SIBEX Volumul derivatelor, din nou în cădere liberă

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 mai 2015

Cu doar 6 contracte având o valoare de 66.494 de lei, şedinţa de la mijlocul săptămânii se anunţa una dezamăgitoare, în pofida speranţelor că participanţii vor fi mai implicaţi, după evoluţia ceva mai bună de marţi, când au fost încheiate aproape 100 de contracte futures. Diminuarea volumului la cote de avarie se înregistra în condiţiile în care atât derivatul pe perechea euro/dolar cât şi derivatul pe preţul petrolului nu punctau în "agenda zilei", lipsind după şapte ore şi jumătate de la deschidere dintre simbolurile tranzacţionate. "Scăderea euro faţă de dolar, după o perioadă bună a monedei unice şi revenirea petrolului pe minus în aceleaşi condiţii i-a făcut prudenţi pe puţinii participanţi la piaţă", a declarat un analist financiar. Datele de la ora 17.30 indicau trei produse: cursul liră sterlină/dolar, aur şi Dow Jones.

Pentru simbolul GBUSR 15F, care defineşte scadenţa iunie, se înregistrau doar 3 contracte. Preţul futures al lirei sterline se situa la 1,5347 dolari, în coborâre cu 0,29% faţă de preţul referinţă pentru deschiderea şedinţei de tranzacţionare (1), calculat la 1,5391 USD. Raportat la cotaţia de închiderea de marţi, se consemna o depreciere de 0,25%.

Pentru simbolul GOLD 15F, care urmăreşte evoluţia unciei de aur pe scadenţa iunie, se înregistrau 2 contracte. Faţă de preţul referinţă pentru deschiderea şedinţei de tranzacţionare, stabilit de ATHEXClear la 1196,1 USD, uncia se afla în scădere cu 8,6 dolari. la nivelul de 1186,5 USD. Faţă de cotaţia de la închiderea zilei precedente, aurul pierdea 8,9 dolari.

Derivatul pe Dow Jones "se remarca" printr-un singur contract pe scadenţa de luna viitoare. Cotaţia indicelui valora 18.078 de puncte, în creştere cu 12 puncte faţă de "start of day price" (18.066 puncte). Comparativ cu închiderea de marţi, DEDJIA 15F acumula 153 de puncte.

(1) preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi care reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare.

Notă: comentariu realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.30.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. SIBEX nu exista. Ajunge cu sibex. Faceti mai bine articole despre metode de inmultire a paduchilor din piata de capital, e mai interesant.

APA NOVA
eximbank.ro
danescu.ro
boromir.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9751
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5879
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0460
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8059
Gram de aur (XAU)Gram de aur351.6538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
domeniileostrov.ro
ccib.ro
tophotelconference.ro
mastercommunications.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb