De ce strategia industrială a SUA riscă să eşueze

Administraţia Trump 2 încearcă să repornească motorul industrial american cu instrumente neconvenţionale: tarife comerciale punitive şi subvenţii masive pentru sectoare strategice. Este o abordare care evocă în mod frecvent logica quantitative easing - o intervenţie de stat cu obiective de reconfigurare structurală.

Dar, spre deosebire de succesul relativ al QE, această nouă formă de intervenţie industrială se confruntă cu limite economice şi geopolitice greu de ignorat. Obiectivele sunt mari, dar mijloacele sunt discutabile.

• 1. Tarifele distorsionează, dar nu relochează

Strategia tarifară mizează pe ideea că, dacă importurile devin suficient de scumpe, companiile americane vor fi forţate să-şi repatrieze producţia.

În realitate:

- Multe firme se mută în Vietnam, Mexic sau India, nu în SUA;

- Altele ocolesc tarifele prin intermediere;

- Costurile interne şi rigidităţile structurale rămân obstacole majore.

• 2. Subvenţiile vin lent şi sunt contracarate

Programele de stimulare (CHIPS Act, IRA, Made in America 2.0) sunt masive ca alocare, dar:

- au ciclu lung de execuţie (ani până la rezultate palpabile);

- sunt concurate de programe similare în UE, Asia şi chiar în economii emergente;

- nu au o piaţă globală garantată, cum a avut dolarul.

• 3. Costurile fiscale subminează capacitatea de execuţie

Într-un context global de datorie record:

- SUA are dobânzi publice mari şi o presiune enormă de refinanţare;

- Tarifele alimentează inflaţia internă;

- Subvenţiile sunt vulnerabile politic şi fiscal.

• 4. De ce se vorbeşte despre un "QE industrial"?

Comparaţia cu QE este relevantă în ceea ce priveşte logica de fond:

- În ambele cazuri, statul intervine masiv, din datorie, pentru a compensa un deficit de competitivitate;

- Se mizează pe un efect multiplicator, fie în pieţele financiare (QE), fie în producţie şi ocupare (QE industrial).

Diferenţa? Dolarul are cerere globală garantată. Produsele americane nu. QE a fost absorbit. Subvenţiile şi tarifele riscă să fie respinse sau neutralizate.

Citeşte Cum încearcă SUA să-şi prelungească dominaţia: de la quantitative easing, la tarife

• Concluzie: O politică cu ambiţie hegemonică, dar cu logică dezechilibrată

Noua strategie industrială americană tratează simptome - nu cauze. Ea confundă avantajul structural oferit de dolar cu o capacitate de control care nu mai există în planul comerţului global.

Fără o reformă profundă internă şi fără alianţe comerciale coerente, această abordare riscă să devină o proiecţie politică fără susţinere economică reală.

Dacă QE a fost hegemonia invizibilă, actualul model este o hegemonie fragilă, care se impune prin forţă, nu prin atractivitate.