ROMATSA: EUROCONTROL a notificat regia în cadrul unei executări silite împotriva statului român

S.B.
Miscellanea / 2 iulie, 13:14

ROMATSA: EUROCONTROL a notificat regia în cadrul unei executări silite împotriva statului român

Regia Autonomă 'Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian' - ROMATSA a fost notificată de EUROCONTROL cu privire la instituirea unei măsuri de poprire asigurătorie-executorie în cadrul unei proceduri de executare silită iniţiate de Pfizer România SRL împotriva statului român, pentru o creanţă de peste 3,4 miliarde de lei, a anunţat joi instituţia, informează Agerpres.

'ROMATSA a fost notificată de către EUROCONTROL cu privire la instituirea, la data de 30 iunie 2026, a unei măsuri de poprire asigurătorie-executorie în cadrul unei proceduri de executare silită iniţiate de compania Pfizer Romania SRL împotriva statului român, pentru o sumă totală de 3.419.721.100,56 RON (principal şi dobânzi), la care se adaugă cheltuieli de recuperare de 18.564.777,07 EUR', se menţionează în comunicat.

Conform sursei citate, notificarea transmisă de EUROCONTROL vizează punerea în aplicare a obligaţiilor care îi revin acestei organizaţii în calitate de terţ poprit, conform procedurilor legale aplicabile, şi priveşte sumele pe care EUROCONTROL le colectează pentru furnizarea, de către ROMATSA, a serviciilor de navigaţie aeriană de rută.

În temeiul acestei notificări, EUROCONTROL are obligaţia legală de a declara, în termen de 15 zile, sumele deţinute sau datorate statului român şi de a le indisponibiliza temporar, fiindu-i interzisă efectuarea de plăţi către altă persoană decât solicitantul popririi, până la soluţionarea litigiului, notează sursa citată.

'Precizăm că ROMATSA nu este şi nu a fost parte în această procedură sau în litigiul care a generat-o, aceasta fiind îndreptată exclusiv împotriva statului român', se mai arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, notificarea primită reprezintă o etapă procedurală a unei executări silite care priveşte statul, nu regia, ale cărei venituri sunt însă afectate.

'Este a treia situaţie de acest tip cu care se confruntă ROMATSA prin intermediul mecanismului de colectare administrat de EUROCONTROL, după precedentele înregistrate în cauza Micula, în anii 2015 şi 2019', susţin reprezentanţii instituţiei.

În acest context, ROMATSA a demarat de îndată toate măsurile necesare pentru protejarea intereselor instituţiei şi pentru clarificarea implicaţiilor juridice şi operaţionale ale acestei notificări, se mai arată în comunicat.

'A fost contactată casa de avocatură din Belgia care a asistat instituţia în precedentele menţionate, în vederea analizării opţiunilor legale disponibile, inclusiv a posibilităţii suspendării executării măsurii dispuse. De asemenea, ROMATSA a informat de urgenţă Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Finanţelor, cu care se află în contact permanent pentru coordonarea demersurilor instituţionale, iar în perioada următoare este programată o reuniune tehnică cu reprezentanţii EUROCONTROL - Central Route Charges Office (CRCO)', susţin reprezentanţii regiei.

În prezent sunt analizate toate consecinţele juridice şi financiare ale acestei situaţii, împreună cu autorităţile competente şi cu asistenţa juridică de specialitate. În acest moment, serviciile de navigaţie aeriană furnizate de ROMATSA se desfăşoară în condiţii normale, fără niciun impact asupra siguranţei, continuităţii sau calităţii serviciilor de trafic aerian, se mai arată în document.

ROMATSA precizează că va reveni cu informaţii suplimentare pe măsură ce situaţia va înregistra evoluţii relevante.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. ar trebui sa fiu supărat. dar îmi vine să râd. ca în totalitarism, umorul ne ține în viață, cu toți cubeții.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2359
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5875
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6992
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1206
Gram de aur (XAU)Gram de aur600.0478

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb