Ortodoxia faţă cu modernitatea

Cristian Pîrvulescu
Ziarul BURSA #Editorial / 02 august 2007

Cristian Pîrvulescu

Dispariţia neaşteptată a Patriarhului Teoctist pune ortodoxia românească în cumpănă. Reforma amânată, dar necesară, e posibilă, dar nici pe departe sigură. Mai puţin deschisă către modernitate, spre deosebire de catolicism - ca să nu mai vorbim de protestantism sau neoprotestantism - ortodoxia românească se află în faţa unui examen pentru care nu pare a fi pregătită. Dincolo de ecumenismul de faţadă, promovat mai degrabă din motive politice, vechile tendinţe antioccidentale care au dat forma bisericii actuale abia dacă pot fi controlate, fie că sunt reminiscenţe ale antipapistaşismului militant, transformat în ostilitate deschisă faţă de greco-catolicism, fie că e vorba de combaterea "sectelor". Întâlnirea cu occidentul pune Biserica Ortodoxă în faţa unei decizii pe care s-a ferit să o ia. Succesorul Patriarhului Teoctist va avea de făcut o alegere tranşantă pe care defunctul cap al BOR-ului refuzase să o facă. Prezenţa Patriarhului Teoctist la cârma BOR şi după 1990 garantase tranziţia liniştită a Bisericii, dar mai ales a prelaţilor, de la comunism spre o democraţie pluralistă. Ori, pluralismul nu poate fi doar politic, ci şi religios. Iar democraţia românească nu se poate consolida doar pe un versant, cel laic, rămânând pe celălalt, cel religios, pre sau antidemocratică.

Şi cum, oricât s-ar încerca, religia - cu atât mai mult cea ortodoxă - nu poate fi detaşată de politică, opţiunea BOR va avea consecinţe nu doar asupra instituţiei, ci şi a evoluţiei societăţii româneşti. Iar cazul Tanacu, ale cărui ecouri încă persistă, a dovedit fractura care desparte societatea românească în raport cu poziţia faţă de ortodoxie. În România, apelul postdecembrist la religie ca sursă de legitimare a readus credinţa în zona vizibilă a politicii româneşti. Sinceră sau mimată, participarea la ceremoniile religioase a devenit un moment obligatoriu în ritualul politic al tranziţiei. Mai mult, în absenţa unei viziuni teoretice sau morale, Revoluţia a fost descrisă ca rezultat al intervenţiei divine, iar referinţele biblice au invadat discursul politic până într-acolo încât lupta politică a căpătat conturul confruntării mitice, ba chiar mistice uneori, între bine şi rău. De la penurie la abuzul de religie nu a fost decât un pas, pe care, în absenţa altor terenuri de confruntare, clasa politică în formare l-a făcut.

Clivajul stat/biserică, clivaj fondator al modernităţii occidentale ce s-a tradus, începând cu Reforma protestantă, într-o confruntare între puterea laică şi cea religioasă, într-o tranziţie treptată spre un model laic de societate, nu a avut în România postcomunistă nicio influenţă asupra vieţii politice. Conflictul interconfesional a înlocuit disputa dintre laic şi religios, iar consensul privind predarea obligatorie a religiei în şcoli a transformat implicit liberul-cugetător într-un noncetăţean. Situaţia confuză creată de acordul privind rolul religiei în viaţa socială şi individuală este însă doar aparentă. Căci pentru partidele politice româneşti, Biserica ortodoxă nu a constituit un concurent real, un adevărat competitor la exercitarea puterii. În fond, moştenirea bizantină nu lasă Bisericii ortodoxe decât un rol subordonat în raport cu politicul, iar spaţiul politic românesc s-a adaptat perfect acestei situaţii. Retrasă, însă influentă (după cum o dovedesc cotele sale de popularitate), Biserica are un rol politic bine definit. Iar conflictul dintre reformişti şi antireformişti (o variabilă a clivajului dintre modernitate şi tradiţie) care a structurat viaţa politică românească în ultimul deceniu şi jumătate nu poate ocoli nici Biserica ortodoxă. Exceptând episodul ecumenic al vizitei papei Ioan Paul al II-lea, BOR a promovat mai degrabă un ataşament absolut faţă de tradiţie servind, nu o dată, argumente pentru discursul politic extremist. La confuzia politică dezvoltată, pe măsură ce conflictul dintre naţionalismul difuz - promovat în grade diferite de toate partidele ca substitut al ideologiei - şi occidentalism s-a amplificat, s-a adăugat şi una religioasă, legată de raportul Bisericii cu societatea contemporană.

Biserica are un rol politic bine definit. Iar conflictul dintre reformişti şi antireformişti (o variabilă a clivajului dintre modernitate şi tradiţie) care a structurat viaţa politică românească în ultimul deceniu şi jumătate nu poate ocoli nici Biserica ortodoxă. Exceptând episodul ecumenic al vizitei Papei Ioan Paul al II-lea, BOR a promovat mai degrabă un ataşament absolut faţă de tradiţie servind, nu o dată, argumente pentru discursul politic extremist.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Domnul Parvulescu, pe care il admir ca pe un comentator si analist politic, dovedeste ca este complet in afara ortodoxiei. Lacunele domniei sale sunt atat de mari incat o argumentatie nu-si poate gasi spatiul aici. Biserica are un rol politic bine definit? Aceasta singura afirmatie dovedeste ca autorul pur si simplu nu stie ce este Biserica ortodoxa.

    Ba stie foarte bine, dar trebuie sa-si faca treaba pentru care e platit din greu: sa ajute la reforma = distrugerea bisericii ortodoxe romane. Nu vedeti ca au sarit in presa toti ca sacalii cu reforma asta?

    ... dar biserica nu se poate reforma,

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

21 Ian. 2022
Euro (EUR)Euro4.9449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3614
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9178
Gram de aur (XAU)Gram de aur257.2300

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro