"Bunătăţile tradiţionale româneşti" de la Angst vor fi prezente la Paris
F. A.Companii / 13 octombrie 2010
F. A.Companii / 13 octombrie 2010
F. A.Companii / 13 octombrie 2010
F.A.Politică / 10 octombrie 2010
Cea mai mare expoziţie cu degustare şi vânzare de struguri şi vin a producătorilor autohtoni a continuat şi astăzi, în noua Piaţă Obor, cu ocazia desfăşurării, pentru prima dată în Capitală, a "Zilelor viei şi vinului românesc", amplă manifestare organizată de primarul Neculai Onţanu pentru bucureşteni, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
F.A.Politică / 9 octombrie 2010
Analiştii economici şi chiar şi producătorii din industria alimentară consideră că ministrul agriculturii, Valeriu Tabără, a făcut o greşeală când a spus că preţurile produselor de bază ar putea înregistra o creştere cu un procent între 8 şi 10%, deoarece o astfel de afirmaţie ar putea influenţa piaţa. Declaraţia ministrului ar putea fi interpretată drept "undă verde" de către unii producători agricoli pentru a putea majora într-adevăr preţurile, potrivit hotNews.ro.
F.A.Companii / 9 octombrie 2010
CORNELIA ANGELESCUZiarul BURSA #Companii / 6 octombrie 2010 /
F. A.Companii / 5 octombrie 2010
F. A.Companii / 28 septembrie 2010
CORNELIA ANGELESCUZiarul BURSA #Companii / 27 septembrie 2010 /
A.T.Ziarul BURSA #Companii / 23 septembrie 2010 /
CORNELIA ANGELESCUZiarul BURSA #Companii / 21 septembrie 2010 /
E.O.Ziarul BURSA #Companii / 15 septembrie 2010 /
F.A.Ziarul BURSA #Companii / 15 septembrie 2010
F. A.Companii / 13 septembrie 2010
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 13 septembrie 2010 /
C.P.Companii / 11 septembrie 2010
OVIDIU VRÂNCEANU, BraşovZiarul BURSA #Companii / 10 septembrie 2010 /
F. A.Companii / 9 septembrie 2010
E.O.Ziarul BURSA #Companii / 9 septembrie 2010 /
F. A.Companii / 7 septembrie 2010
Cornelia Angelescu Ziarul BURSA #Companii / 7 septembrie 2010 /
Emilia OlescuZiarul BURSA #Companii / 7 septembrie 2010 /
F. A.Companii / 3 septembrie 2010
F.A.Ziarul BURSA #Companii / 3 septembrie 2010
F. A.Companii / 2 septembrie 2010
F.A.Ziarul BURSA #Companii / 2 septembrie 2010
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 2 septembrie 2010 /
Cătălin DeacuZiarul BURSA #Companii / 27 august 2010
Piaţa de Capital /A consemnat A.B. - 13 noiembrie, 21:45
Internaţional /A.B. - 13 noiembrie, 22:05
Internaţional /S.E. - 13 noiembrie, 21:19
Piaţa de Capital /A.I. - 13 noiembrie, 21:08
Internaţional /A.B. - 13 noiembrie, 21:02
Politică /A.B. - 13 noiembrie, 20:55
Miscellanea /Dan Nicolaie - 22 decembrie
Editorial /Călin Rechea - 22 decembrie
Internaţional /A.V. - 22 decembrie
Politică /George Marinescu - 22 decembrie
Politică /George Marinescu - 22 decembrie
Miscellanea /A.B. - 13 noiembrie, 14:39
| 5.0896 | |
| 4.3449 | |
| 5.4650 | |
| 5.8140 | |
| 604.5466 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 13 noiembrie
Piaţa de Capital /A. I. - 12 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 12 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 11 noiembrie
Piaţa de Capital /A. I. - 11 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 5 noiembrie
Ovidiu VRÂNCEANU, Braşov (translated by Cosmin Ghidoveanu)
Alina Vasiescu (translated by Cosmin Ghidoveanu)
CĂTĂLIN DEACU (translated by Cosmin Ghidoveanu)
Emilia Olescu (translated by Cosmin Ghidoveanu)
ŞTEFANIA CIOCÎRLAN TRANSLATED BY COSMIN GHIDOVEANU)
IZABELA SÎRBU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)