IPOTEZE DE WEEKEND Furia Demolării

Caută cineva cuvîntul cheie, emblematic, pentru vremurile pe care le trăim de vreo trei decenii încoace? Vă ofer eu o propunere. O ipoteză, desigur: ”Demolare”. Acţiunea aceea prin care o structură stabil-funcţională, cu tot cu logica ei de organizare şi susţinere internă, fie ea de natură fizică, chimică, economică, juridică, mai larg socială sau spirituală, este supusă asaltului masiv al forţei brutale, menită să dezarticuleze, să disloce, să rupă, să fărîme, să distrugă. ”Arta” demolării a atins, în aceste din urmă vremuri, culmi fără precedent în istorie. Spectaculoase. Dacă ne referim la structurile fizice întruchipate de construcţii, spre exemplu, suficient este să revizităm în memorie imaginile prăbuşirii Turnurilor Gemene din New York. O ”capodoperă” nu doar prin eficienţă, ci şi prin ”hiper-creativitatea” metodei, mai ales dacă includem şi speculaţia bursieră din spatele evenimentului. Un act cu veleităţi ”artistice” ai putea zice, dacă nu ar fi fost inspirat de atîta ură şi dorinţă ţintită de a face rău, dacă sub dărîmături nu s-ar fi grămădit, distruse brutal şi definitiv, vieţile unor oameni nevinovaţi. Vreo trei mii sau mai bine.

Ştiinţa poate distruge astăzi, orice. Una dintre cele mai mari instalaţii de cercetare în domeniul fizicii nucleare, LHC-ul din vecinătatea Genevei, nu este altceva decît o uriaşă maşinărie de distrugere a particulelor atomice şi sub-atomice. Tot ceea ce fac oamenii de ştiinţă este să înregistreze rezultatul distrugerii, iar apoi să citească în miliardele de traiectorii ale ”schijelor” caracteristici de comportament ale unor particule cunoscute sau doar presupuse de teoriile fizicii ori complet necunoscute. Altminteri, însăşi era nucleară începe cu instrumentalizarea militară a ştiinţei de a demola rezistenţa internă a atomului pentru a-l face să producă una dintre cele mai radicale forme de distrugere prin explozie, hipertemperaturi şi iradiere pe care le-a cunoscut pînă acum omenirea. În chimie şi biologie a fost perfecţionată pînă la nivel de ”artă” o altă latură: distrugerea selectivă. În scopul nobil al cercetării şi înţelegerii secretelor ultime ale ”naturii”, desigur! Structuri ale unor complexe molecule organice, membrane, fragmente de AND şi ARN, gene, cromozomi, mitocondria, nenumerate alte componente celulare sau ale unor ţesuturi şi organe sunt în fiecare zi, peste tot în laboratoarele lumii, supuse distrugerii selective pentru a fi studiate. Studiul prin distrugere a fost promovat chiar şi în domeniul psihologiei, individuale şi colective. Celebrul program MK-Ultra, predecesoarele şi succesoarele lui, sunt dovada clară că, ”în numele cunoaşterii”, al intereselor puterii, distrugerea facultăţilor cognitive, a universului emoţional-volitiv al unor ”ţinte umane” a fost oficial îngăduită, organizată şi practicată pe scară largă în domeniul medical şi psihiatric. Nici pe departe doar în Statele Unite, cum s-ar putea crede. Ştiţi care a fost marea ”găselniţă” a strategiilor economice inaugurate în anii 80 ai secolului trecut şi dezvoltate paroxistic în deceniile următoare de resurecţia viguroasă a unui aşa zis neoliberalism? ”Demolarea economică”, ca sursă masivă şi instantanee de profit! O ”afacere” mult, mult mai generoasă decît sursele tradiţionale bazate pe producţie şi comerţ. ”Moda” şi metodele ei şi-au găsit repede ”teoreticienii” necesari,, cum era de aşteptat. Ca să nu mai vorbesc despre oamenii politici dornici să le rămînă numele în istorie legat de o ”inovaţie revoluţionară”. Marea Britanie şi Statele Unite au luat-o hotărît pe acest drum, pentru a constata, o jumătate de secol mai tîrziu, că nu se putea găsi un traseu al decăderii economice mai sigur şi mai scurt! Aşa zisa ”revoluţie economică” din ţările est-europene, de după căderea regimurilor comuniste, s-a făcut tot după reţeta ”demolării”. Cît se poate de ”ştiinţific” argumentată de ”titani” ai domeniului, precum Jeffrey Sachs. Aplicată Rusiei în era Elţîn, a avut ca rezultat social şi politic ”revanşa” împotriva Occidentului care poartă numele actualului regim Putin! Aplicată Germaniei de Est, după reunificare, a avut acelaşi rezultat: AfD-ul de azi!! Aplicată Franţei, chiar dacă în doze mult mai mici, dar la fel de otrăvitoare, a avut ca rezultat explozia electorală a Frontului Naţional. Aplicată Italiei a generat ”era Berlusconi” şi adîncirea fără ieşire a crizei structurale a economiei italiene. ”Populismul” politic care a invadat şi tinde să domine scena politică în principalele capitale ale ”Vechii Europe” a urmat reţetelor inovatoare ale aşa zisului neo-liberalism. Nu reprezintă ”o generaţie spontanee”, ci rezultatul, aş zice inevitabil, al prăbuşirii sociale produse de avîntul demolator al ”teoreticienilor economiei” din anii 80-90. Nu este deloc întîmplător faptul că, exact în aceste vremuri, încep să înflorească în marile capitale ale lumii occidentale uriaşele scheme de fraudă financiară. O istorie fără şir, de la succesul prăbuşirii speculative a lirei sterline, care l-a făcut pe un anume Soros multi-miliardar peste noapte, pînă la schemele ponzi gen Madof, la prăbuşirea bancară din 2008, la scandalurile Wirecard, Comertz Bank, Wells Fargo, 1MDB, Manipularea LIBOR din Marea Britanie, ca să numim doar cîteva dintre cele mai cunoscute public. Politica nu avea cum să scape forţei de seducţie a acestui ”Zeitgeist”. Neo-conservatorismul american şi varianta lui radicală MAGA, întruchipată azi de Administraţiile Trump, au ca sursă de inspiraţie aceeaşi ”filosofie”: demolarea ca metodă de cîştig şi redistribuire a ”bunurilor politice” fundamentale: putere, prestigiu social, avuţie. Tot ceea ce stă în calea obiectivelor programului trebuie şi va fi demolat. Democraţia, instituţiile şi legile ei, Libertatea, legile şi instituţiile care o susţin, Sacralitatea fiinţei şi a persoanei umane. Nu doar tradiţii şi comunităţi sunt supuse asaltului demolator, nu doar istoria şi identitatea individuală şi de grup, ci şi ultimul ”atom social” care s-ar pune de-a curmeziş în calea curentului. Cu ce consecinţe sociale, istorice, se va solda acest delir demolator? Unii zic că pozitive! Pînă nu distrugi tot ceea ce stă în calea ”Noului”, a viitoarei ”Societăţi ideale” nimic nu poate fi realizat. Nici o revoluţie!

Unde am mai auzit noi gargara asta ideologică.....? De la ”narodnici” la ”trozkişti” şi de la anarhişti la bolşevici, de la Marx pînă la Mao, ideologiile politice ”revoluţionare” ale secolului al XIX-lea au cultivat, toate, buruiana otrovită a distrugerii ca metodă inevitabilă a ”progresului social”. Se vede treaba că ”epidemia”, chiar dacă a mai scăzut în intensitate în cîteva decenii ale secolului al XX-lea, a reizbucnit cu virulenţă la acest început de secol XXI.

O simplă ipoteză, desigur!