"Poate" că preşedintele rus "nu vrea să oprească războiul" în Ucraina, a declarat Donald Trump sâmbătă, în timp ce Vladimir Putin dă asigurări că este pregătit să negocieze o soluţie a conflictului "fără nicio condiţie prealabilă", în contextul în care Washingtonul exercită presiuni să se ajungă la o încetare a focului între Ucraina şi Rusia, relatează AFP, de la care transmitem următoarele informaţii.
"Nu exista niciun motiv ca Putin să tragă rachete în zone civile, oraşe şi sate, în ultimele zile. Asta mă face să mă gândesc că poate nu vrea să oprească războiul şi că mă amăgeşte, iar atunci trebuie să facem altfel", a scris pe reţeaua sa Truth Social preşedintele american, după ce Rusia a revendicat recucerirea completă a regiunii Kursk, dezminţită de Kiev.
Cu o zi mai înainte preşedintele rus i-a spus emisarului lui Donald Trump Steve Witkoff că este pregătit să negocieze soluţionarea Războiului din Ucraina "fără nicio condiţie prealabilă".
Preşedintele american face această declaraţie după ce s-a întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la vatican, în marja funeraliilor Papei Francisc, o discuţie pozitivă potrivit ameblor părţi.
În această zi a întâlnirii de la Roma, Moscova a anunţat că şi-a recucerit întregul teritoriu în regiunea Kursk, unde ucrainenii au lansat o ofensivă în august 2024. Kievul a dezminţit acest lucru şi a anunţat că aceste lupte continuau.
Vladimir Putin a lăsat de înţeles în trecut că nu este pregătit să negocieze un sfârşit al conflictului, atât timp cât ucrainenii nu sunt "goniţi" în întregime din această zonă.
Şeful Statului Major rus, generalul Valeri Gherasimov, a salutat "ajutorul important" al aliaţilor nord-coreeni, "conform Acordului Parteneriatului Strategic", care leagă Moscova şi Phenianul, o ilustrare a dimensiunii globale a conflictului ucrainean.
După această recucerire, Kievul se vede privat de o pârghie în eventuale negocieri viitoare, cu atât mai mult cu cât situaţia militară s-a degradat treptat per ansamblu, sporind presiunile asupra lui Volodimir Zelenski, care are o nevoie vitală de o susţinere americană pentru a continua să se opună invaziei ruse lansată în februarie 2022.
Donald Trump, care a declarat în campania sa electorală că ar putea să pună foarte rapid capăt războiului, pare să vrea să-i forţeze mâna lui Volodimir Zelenski pentru ca să înceapă un proces de soluţionare a conflictului, însă Kievul se teme că protectorul său american l-ar putea constrânge să accepte condiţii foarte favorabile Kremlinului, fie că este vorba despre eventuale concesii teritoriale, fie de garanţii de securitate ale Ucrainei.
Donald Trump a declarat, de exemplu, că Rusia va păstra, la sfârşitul războiului, Crimeea, o peninsulă ucraineană pe care a anexat-o în 2014, o ipoteză respinsă până în prezent de către Volodimir Zelenski, precizează AFP.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.04.2025, 20:01)
Trezirea la realitate .Moartea Papei si cuvintele acestuia spuse lui Vance ,cu doar o zi inainte de moarte , l-au facut pe Presedinte sa isi schimbe total abordarea .Trump are o alegere extrem de dificila in fata .Raminerea lui in istorie ca Trump„ Magnificul ”sau alternativa contrara .Ce va alege vom vedea curind dar intilnirea cu Zelenski ,asezati fata in fata intr-un sanctuar al lumii libere ,este posibil sa ii fi schimbat intelegerea .
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.04.2025, 20:58)
Sanchi, arunca prafuri, a invatat de la Zelenski care il minte in continuu cu acordul cu mineralele,
baga si TRump rasoale ca si circarul,
in sine rade de se sparge
2.1. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 27.04.2025, 00:13)
...
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.04.2025, 21:00)
Rusia e pregatita sa negocieze si vrea pace dar Zelenski nu,
el refuza orice propunere,
ii e frica de streang pentru genocid si furt din averea statului
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.04.2025, 00:15)
Hai sictir . Mars in rusia si ramai acolo.
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.04.2025, 09:21)
Prostii, Punin vrea sa mențină cartea "Trump" în joc, atâta tot.
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.04.2025, 15:25)
PUTIN NU VREA PACE!
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.04.2025, 07:36)
Poate Trump nu-i atat de idiot cum pare.
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.04.2025, 08:24)
Trump joaca pe idiotul ca la poker.
tre sa-l scoata pe putin din ucraina mai intai. apoi vom vedea ca nu e pres in fata rusiei trump.
Acesti extremisti de dreapta cred in "legea celui mai puternic". Si in acest razboi e putin nu ucraina.
Restul lumii crede in legea oamenilor nu a junglei, care spune ca si o tara mica are dreptul la suveranitate si siguranta granitelor.
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.04.2025, 14:30)
Dupa cum rezulta din pozitia vestului in privinta pacii in regiunea de acolo, solutia acestui conflict, solutie care i-ar satisface pe deplin este preluarea intr-un fel sau altul a Rusiei de catre Ucraina. Si Rusia, rusii si Putin sa nu se opuna. Si vestul ar fi atunci satisfacut. Slava Ucrainei.
Apoi, Zelenski sa mute capitala Ucrainei Mari la Moskova, sa organizeze alegeri libere si Ucraina Mare sa preia toate activele (si pasivul) fostei Rusii, sa subordoneze armata (fosta rosie) si sa preia arsenalul nuclear al Rusiei.
Si apoi, cine vrea din vest, sa mearga acolo in Ucraina Mare si sa-si ia "pamanturi rare" sau...
Doar ca ideea preluarii se flutura si in privinta Groenlandei, a Can. Panama si Canadei In acest caz inspre nemultumirea vesticilor
Niciodata o putere asa cum este astazi Rusia, (ca dealtfel si SUA, China, India) si mai ales cum va fi (Rusia) in viitorii ani, nu va accepta ca la usa si gardul ei sa "latre cainii"
Bunul Dumnezeu sa-L ierte si odihneasca pe cel care a inteles atunci grozavia nedreptatii care i se face Rusiei si rostit aceste vorbe intelepte.