Criza fertilizanţilor se adânceşte: războiul din Orientul Mijlociu împinge agricultura românească spre costuri record şi riscuri de producţie

Criza fertilizanţilor se adânceşte pe fondul tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu, iar efectele încep să fie resimţite tot mai acut în agricultura românească, unde dependenţa de importuri amplifică vulnerabilităţile. Dincolo de scumpirea carburanţilor, conflictul generează disfuncţionalităţi majore în lanţurile comerciale internaţionale, afectând aprovizionarea cu îngrăşăminte chimice - inputuri esenţiale pentru productivitatea agricolă. În aceste condiţii, presiunea se transmite rapid în costurile de producţie, cu impact potenţial asupra preţurilor alimentelor, de la pâine până la legumele din pieţe.

Pentru fermierii români, situaţia devine din ce în ce mai dificil de gestionat. Lipsa predictibilităţii şi creşterea accelerată a preţurilor creează un climat de incertitudine, în care deciziile de investiţii sunt amânate sau ajustate drastic.

„Dacă războiul va continua, îngrăşămintele vor dispărea. Pentru că, o dată, nu o să poată fi onorate comenzile fermierilor, apoi, dacă sunt foarte scumpe, fermierii se vor resemna şi nu le vor mai cumpăra”, a declarat Georgian Calotă, fermier din comuna Balta Albă, judeţul Buzău.

Situaţia din teren confirmă aceste temeri. Liviu Bărăgan, care exploatează aproximativ 1.800 de hectare în Câmpia Râmnicului, se confruntă cu diminuarea rapidă a stocurilor de fertilizanţi. În ferma sa din Vâlcelele, rezervele sunt limitate, iar necesarul pentru culturile de primăvară rămâne dificil de acoperit.

„Aici mai am în jur de nouă tone pentru o suprafaţă de 100 de hectare de lucernă şi aş dori să fertilizez şi la lucernă cu ceva azot. Îngrăşămintele sunt scumpe. Toate îngrăşămintele acestea nu sunt româneşti”, a spus Liviu Bărăgan.

Dependente de importuri, aceste produse ajung în România după trasee logistice complexe, ceea ce amplifică preţul final. Costurile de transport, manipulare şi distribuţie devin factori determinanţi în formarea preţului.

„Preţuri foarte mari, exagerate”, a mai explicat Liviu Bărăgan, adăugând: ”Toate preţurile mari provin numai de la transport, pentru că ţările care produc sunt îndepărtate de noi, de România, şi trec prin multe mâini. De exemplu, ei le aduc cu barjele, iar la Constanţa le ambalează în saci mari”.

La nivel tehnologic, necesarul de fertilizanţi rămâne ridicat. Pentru culturile de grâu, orz sau rapiţă, consumul mediu ajunge la aproximativ 500 de kilograme la hectar, ceea ce, la preţurile actuale, înseamnă circa 1.500 de lei/ha. În ultimele săptămâni, însă, piaţa a intrat într-o spirală de scumpiri accelerate, ofertele fiind ajustate aproape zilnic.

„Pe grupurile acestea de agricultură, unde suntem noi, apar oferte, dar ofertele pe zi ce trece pun câte 100, 150 de lei per tonă în plus”, a declarat Georgian Calotă.

Pe lângă costuri, o problemă critică o reprezintă întârzierile în livrare. Fermierii care au plasat comenzi prin intermediari locali se confruntă cu termene incerte, în condiţiile în care fereastra optimă pentru fertilizare este limitată până în luna aprilie. Orice întârziere afectează direct potenţialul de producţie.

„Efecte sunt cantitatea mai mică la hectar de producţie, pentru că neaplicând o cantitate suficientă de îngrăşăminte la momentul ăsta, când planta are nevoie pentru dezvoltare, undeva în vară când vom recolta cantitatea de cereale la hectar va fi mult mai mica”, a subliniat Georgian Calotă.

La nivel macroeconomic, perturbările sunt amplificate de reconfigurarea fluxurilor comerciale globale. Statele producătoare îşi prioritizează propriile pieţe interne, reducând disponibilitatea pentru export. Potrivit reprezentanţilor industriei, impactul asupra Europei este semnificativ.

„Agricultura este la fel de afectată de războiul din Iran, în primul rând pentru că foarte multe îngrăşăminte care ajungeau în Europa şi în România veneau din acea zonă”, a spus Mihai Răzvan Moraru, preşedintele Asociaţiei Input Agro România, adăugând: ”Vorbim de peste 50% din cantitatea de uree care ajungea în Europa, vorbim de 30-35% din cantitatea de produse pe bază de azot care ajungeau în Europa şi în România, ambele îngrăşăminte fiind foarte importante pentru culturile de toamnă, unde avem o suprafaţă foarte mare de grâu şi de rapiţă”.

În acest context, presiunea pentru identificarea unor alternative devine tot mai mare. Una dintre direcţiile discutate în sector este dezvoltarea producţiei interne de fertilizanţi bio, care ar putea reduce dependenţa de importuri şi volatilitatea costurilor. La Buzău funcţionează deja o unitate specializată în îngrăşăminte organice şi tratamente bio, considerată un posibil model de adaptare.

„Fiecare fermier ar trebui să îşi dorească o producţie de 5-6 tone la hectar, cu produsele noastre au o cheltuială de 200, maxim 300 de lei la hectar, spre deosebire de produsele chimice care pot sări la ora actuală de 1500-2000 de lei”, a precizat Mircea Voinea, producător de fertilizanţi.

O altă soluţie, cu impact sistemic, ar fi reluarea producţiei la Azomureş, cel mai mare combinat de profil din România, cu o capacitate anuală de 1,8 milioane de tone. Însă, activitatea este suspendată încă din noiembrie anul trecut, pe fondul costurilor ridicate cu gazele naturale şi al dificultăţilor de aprovizionare.

În lipsa unor măsuri rapide - fie prin stimularea producţiei interne, fie prin politici comerciale adaptate -, agricultura românească riscă să intre într-un cerc vicios al costurilor ridicate şi al producţiilor diminuate, cu efecte directe asupra securităţii alimentare şi inflaţiei.