Piaţa de Capital

7 octombrie 2025
eToro: CoreWeave şi Oracle, favoritele investitorilor în T3

eToro: CoreWeave şi Oracle, favoritele investitorilor în T3

A.B.Piaţa de Capital / 7 octombrie 2025

Investitorii individuali s-au orientat masiv spre acţiunile CoreWeave şi Oracle în trimestrul al treilea din 2025, potrivit datelor eToro. Interesul crescut vine pe fondul revoluţiei AI şi al investiţiilor în infrastructura cloud, care susţin dezvoltarea noilor tehnologii bazate pe inteligenţă artificială.

Aprecieri pentru majoritatea indicilor

BVBAprecieri pentru majoritatea indicilor

Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 7 octombrie 2025

• Tranzacţii de 76 milioane lei, peste cele din şedinţa precedentă 

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut, în mare parte, creşteri în prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, într-o zi fără o direcţie clară pentru pieţele europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri de la BVB, a stagnat la 21.537 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a apreciat cu 0,38%, până la 4.195 de puncte.

Fost ministru de Finanţe confundă piaţa de capital cu o agenţie de stat

Fost ministru de Finanţe confundă piaţa de capital cu o agenţie de stat

Andrei IacomiPiaţa de Capital / 7 octombrie 2025

• Adrian Câciu susţine că statul român poate, prin lege, să stabilească ce face Fondul Proprietatea 

• Fostul ministru nu pare să ştie ce înseamnă o corecţie ex-dividend, pe care o prezintă drept o ”devalorizare” provocată de administratorii FP prin ”jocuri de piaţă

• Jurist: Fondul Proprietatea este o companie privată; statul nu are puterea legislativă să impună unei companii private să-şi listeze deţinerile

• Broker: Este o mare neînţelegere; statul nu mai deţine calitatea de acţionar majoritar al FP

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Subscrieri modeste în prima zi a IPO-ului Grup EM

Subscrieri modeste în prima zi a IPO-ului Grup EM

Andrei IacomiPiaţa de Capital / 3 octombrie 2025

Oferta publică iniţială prin care jucătorul din domeniul infrastructurii energetice, Grup EM, urmăreşte o majorare de capital urmată de listarea pe Piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, a debutat timid, după cum reiese din datele disponibile...

<< mai multe ştiri >>
Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo