă, conform Constituţiei Statelor Unite, în situaţia de a executa ordine ilegale prin care sunt iniţiate crime de război.

Conform dreptului internaţional şi Convenţiei de la Geneva, există o definiţie a ceea ce înseamnă crime de război, care, în mod paradoxal, ar putea fi aplicată Israelului şi Statelor Unite şi, în acelaşi timp, şi Iranului. Toate cele trei state, fiecare în felul lui, au pus într-un pericol grav infrastructura civilă şi contribuie, zi de zi, la distrugerea infrastructurii indispensabile supravieţuirii populaţiei. Se întâmplă atât în Iran, cât şi în Israel şi în aproape toate statele din Golf. Aceste fapte sunt definite de Curtea Penală Internaţională drept crime de război.

Atacarea centralelor electrice, în general a infrastructurii energetice a unui stat, distrugerea unor poduri şi căi de comunicaţie care nu au o utilizare militară, distrugerea infrastructurii ce asigură populaţiei apă, hrană şi asistenţă medicală sunt toate, fără excepţie, conform dreptului internaţional, considerate crime de război. Dar tot drept crimă de război poate fi taxată şi blocarea de către Iran a strâmtorii Ormuz, operaţiune care aduce prejudicii fără precedent economiei globale, punând în mare dificultate state care nu au nicio legătură cu acest război în toată legea, declanşat sub pretextul unei operaţiuni militare speciale.

Conform angajamentului pe care şi l-a asumat şi celui de-al treilea ultimatum pe care l-a lansat, Donald Trump ar urma ca, începând de la ora 3 noaptea, ora României, să „dezlănţuie iadul” în Iran, ordonând distrugerea masivă, în special a infrastructurii energetice a statului iranian. Rămâne de văzut dacă generalii de la Pentagon vor fi consecvenţi sau nu cu propriul angajament, acela de a refuza misiuni pe care le consideră crime de război.

Benjamin Netanyahu este în prezent condamnat de Curtea Penală Internaţională pentru crime de război. Nu este deloc exclus ca, alături de liderul de la Kremlin şi de liderul israelian, să asistăm, aşa cum sugerează şi liderii Uniunii Europene, la încă două condamnări pentru crime de război: una împotriva lui Donald Trump, alta împotriva liderului de la Teheran, care a ordonat blocarea selectivă a Strâmtorii Ormuz.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. E "Umbra lui Mircea la Cozia" în ediție revizuită. Trump este umbra lui Bibi la Casa Albă. :)

    În Orientul Mijlociu asistăm la un film horror regizat de cele două fantome albe în cămăși de spital. Bu hu hu este noul joc de societate. 

    1. Atacarea centralelor electrice, în general a infrastructurii energetice a unui stat, distrugerea unor poduri şi căi de comunicaţie care nu au o utilizare militară, distrugerea infrastructurii ce asigură populaţiei apă, hrană şi asistenţă medicală sunt toate, fără excepţie, conform dreptului internaţional, considerate crime de război spune turnatorul la secu, dar putin si rusii ce fac de 5 ani de zile in Ucraina ? construiesc centrale eletrice ?

      Trump a adoptat ideologia si metodele lui Putin si a ajuns ca Putin, blocat in prostie.

      Acum are o singura varianta, sa duca pana la capat ce a inceput.  

    Poate da sau poate nu .Nici Rusia nu a declarat razboi Ucrainei sau Europei cum nici SUA sau Israel nu au declarat razboi nimanui ca si Iranul dealtfel .Declaratiile politice nu fac parte din registrul crimelor de razboi iar in cazurile particulare raspunderea este personala .Combaterea terorismului statal este provocarea si nu razboiul ca forma agresiva de cucerire teritoriala .Trump nu vrea sa cucereasca militar pe nimeni .Crime de razboi pot fi puse , functie de invingator , pe seama celor care doresc sa cucereasca noi teritorii si care in final sunt declarati invinsi urmarea a unei formule juridice ce stabileste invingatorii sau invinsii . .Nu e cazul lui Trump care asa cum s-a vazut nu a trimis trupe sa cucereasca Groenlanda .Obiectivele lui Trump tin de distrugerea terorismului statal .

    Trump criminal de razboi. Putin criminal de razboi. Netanyahu criminal de razboi.Ce mai vreti ma? Marile puteri se p.i.s.a pe voi, Re.ta,r.d.a.t.i.lor.

    1. În plus, retardații din Tiraspol fac foamea.

    “Donald Trump e la strâmtoare”:-)…stim si noi asta, e la stramtoarea Ormuz:-)

    Ce mai spune Donald J Trump despre președintele ales, Călin ?

    1. Kremlin Georgescu ar fi fost excelent pentru destabilizarea UE. :

    Vise rusești.

    ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Teoria dobâzii
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0937
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3541
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5162
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8751
Gram de aur (XAU)Gram de aur645.5624

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb