Dobândă la politică

Schimbare de 180 de grade a perspectivei asupra logicii de structurare a civilizaţiei occidentale. De la faza de incepţie, pînă la epoca multi crizelor suprapuse, de azi. Nu ”Etica Protestantă” a fundamentat spiritul modernităţii, aşa cum credea Max Weber. Ea rămîne un important element suprastructural al civilizaţiei capitalismului modern, adevărat. Dar, la temelie, stă alt fapt definitoriu pentru ”revoluţia protestantă”, şi anume actul istoric al acceptării dobînzii ca legitimă, neofensatoare a poruncilor lui Dumnezeu, ca instrument al tranzacţiilor de capital. O uriaşă breşă ideologică ce avea să alimenteze o revoluţie economică, socială şi civilizaţională, ale cărei vîlvătăi le vedem şi le trăim şi azi. După elementul ”ideologic” a venit, la scurt timp, cel juridic. Anglia protestantă legalizează creditul cu dobîndă şi operaţiunile economice realizate pe această bază. Shylock, neguţătorul din Veneţia ”inventată” de Shakespeare, nu a trăit să îşi vadă argumentele în favoarea dobînzii validate de istorie şi îmbrăţişate, în cele din urmă, chiar de creştinii care, în vremea lui, îi cereau bani cu împrumut şi acceptau să plătească dobîndă, dar pentru asta nu se ruşinau să îl considere ”murdar”, membru al unei ”specii umane inferioare”, drept pentru care îl obligau să trăiască în ghetou ca pe toţi ai neamului său, ba aveau libertatea să îl umiliească public, să îl bată chiar, fără teamă de vreo consecinţă juridică. ”Presiunea exercitată de arbitrajul global emergent (noile descoperiri geografice şi începutul exploatării lor economice n.n) a forţat o adaptare instituţională: dobînda nu a fost acceptată pentru că a fost reconsiderată moral, ci pentru că a devenit indispensabilă funcţionării unui nou tip de economie, cea care a condus, ulterior, la legalizarea explicită a creditului cu dobîndă. Acceptarea protestantă şi legalizarea engleză a dobînzii trebuie înţelese ca răspunsuri structurale la această constrîngere, nu ca simple mutaţii doctrinare”. Am citat din textul care spune tot ceea ce v-am povestit mai înainte de citat şi încă mult pe deasupra. El aparţine unui contemporan al nostru care, cu totul şi cu totul întîmplător, este şi creatorul ziarului ”BURSA”, MAKE.

Provocarea e pe faţă, sfidătoare, dură şi nu admite nici un fel de strategie de evitare. Trebuie să ridici mănuşa şi să ieşi pe terenul de confruntare. Să accepţi duelul. Săbii sau pistoale? În genialul scheci al celor de la Monty Pyton, la această întrebare unul dintre combatanţi răspunde fără ezitare: spada. Primeşte de la arbitru o spadă, dar spre uluiala sa şi, desigur, spre hazul nostru nebun, celălalt combatant primeşte un revolver. Păi, cum se poate una ca asta? întreabă revoltat cel ce s-a grăbit să aleagă spada. Simplu, răspunde arbitrul, puţin încurcat...nu am decît o singură spadă şi un singur pistol! Aşa şi eu, mă avînt pe terenul confruntării cu ”Tezele din Aprilie” ale lui MAKE, dar am avut grijă să îi las lui spada şi să iau eu pistolul! Ceea ce, în termenii teoriei din cartea cea nouă a lui MAKE, se cheamă că m-am folosit cu dobîndă de ”diferenţialele” intrinseci situaţiei structurale dintre noi!!!

Las tagmei economiştilor primele reacţii asupra teoriei prezentate şi dezvoltate de ”Teoria Dobînzii”, creată de MAKE. Reacţia mea este coagulată în jurul temei ”politică şi politici”. Construcţia teoretică şi metodologică propusă şi argumentată de MAKE se referă explicit doar la politicile economice şi financiar-monetare. Iar, din acest punct de vedere, ele sunt ”variabile dependente”. Sunt formulate, mai degrabă, ca răspunsuri la problemele puse de mişcarea tip pendul ”agregare-dezagregare”, urmată inexorabil de structurile macro-economice, la nivel global, sub presiunea extinderii, respectiv restrîngerii spaţiilor şi oportunităţilor pentru exploatarea prin dobîndă a ”diferenţialelor” existente. Dar, Politica?

În măsura în care atît parcursurile istorice marcate de tendinţa dominantă de agregare, respectiv dezagregare, prezintă inevitabile tangente cu decizia politică, cu dinamica conflictualităţii la nivel structural, cu războaiele şi marile convulsii sociale, întrebarea în legătură cu rolul şi chiar cu rosturile politicii devine inevitabilă. Ideea că politica, ca tip de activitate social-instituţională complexă, destinată gestiunii problemelor de anvergură macro-socială, este dependentă total de mişcarea structurilor şi a infrastructurilor economice nu este chiar nouă. Nici măcar la Marx! La antici, politica este dependentă, determinată şi chiar predeterminată întrucît deciziile oamenilor sunt, în fapt, fie şi mascat, decizii ale zeilor, sau consecinţe inevitabile ale acestora! În cazul modernităţii, politica a fost, rînd pe rînd, ”subordonată” economiei, dinamicii inovaţiei tehnologice şi ştiinţifice, patologiei psihologice şi psiho-sociale, catastrofelor create natural, ba chiar şi războiului. Politica şi politicienii nu sunt decît marionetele jucate de un păpuşar rămas mereu ascuns în întunericul creat artificial în jurul său. Pare că teoria lui MAKE nu face decît să cînte în strună acestui curent. Dar, ce spun eu curent, şuvoi, gigantic fluviu. Şi totuşi! Dacă răsucim termenul cheie al demersului său, dobînda, şi în loc de o sumă oarecare de bani, întrevedem relaţii dintre oameni şi grupuri sociale? Adică interacţiune şi realitate socială? Dobînda este, desigur, parte a unei relaţii contractuale. Este, însă, doar atît? Cu siguranţă, nu. Privită insistent din acest unghi, dobînda este nu doar simbolul, ci şi sigiliul unei relaţii de putere instituită între două părţi. Iar cînd dobînda devine trăsura de unire şi supunere, nu între doi oameni, nu între două instituţii bancare, nici măcar între o bancă şi un guvern, ci între o persoană privată şi deţinătorul puterii politice sau competitorul pentru puterea legitimă, necontestată sau absolută într-un stat, atunci tabloul se schimbă semnificativ. Imperiul Otoman se prăbuşeşte sub greutatea datoriilor create de împrumuturile şi dobînzile lor ruinătoare, ce să vezi! la bancherii europeni. Anglia şi Franţa pierd imperiile lor coloniale pentru că trebuie să plătească, în cea mai mare măsură, Statelor Unite, împrumuturile de război contractate, cu dobînzile aferente! Cînd? Tocmai cînd visteriile de la Paris şi Londra, umplute vreme de vreun secol din jocul ”diferenţialelor” generate de raporturile cu lumea coloniilor, erau deja goale! Rusia ţaristă s-a prăbuşit tot sub greutatea datoriilor contractate în special pentru susţinerea războaielor ei de expansiune. În lumea civilizaţiei occidentale, ”Dobînda” face politică şi anume ”Politică mare”. Nu de ieri de azi, ci de cîteva secole! Iar, dacă nu mă credeţi nici pe mine, nici pe MAKE, atunci suficient este să vedeţi cum li se înmoaie picioarele şi tremură din toate încheieturile ”politicienii” noştri, cînd încep să curgă întrebările incomode ale celor de la care au luat bani cu împrumut şi dobîndă. Am luat şi luăm cu lopata, de ajunserăm azi să acoperim din ce în ce mai greu serviciul datoriei. Atunci o să înţelegeţi cum vine chestia cu Politica şi Dobînda. Dar, asta este o carte pe care MAKE încă nu a scris-o. Vă propun, de aceea, să începeţi cu cea pe care a scris-o, Teoria Dobînzii. Nu de alta, dar este un Eveniment, un act generator al unui spaţiu de dezbatere. Intelectuală, nu de Obor.