Narada şi Academia Română dezvoltă un instrument de măsurare a metacompetenţelor elevilor
Organizaţia Narada a semnat un parteneriat cu Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) din cadrul Academiei Române pentru a crea un instrument de evaluare a metacompetenţelor (gândirea critică, autoreglarea emoţională şi autodisciplina), destinat şcolilor de stat, potrivit unui comunicat de presă trimis redacţiei.
Cercetătorii ICCV vor dezvolta chestionare separate pentru elevi şi profesori, calibrate pentru contextul şcolar local. Instrumentul este conceput pentru a fi aplicat în mai puţin de o oră, în cadrul orelor de dirigenţie, cu scopul de a genera un profil individual pentru fiecare elev şi o evaluare generală a clasei. Primul draft al Indexului de Metacompetenţe urmează să fie finalizat în toamnă, se arată în sursa citată.
„În perioada iunie 2026 - septembrie 2027, în cadrul Proiectului MCI (Meta-Competence Index) urmează partea de validare ştiinţifică a instrumentului care va fundamenta progresul elevilor de 10-15 ani în parcurgerea programelor educaţionale. Constructele principale măsurate sunt: autoreglarea, autodisciplina şi gândirea critică şi se adresează atât elevilor din mediul urban cât şi rural. Instrumentul are în vedere fundamentarea ştiinţifică a activităţii cadrelor didactice şi a politicilor publice din domeniul educaţional”, precizează Dr.CS I Simona Stanescu, coordonatoarea proiectului, conform comunicatului de presă.
„Am stat în clase, am vorbit cu profesori, am văzut cum arată neputinţa unui profesor care ştie că ceva nu e în regulă cu un elev sau observă o dinamică neconstructivă la clasă, dar nu are niciun instrument să înţeleagă ce. Şi nu se pune problema de lipsă de interes, ci mai degrabă nu există nicio metodă să văd dincolo de notă, dincolo de comportament şi nici nu ştie ce ar putea să facă din rolul său.” , declară Irina Vasile, Director de Programe Narada, informează sursa citată.
„Parteneriatul cu ICCV este primul pas concret pentru a acoperi această lacună, la nivel naţional. Construim împreună primul instrument validat academic de măsurare a metacompetenţelor în educaţia românească: un standard care va putea produce date comparabile între cohorte, regiuni şi tipuri de şcoli, conectate la intervenţiile specifice care au generat schimbarea. Alegerea unui partener din Academia Română nu este întâmplătoare, pentru că un instrument care va influenţa modul în care România înţelege pregătirea copiilor pentru viitor trebuie să aibă în spate cea mai solidă validare ştiinţifică pe care o poate oferi sistemul de cercetare românesc. Scopul este să cucerim pentru România dreptul de a defini şi măsura o nouă categorie de succes educaţional şi să contribuim la modernizarea modului în care România înţelege succesul educaţional, nu prin notele pe care le obţine un elev, ci prin capacitatea lui de a deveni un om pregătit pentru un viitor pe care nu îl putem vedea complet.", concluzionează Andra Munteanu, Co-fondatoare şi Preşedintă Narada, potrivit sursei menţionate.
Potrivit comunicatului de presă, în primii cinci ani, organizaţia s-a axat pe reparaţii de infrastructură şcolară şi dotare logistică (toalete, acoperişuri şi tehnologie în peste 500 de şcoli, cu o investiţie de peste 5 milioane de euro pentru 260.000 de copii).




















































Opinia Cititorului