ZIUA UNIVERSALĂ A IEI "În funcţie de complexitatea modelului, realizarea unei ii durează între o lună şi şase luni”

• (Interviu cu Gina Joiţa, inginer)

Trendul din ultimii zece ani a redescoperirii tradiţiilor din satul românesc, a punerii în valoare a costumelor tradiţionale, a avut efect şi asupra unor concetăţeni care au decis să se reorienteze spre păstrarea şi cultivarea meşteşugurilor tradiţionale, artizanale şi să pună astfel mai presus hrănirea hobby-ului personal decât profesia pentru care s-au pregătit în viaţă. Un astfel de exemplu este doamna Gina Joiţa, inginer, care de şase ani s-a transformat în antreprenor punând bazele unui mic atelier în care aplică modelele vechi, tradiţionale, de pe iile româneşti, pe pânze noi.

Despre această pasiune pentru tradiţional a doamnei Joiţa, vă invităm să aflaţi mai multe din interviul pe care l-am realizat cu aceasta, săptămâna trecută, la târgul care a avut loc în Bucureşti, în curtea interioară a Muzeului Naţional al Ţăranului Român.

Reporter: Aveţi aici foarte multe ii. De unde provin ele?

Gina Joiţa: Provin din diverse zone ale ţării, dar preponderent din zona Munteniei. Majoritatea sunt modele vechi aduse în actualitate. Am un proiect creat de mine, deoarece sunt foarte atrasă de modelele vechi, o parte dintre ele moştenite de la bunicile şi străbunicele mele, pe care am căutat să le aduc în actualitate. Proiectul se numeşte "Modele vechi pe pânză nouă”. Redăm modelele vechi pe pânzele noi exact, ca şi originalul. Atelierul pe care îl deţin se numeşte "Ie cu noroc”. Deţin originale vechi de peste o sută de ani, le preţuiesc, le iubesc. De fapt, aşa a şi pornit acest concept, acest atelier, din dragoste şi preţuire pentru portul popular românesc. Am început recent acest proiect. M-am reconectat cu tradiţiile şi cu strămoşii mei. Mi-am găsit ca moştenire nişte obiecte de o deosebită valoare, le-am îmbrăcat, am colindat, am fost până în Asia. De acolo de fapt a pornit totul. Purtam o ie de la bunica mea, de a cărei valoare eram conştientă, dar nu în totalitate. Acolo am conştientizat, am îmbrăcat-o, am fost filmată şi pozată în Kuala Lumpur, Malezia, iar apoi filmarea şi pozele au devenit virale şi atunci a avut loc un declic. Eu sunt inginer de profesie, iar acest proiect este un hobby, pe care îl fac cu mare pasiune.

Reporter: Cum aţi trecut de la inginerie la ţeserea iilor?

Gina Joiţa: Foarte simplu. Sunt un inginer care iubeşte arta. Am profesat foarte puţin ca inginer, aproximativ 10-12 ani, dar întotdeauna am fost atrasă de autenticitatea, de valoarea şi de creaţia străbunilor noştri. Mă atrage tot ce este vechi, fie că vorbim despre un scaun sau despre alt obiect de mobilier, fie că vorbim despre o ie sau un ştergar, un coş împletit. Ceva din mine simte o atracţie extraordinară pentru aceste obiecte şi le preţuiesc din ce în ce mai mult, iar de aceea am zis să le expun, să le promovez. Am găsit cu greu persoane care mai lucrează la aceste ii, pentru că lucrul este dificil, se lucrează cu punct mic pe punct mic, pe două fire, pe trei fire, aşa cum lucrau străbunicele noastre.

• "Este o problemă să găsim pânză din cânepă şi in”

Reporter: Se mai lucrează manual în România?

Gina Joiţa: Tot ce expun este lucrat manual, în totalitate: şi îmbinările, şi tivitul, totul. Totul este făcut cu acul în mână, inclusiv croitul pe care îl fac personal. Am făcut asta din copilărie, când bunica şi mama mea m-au învăţat să cos de la 4 sau 5 ani.

Reporter: În cât timp realizaţi o ie?

Gina Joiţa: Creaţia unei ii diferă de la model la model. Eu proiectez, scot modelele de pe cele vechi, câteodată chiar de pe telefon dacă nu am originalul unei ii, dar realizarea unei ii în totalitate este cuprinsă între o lună şi şase luni, în funcţie de complexitatea modelului acesteia.

Reporter: Spuneaţi că faceţi modele vechi pe pânză nouă. Unde găsiţi pânza nouă, ţinând cont că în ţara noastră nu prea se mai cultivă cânepa şi inul?

Gina Joiţa: Într-adevăr este o problemă să găsim pânză din cânepă şi in. Eu cos aproape numai pe pânză de bumbac şi 85% din această pânză este de producţie românească, ţesută în ţara noastră. Mai sunt mici ateliere unde se mai fac pânze din cânepă şi in şi foarte puţine cele în care pânza respectivă se ţese la războiul tradiţional, de casă. De exemplu, la Piteşti există o mică făbricuţă, ce se numeşte "Ţesături de la bunica”, care ne oferă pânze foarte bune, din bumbac sau bumbac cu in ori bumbac cu cânepă şi diverse structuri: mai subţire, mai plinuţă, etc. Pânza mi-o procur din România. Mai am un furnizor de pânză la Târgu Mureş, un domn care la fel are pânză foarte bună.

• ”Acest meşteşug necesită răbdare, creaţie şi multă îndemânare”

Reporter: Ce clienţi sunt atraşi de exponatele dumneavoastră? Români sau mai mulţi străini?

Gina Joiţa: Am participat în urmă cu doi ani la o expoziţie cu vânzare în Luxemburg. Mă aşteptam ca vânzarea să fie redusă, deoarece comunitatea de români din Luxemburg este destul de mică. Am fost foarte plăcut surprinsă să văd că doamnele din Luxemburg au cumpărat iile noastre. Erau fascinate de complexitatea lor şi de faptul că au aflat că produsele sunt lucrate manual. Avem clienţi străini, dar şi români. Ce este frumos şi ce mă încântă foarte mult de când am început în urmă cu cinci-şase ani acest proiect, este faptul că tinerii sunt foarte atraşi. Am tineri care mă caută şi cărora le fac ii pentru cununie, pentru ei, pentru socri, pentru naşi care se îmbracă în straie populare. Eu promovez foarte mult acest lucru: să purtăm straie populare la evenimentele frumoase şi importante din viaţa noastră. Recent am trimis în Franţa mai multe ii, cu modelul cu care eu am fost îmbrăcată în Malaezia.

Reporter: Mai există tineri sau adolescenţi care doresc să înveţe cum se coase o ie?

Gina Joiţa: Este o dorinţă a noastră să deschidem o şcoală în acest domeniu şi deja căutăm un mic atelier. Am văzut o astfel de locaţie în Sibiu, dar încerc acum să captez, să atrag fetele tinere de la sate, care sunt acum în vacanţă, să le desprind de telefon şi să le învăţ să coasă pentru ca acest meşteşug popular să meargă mai departe. Singura mea temere este dată de faptul că din ce în ce mai puţine persoane vor duce mai departe acest meşteşug care necesită răbdare, creaţie şi multă îndemânare. Dar sunt o persoană optimistă şi sper că vom găsi mai multe fete care să înveţe acest meşteşug al ţeserii şi coaserii iilor.

Reporter: Vă mulţumim.