RBC: Serghei Lavrov s-a întâlnit cu omologul său chinez Wang Yi la Beijing

A.G.
Internaţional / 14 aprilie, 14:36

Sursa foto: mid.ru

Sursa foto: mid.ru

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, s-a întâlnit cu omologul său chinez, Wang Yi, în cadrul unei vizite oficiale de două zile la Beijing, transmite publicaţia RBC. Discuţiile au loc la reşedinţa de stat „Diaoyutai”, potrivit aceleiaşi surse.

Ministerul rus de Externe a anunţat că cei doi oficiali vizează agenda bilaterală, cooperarea în formate internaţionale şi, de asemenea, un schimb detaliat de opinii asupra unor „teme sensibile”, inclusiv situaţia din Ucraina şi din Orientul Mijlociu, notează RBC.

Publicaţia aminteşte că, în weekend, la Islamabad, au avut loc primele negocieri directe între Iran şi Statele Unite după anunţarea armistiţiului. Discuţiile au durat peste 20 de ore, însă nu s-au încheiat cu un acord, iar ulterior preşedintele Statele Unite, Donald Trump, a anunţat blocada Strâmtorii Ormuz, potrivit RBC.

Cu toate acestea, conform Axios, mediatorii încearcă să organizeze o nouă rundă de negocieri înainte de expirarea armistiţiului de două săptămâni, programată pentru 21 aprilie. În procesul de mediere sunt implicate, pe lângă Pakistan, şi Egipt şi Turcia, notează aceeaşi sursă.

De asemenea, The New York Times precizează că acceptarea armistiţiului de către Iran ar fi fost influenţată de intervenţia Chinei „în ultimul moment”. La finalul lunii martie, China şi Pakistan au propus o iniţiativă de pace care prevedea încetarea imediată a focului, reluarea negocierilor, restabilirea navigaţiei prin Strâmtoarea Ormuz şi acordarea de ajutor umanitar, conform sursei citate.

Potrivit RBC, aproximativ 45-50% din importurile de petrol ale Chinei tranzitează Strâmtoarea Ormuz. Totodată, publicaţia CNN a relatat că serviciile de informaţii americane deţin informaţii potrivit cărora Beijingul ar putea furniza Iranului, în perioada următoare, sisteme de apărare antiaeriană, inclusiv sisteme portabile. Autorităţile chineze au respins aceste informaţii, conform aceleiaşi surse.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2088
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6989
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9779
Gram de aur (XAU)Gram de aur654.1370

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
ccib.ro
gustulitaliei.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb