IOHANNIS: "Le-am dat pesediştilor refuzul meu în scris cu privire la miniştri"
T.T.Fonduri Europene / 15 mai 2019
T.T.Fonduri Europene / 15 mai 2019
T.I.Fonduri Europene / 9 mai 2019
România a atras fonduri europene de 4,4 miliarde de euro prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020), ceea ce înseamnă o rată de absorbţie de peste 50% pe întreg programul, iar dacă vom continua în acest ritm nu vom avea probleme de dezangajare, a declarat pentru Agerpres directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), Adrian Chesnoiu.
George MarinescuZiarul BURSA #Fonduri Europene / 25 aprilie 2019
Reporter: Care este valoarea totală a fondurilor Europene absorbite de ţara noastră? Care este diferenţa de absorbţie între datele prezentate de ministerul de resort şi cele reale?
Corina Creţu: La începutul lunii aprilie 2019, rata de absorbţie în România - şi vorbim aici de finanţarea prin politica de coeziune (Fondul de Coeziune, Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Iniţiativa privind ocuparea forţei de muncă în rândul tinerilor) - era de 21 %, aici fiind inclusă şi pre-finanţarea (14% fără pre-finanţare).
T.R.Fonduri Europene / 23 aprilie 2019
I.M.Fonduri Europene / 20 aprilie 2019
Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a declarat, ieri, la Zalău, că România are actualmente un grad de absorbţie al fondurilor europene, pe fondul de dezvoltare regională şi fondul de coeziune, de circa 19-21%, respectiv 28% dacă se iau în considerare şi plăţile directe din agricultură.
T.T.Fonduri Europene / 2 aprilie 2019
L.I.Fonduri Europene / 29 martie 2019
I.Ghe. Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 12 martie 2019
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă deschiderea mai multor sesiuni de primire a cererilor de finanţare prin intermediul unor submăsuri din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020).
T.V.Fonduri Europene / 26 februarie 2019
I.L.Fonduri Europene / 23 februarie 2019
T.I.Fonduri Europene / 13 februarie 2019
Actualizare - Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene: Salut aprobarea de către Comisia Europeană a Magistralei 6 de metrou 1 Mai - Aeroportul Henri Coandă
T.I.Fonduri Europene / 4 februarie 2019
M.I.Fonduri Europene / 4 februarie 2019
T.I.Fonduri Europene / 30 ianuarie 2019
GHEORGHE IORGOVEANUZiarul BURSA #Fonduri Europene / 22 ianuarie 2019
R.R.Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 22 ianuarie 2019
• Nicolescu: "Brexitul, care va lăsa un gol important în bugetul UE, va spori presiunea ca acolo unde nu se respectă prevederile să fie operate tăieri directe de fonduri"
Gheorghe IorgoveanuZiarul BURSA #Fonduri Europene / 14 ianuarie 2019
I.GHE.Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 10 ianuarie 2019
T.V.Fonduri Europene / 23 decembrie 2018
I.Ghe.Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 17 decembrie 2018
T.I.Fonduri Europene / 16 decembrie 2018
Adelina ToaderZiarul BURSA #Fonduri Europene / 2 noiembrie 2018
Ministerul Fondurilor Europene finanţează produse şi servicii, fiind o altă bancă a ţării noastre, a declarat Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene.
Ramona RaduZiarul BURSA #Fonduri Europene / 2 noiembrie 2018
Ţara noastră riscă să piardă 6% din alocarea bugetară, pe fondul dezangajării, în situaţia în care nu îşi atinge ţintele intermediare stabilite la nivel de program, a atras atenţia, ieri, Florian Marin, expert în fonduri europene.
Fonduri Europene / 1 noiembrie 2018
Ministerul Fondurilor Europene finanţează produse şi servicii, fiind o altă bancă a ţării noastre, a declarat Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene.
GEORGE MARINESCUZiarul BURSA #Fonduri Europene / 31 octombrie 2018
O.D.Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 19 octombrie 2018
Comisia Europeană va aloca 172,5 milioane de euro din bugetul agricol al UE pentru a finanţa promovarea produselor agroalimentare atât în Europa, cât şi la nivel mondial.
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 17 octombrie 2018
Comisia Europeană va aloca 172,5 milioane de euro din bugetul agricol al UE pentru a finanţa promovarea produselor agroalimentare atât în Europa, cât şi la nivel mondial, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.

Sabin S. Brandiburu
A.V.
I.Ghe.
Cornel Codiţă
A consemnat Emilia Olescu
George Marinescu
| 5.0865 | |
| 4.4207 | |
| 5.4685 | |
| 5.7811 | |
| 567.2841 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A. I. - 22 octombrie
Piaţa de Capital /A.I. - 21 octombrie
Piaţa de Capital /A.I. - 20 octombrie
Piaţa de Capital /A.I. - 17 octombrie
Piaţa de Capital /A.V. - 17 octombrie
Vlad Dobrea (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
Emilia Olescu (translated by Cosmin Ghidoveanu)
Mihai Gongoroi (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
Mihai Gongoroi, Andrei Iacomi (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
Emilia Olescu (Translated by Cosmin Ghidovean)