BURSA Online

1 decembrie 2020
Şapte zile

EDIŢIE SPECIALĂ DEDICATĂ ZILEI NAŢIONALE A ROMÂNIEI - ÎNTÂI DECEMBRIE Şapte zile

MAKEEditorial / 1 decembrie 2020

MAKE

• 1. De Paşte  

(29.04.2019)

În a doua zi de Paşti, mi-am amintit că am făcut o notiţă în vacanţa de la Dubrovnik din 2016, pe care am amplificat-o mai încolo şi care arată o continuitate de preocupare, de la an la an, nu asupra avatarurilor religiei, ci asupra felului cum se instituie sacrul. Într-un final pe care nu l-am datat, dezvoltarea a primit titlul de "Paradisul", pentru un motiv pe care nu mi-l amintesc.

Ilustraţie concepută de Make

După S&P, cererea băncilor pentru titlurile statului a sărit de la 50% la 245% din ofertă. Ce să urmăriţi mâine

Mori SavirPiaţa de Capital / 7 octombrie, 11:01

Cronologia

Ministerul Finanţelor a scos la licitaţie, pe 1 octombrie, obligaţiuni de stat pe 58 de luni în valoare nominală de 500 de milioane de lei. Băncile au cerut să cumpere titluri în valoare nominală de 250 de milioane de lei, jumătate din titlurile scoase la licitaţie, iar Ministerul Finanţelor a respins ofertele fiindcă dobânzile cerute erau prea mari.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Adrian Cuţitei, Director General SGS România

Conformitatea a devenit un activ

Media-Advertising / 7 octombrie, 12:33

Mult timp, conformitatea a fost percepută de companii drept obligaţie legală. Un cost al desfăşurării activităţii, asociat cerinţelor de reglementare, auditului, certificării sau verificărilor tehnice. În multe organizaţii, investiţiile în...

Sursa foto: Facebook/ Diana Stoica

Diana Stoica: Luca Niculescu beneficiază de sprijinul PSD

A.M.Politică / 7 octombrie, 14:23

Diana Stoica, liderul deputaţilor USR, a declarat miercuri că Luca Niculescu, premierul desemnat, nu îndeplineşte criteriile unui prim-ministru tehnocrat deoarece a beneficiat de susţinerea politică a Partidului Social Democrat pe parcursul...

Razvan Pascu- fondator NOZOMI Travel

NOZOMI Travel deschide o reţea naţională de revânzători

A.M.Companii / 7 octombrie, 11:18

Operatorul turistic NOZOMI Travel pregăteşte lansarea unei reţele naţionale de agenţii revânzătoare, după ce aproape 20 de agenţii din diferite zone ale ţării şi-au manifestat interesul pentru comercializarea circuitelor de grup cu însoţitor.

Sursa foto: Facebook/ Calin Georgescu

Cristela şi Călin Georgescu - a doua zi la DIICOT

A.M.Anticorupţie / 7 octombrie, 09:40

Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a fost transferat miercuri dimineaţă din Arestul Central la sediul DIICOT, unde procurorii continuă percheziţiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila sa din...

<< mai multe ştiri >>
Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo