Relaţia caldă dintre vară şi piaţa de artă
Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 10 august 2018

Case de licitaţii de artă din întreaga lume, plecaţi în vacanţă! Aşa mi s-a părut că am auzit, pritocind ştirile în domeniu, la Londra, nu departe de Highgate, locul unde s-ar putea spune că Marx zace. În această perioadă se pleacă masiv în vacanţă iar banii schimbă şi ei busola, iau altă destinaţie decât cea a investiţiilor. Desigur, rămâne de văzut câţi cumpărători sunt oameni normali, aşa, ca noi, adică strâng banii, fiecare după capacitate, să cumpere obiecte de artă şi de colecţie, pentru plăcerea personală sau cea a conturilor sale. În general, însă, zvonul de vacanţă îngheaţă astfel de porniri sau, dacă este să ne luăm după temperaturile de la Londra, le topeşte. Dacă mai este ceva, se petrece în alt colţ al lumii sau se duce pe online, vânzările din spaţiu virtual luând un avânt teribil.

















































































