Războiul ca glumă

Scena la care priveam, la televizor, arăta cam aşa. Preşedintele Statelor Unite stătea în uşa compartimentului său din avionul prezidenţial şi discuta cu presa. Până acum nimic deosebit. Reporterii puneau întrebări despre războiul din Iran. Preşedintele răspundea şi el după cum se nimerea. Iarăşi, nimic special. Dar la un moment dat, Trump a făcut ceva ieşit din orice tipare. A scos nişte panouri şi a început, din senin, fără să fie întrebat, să prezinte planurile "minunate, extraordinare”, ale noii săli de bal a Casei Albe, "cea mai mare, ceva nemaivăzut”. Reporterii au fost sideraţi. Pentru mine însă a fost o revelaţie. Asistam la un moment revoluţionar - desigur, în sens rău. Să vă explic de ce.

Au fost multe războaie în istoria lumii. Doar în secolul al XX-lea au fost două mondiale, un Război Rece, războaie regionale (Coreea, Vietnam, Iran-Irak), invazii (Kuweit, Ciprul de Nord, etc), războaie civile (Siria, Cambodgia), campanii de genocid (Ruanda), mişcări teroriste (Ceylon, Brigăzile Roşii). Aceasta este doar o selecţie. Pentru lista completă nu are tipografia cerneală.

În toate aceste conflicte au murit oameni. Regiuni au fost devastate, economii au fost puse la pământ, tezaure culturale au fost distruse. Orice societate, orice fel de lider, inclusiv liderii statelor totalitare, au văzut războiul ca pe o tragedie. Până şi Hitler, Mussolini ori Stalin s-au abţinut de la glume deplasate.

Cu Trump, cred că este prima dată în istoria lumii moderne când un şef de stat tratează un război ca pe o emisiune de divertisment. Sau ca pe un meci de "wrestling” din acelea la care participa cu amicul său Vince McMahon.

Postările şi intervenţiile nepotrivite au început, în forţă, o dată cu operaţiunile din Venezuela. Dar au dat pe dinafară abia odată cu războiul din Iran. Casa Albă a postat clipuri cu texte precum "Wake up, Daddy's home!” (Trezeşte-te, a venit tăticul!). Zilele trecute, a ameninţat iarăşi Iranul: „Marţea va fi Ziua Centralelor Electrice şi Ziua Podurilor, toate la un loc, în Iran. Nu va fi nimic asemănător!!! Deschideţi f**tul de strâmtoare [Hormuz], nebunilor, sau veţi trăi în Iad - DOAR PRIVIŢI! Laudă lui Allah.”. Oficiali ai Casei Albe au declarat, anonim, că "Suntem aici să lucrăm la nişte meme-uri tari (banger memes), omule. Există un factor de divertisment în ceea ce facem.”.

Aş vrea să fiu bine înţeles. Nu am să vărs lacrimi de crocodil pentru regimul de la Teheran. Acesta o merită cu vârf şi îndesat. Donald Trump face un bine omenirii cu fiecare bombă care cade în capul fanaticilor religioşi din Iran. Însă el, din păcate, face şi altceva. Trivializează războiul.

Să nu ne mai mirăm, atunci, că războiul din Iran nu are susţinere nici în Europa şi nici în America. Marile războaie ale trecutului au avut. Intervenţia Statelor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial a fost susţinută masiv de cetăţenii americani, care au cumpărat acţiunile emise de Guvern pentru a finanţa armata.

Acum însă... Este suficient să deschizi ştirile şi să îl vezi pe Hegseth, secretarul de Război, făcând circ. Omul pune clipuri cu secvenţe de război intercalate cu secvenţe din filmul "Braveheart”, se hlizeşte, foloseşte expresii de genul "i-am trimis la pachet”. Pare un puşti care se laudă că a şterpelit bomboane de la Alimentara.

Nu-i vorbă, că nici Opoziţia de Stânga nu stă mai bine. De fapt trivializarea războiului are deja o tradiţie. În timpul războiului din Vietnam, la manifestaţiile Stângii se auzeau tot felul de insanităţi. "Hey, Hey, LBJ - o referinţă la Lyndon Johnson, preşedintele de atunci al Statelor Unite - câţi copii ai omorât azi?”. Sau: "Războiul e o afacere bună - investeşte-ţi copilul!”. Dar măcar aceia erau nişte tineri în derivă, fără nici un fel de responsabilitate politică. Acum Trump este comandantul suprem. Este altceva.

Aşa s-a ajuns la situaţia deplorabilă în care nu mai poţi avea o conversaţie raţională despre război. Mai ales cu generaţiile mai tinere. Se apucă să chicotească, îţi trântesc nişte aberaţii gen "genocidul din Gaza”, habar nu au pe ce lume sunt, nu cunosc nici măcar cine cu cine se bate sau care este miza.

Nici noi, aici, nu stăm prea bine. Avem un Preşedinte care ar trebui să fie, în aceste vremuri tulburi, un reper. Nu este. Avem un Prim-ministru care habar nu are politică externă. Avem un ministru al Apărării care... Staţi puţin, ce face omul acesta? Nu ştiţi? Nici eu. Şi o Opoziţie parlamentară are se comportă ca nişte şcolari care se joacă cu telefoanele mobile în timpul orei.

Ce urmează? Suspectez că tot mai mult circ. Iranul a început să transmită mesaje în batjocură la adresa lui Trump: „Ia-o mai uşor, tigrule!”. Viktor Orban, semi-dictatorul de la Budapesta, îşi bate joc de războiul din Ucraina. Pedro Sanchez, premierul socialist al Spaniei, face şi el declaraţii deplasate: „Nu este corect ca unii să dea foc lumii în timp ce noi ceilalţi le înghiţim cenuşa.”. Ultimul sosit la interviul pentru postul de clovn este Aleksandar Vucic, dictatorul Serbiei: "Mă aştept la un atac asupra Iranului în următoarele 48 de ore. O să fie spectacol, dar sper să nu ne dărâme şi nouă gardul”. Slabă speranţă.