• Compania intenţionează să emită aproape 66 de milioane de acţiuni, echivalentul a 35% din capitalul social post-ofertă
• Acţiunile sunt oferite la un preţ situat în intervalul 8,35-8,85 lei; investitorii de retail beneficiază de un discount de 5% în primele patru zile ale ofertei
• Fondurile obţinute de companie în cadrul IPO-ului vor fi folosite pentru achiziţii, dezvoltarea de capacităţi interne, investiţii în producerea şi stocarea de energie, precum şi pentru extinderea pe pieţe extern
• Emitentul intenţionează să distribuie dividende de cel puţin 30% din profitul anual
Oferta publică iniţială în urma căreia Electro-Alfa International, unul dintre cei mai importanţi jucători români din industria echipamentelor electrice şi al proiectelor energetice integrate, vizează listarea pe Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) se va derula în perioada 2-11 februarie, conform prospectului publicat aseară pe site-ul operatorului pieţei noastre de capital.
Compania vrea să emită până la 65,99 de milioane de acţiuni noi, echivalentul a 35% din numărul total de acţiuni pe care îl va avea societatea după realizarea operaţiunii de piaţă, la un preţ cuprins între 8,35 lei şi 8,85 lei, pasul de cotare fiind de 0,1 lei. Astfel, la preţul maxim din interval, valoarea ofertei se va ridica la o sumă apropiată de 584 de milioane de lei, în vreme ce evaluarea anticipată a companiei se situează între 1,57 miliarde de lei şi 1,67 miliarde de lei, în funcţie de preţul la care se va încheia operaţiunea de piaţă.
Oferta este croită în două tranşe, 10% din titluri fiind ofertite investitorilor de retail, restul de 90% fiind destinat investitorilor institutionali, cu posibilitatea realocării între tranşe, ceea ce înseamă că tranşa destintă retailului poate până la 15% din ofertă.
Investitorii de retail beneficiază de un discount de 5% din pretul final în primele patru zile ale ofertei, respectiv până în data de 5 februarie, inclusiv. ”Preţul final de ofertă va fi stabilit de către societate după consultarea cu intermediarii coordonatori, pe baza manifestărilor de interes făcute de Investitorii Instituţionali în timpul procesului de bookbuilding”, se arată în prospectul ofertei, ce include şi un program de stabilizare de 30 de zile, dacă va fi necesar.
Societatea intenţionează să distribuie dividende în cuantum de minimum 30% din profitul net anual consolidat, rată care permite emitentului să urmărească viitoare oportunităţi de investiţii pentru creştere, returnând, în acelaşi timp, o parte din profiturile generate către acţionari, se mai menţionează în document.
”Fondurile nete obţinute de societate în cadrul ofertei vor fi utilizate pentru susţinerea creşterii prin achiziţii strategice (inclusiv pentru plata preţului aferent achiziţiilor deţinerilor în Elcomex, Spiact şi Electro Alfa CM), dezvoltarea de capacităţi interne (inclusiv pentru societăţile ce urmează a fi achiziţionate, Elcomex şi Spiact), investiţii în producerea şi stocarea de energie şi inovare, precum şi pentru extinderea pe pieţe externe şi creşterea capitalului de lucru necesar participării la proiecte majore, în funcţie de oportunităţi şi de condiţiile de piaţă”, potrivit informatiilor din prospectul de listare.
Electro-Alfa International este pilonul central al grupului de companii controlat de acţionarul majoritar şi unul dintre primii trei producători de echipamente electrice din România, cu o cotă de piaţă estimată la 32,5% în 2024. Compania operează un model „one-stop-shop”, acoperind întreg lanţul de valoare, de la proiectare şi producţie la instalare, punere în funcţiune şi mentenanţă, atât pentru echipamente de joasă şi medie tensiune, cât şi pentru proiecte EPC complexe. Grupul dispune de patru unităţi de producţie moderne în Botoşani, cu o suprafaţă totală de peste 25.000 metri pătraţi, un centru propriu de cercetare-dezvoltare şi colaborează cu peste 500 de clienţi la nivel naţional şi internaţional.
Portofoliul de contracte aflate în derulare depăşeşte 145 milioane euro şi acoperă sectoare strategice precum energia, transporturile, rafinarea, infrastructura de irigaţii şi cea feroviară. Printre proiectele majore se numără modernizarea tehnologică a rafinăriei Petrobrazi, livrările pentru infrastructura electrică a Autostrăzii Moldovei A7, reabilitarea staţiilor de transformare din reţeaua naţională şi lucrări ample de modernizare a infrastructurii în judeţe precum Mehedinţi şi Giurgiu. În paralel, compania este implicată activ în proiecte de parcuri fotovoltaice, staţii electrice şi unităţi de stocare a energiei, un segment aflat într-o expansiune accelerată în România.
Strategia Electro-Alfa pentru perioada 2026-2030 vizează consolidarea pe pieţele existente din energie şi infrastructură, extinderea în Uniunea Europeană, fără a neglija Ucraina şi Republica Moldova, precum şi intensificarea fuziunilor şi achiziţiilor.
Pentru anul financiar 2025, compania estimează venituri de peste 800 milioane lei, EBITDA de peste 100 milioane lei şi un profit brut de aproximativ 100 milioane lei, pe baza unor date estimate, neauditate şi nerevizuite. Performanţa confirmă o dinamică accelerată de creştere: în 2024, Electro-Alfa International a raportat venituri de 648,4 milioane lei şi un profit net de 57,4 milioane lei, faţă de 435,8 milioane lei în 2023 şi 259,2 milioane lei în 2022, ceea ce corespunde unei rate anuale compuse de creştere de peste 58% în perioada 2022-2024.
EBITDA a urcat la 76,7 milioane lei în 2024, de la 51,6 milioane lei în 2023 şi 31,4 milioane lei în 2022, reflectând atât creşterea volumelor de producţie, cât şi extinderea activităţilor de tip EPC, inclusiv pe pieţele externe.
Emitentul este controlat de Gheorghe Ciubotaru, care deţine 80% din capitalul social, în timp ce societatea Electro Alfa Management deţine 20% din capitalul social al Electro-Alfa International. Gheorghe Ciubotaru deţine 51% din capitalul social al Electro Alfa Management, vehicul destinat recompensării membrilor Consiliului de Administraţie şi a membrilor-cheie ai societăţii cu participaţii indirecte în capitalul acesteia, potrivit informaţiilor din prospectul ofertei, al cărei intermediari coordonatori sunt Swiss Capital şi Unicredit.













































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.01.2026, 10:34)
O sa sara iar brocarii pe ea cu credite pana o duc la 1/20 subscriere
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 30.01.2026, 10:37)
Lumea din Botoșani îmi spune că ăștia se ocupă mai mult cu imobiliare ! de ce ar dorii cineva să se acționăreze în imobiliare !?