Companii

2 iulie 2008

România este o investiţie profitabilă pentru transportatorii din Valencia

Nataşa NegruZiarul BURSA #Companii / 2 iulie 2008 /

Investitorii spanioli, mai ales transportatorii din zona Valencia, doresc să valorifice situaţia geostrategică avantajoasă a ţării noastre, de poartă către statele din nord-estul Europei şi Orientul Mijlociu şi, urmând noua orientare de extindere spre Est a relaţiilor economice ale UE, intenţionează să stabilească platforme logistice în România, potrivit unui comunicat de presă.

Rusia are un plan ca să îngroape Nabucco

R.P.Ziarul BURSA #Companii / 2 iulie 2008

Preşedintele rus Dmitri Medvedev urmează să efectueze o vizită oficială în Azerbaidjan în perioada 3-4 iulie, iar principalul scop al vizitei sale este de a determina conducerea superioa-ră de la Baku să se reorienteze în sfera energetică spre o cooperare mai strânsă cu Rusia, în defavoarea Occidentului, în schimbul unui sprijin încă nedefinit pentru rezolvarea conflictului îngheţat din Nagorno-Karabah, potrivit publicaţiei azere "Yeni Musavat" (Unitatea Nouă), citată de RIA Novosti.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Proiecte de 1,6 miliarde de euro, depuse pentru POR

Proiecte de 1,6 miliarde de euro, depuse pentru POR

Alina Toma VerehaZiarul BURSA #Companii / 2 iulie 2008

Implementarea Programului Operaţional Regional (POR) este, în momentul de faţă, în grafic. Laszlo Borbely, minis-trul Dezvoltării, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că în cadrul POR se află în evaluare şi contractare 163 de proiecte...

Braşovenii s-au grăbit să îşi ia taxa înapoi

Ovidiu Vrânceanu, BraşovZiarul BURSA #Companii / 2 iulie 2008 /

Zeci de persoane s-au prezentat ieri dimineaţă încă de la orele 7.30 (în condiţiile în care programul fiscului începe la orele 8.30) la sediul Direcţiei Finanţelor Publice Braşov, ca să depună cereri pentru restituirea taxei auto sau pentru a...

Noile tarife pentru gazele vândute de "E.ON"

A.T.Ziarul BURSA #Companii / 2 iulie 2008 /

Preţurile finale reglementate pentru gazele naturale furnizate de către "E.ON Gaz România", aprobate prin ordinul preşedintelui ANRE nr. 85 din 26 iunie 2008 şi publicate în Monitorul Oficial al României nr. 483 din 30 iunie 2008, se vor...

Timişoreana îmbracă straie noi!

C.P.Ziarul BURSA #Companii / 1 iulie 2008

Timişoreana, berea născută în prima fabrică de bere din România, anunţă schimbarea identităţii sale vizuale, prin stilizarea etichetei pentru diversele ambalaje - sticlă, PET şi CAN precum şi a unor elemente vizuale reprezentative - cum ar fi...

ERATA

F.A.Ziarul BURSA #Companii / 1 iulie 2008

Dintr-o regretabilă greşeală a redacţiei, în numărul de ieri al cotidianului "Bursa", la articolul "Real - Hypermarket România se va extinde cu încă şapte centre comerciale în toată ţara", a apărut, în mod eronat, o fotografie a...

Tarife mai mari pentru "Transgaz"

Izabela SîrbuZiarul BURSA #Companii / 1 iulie 2008 /

SNTGN "Transgaz" Mediaş va aplica noi tarife pentru serviciul de transport al gazelor naturale, începând de astăzi (1 iulie 2008), potrivit unui comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti.

<< mai multe ştiri >>
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0890
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3140
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8317
Gram de aur (XAU)Gram de aur622.5801

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo