Cînd roboţii vor lua locul oamenilor
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 1 august 2018
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 1 august 2018
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 31 iulie 2018
Chiar şi după standardele extrem de scăzute ale socialiştilor, declaraţia actualului aşa-zis ministru al Agriculturii este inacceptabilă. La sacrificarea porcilor, a spus el, este "ca la Auschwitz". Omori într-o parte, arzi cadavrele în cealaltă. Iar ca şi cum asta nu a fost de ajuns, a mai adăugat ceva încă şi mai oribil. A afirmat că bieţii doctori au... aceleaşi probleme de organizare... "E multă suferinţă umană!". Referinţa este la cei care se ocupă cu omorâtul şi cu arsul, nu la victime!
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 30 iulie 2018
Aventura concursului pentru ocuparea postului de procuror şef al DNA ne oferă o interesantă ilustrare a raporturilor dintre drept şi politică. Atât Curtea Constituţională, care a iniţiat, practic, procesul, cât şi ministrul justiţiei, susţin că se manifestă în numele Dreptului. Dincolo de încercarea de a scoate total preşedintele republicii din jocul de numire al şefului DNA, se pune însă întrebarea dacă Dreptul este totuna cu Puterea. Altfel spus, în numele Dreptului sau în numele Puterii îşi afirmă cele două instituţii autoritatea în spaţiul politic?
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 27 iulie 2018
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 25 iulie 2018
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 24 iulie 2018
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 23 iulie 2018
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 18 iulie 2018
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 17 iulie 2018
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 16 iulie 2018
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 13 iulie 2018
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 11 iulie 2018
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 10 iulie 2018
CRISTIAN PÎRVULESCUZiarul BURSA #Editorial / 9 iulie 2018
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 6 iulie 2018
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 4 iulie 2018
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 3 iulie 2018
CRISTIAN PÎRVULESCUZiarul BURSA #Editorial / 2 iulie 2018
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 29 iunie 2018
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 27 iunie 2018
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 26 iunie 2018
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 22 iunie 2018
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 19 iunie 2018
CRISTIAN PÎRVULESCUZiarul BURSA #Editorial / 18 iunie 2018
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 15 iunie 2018
CORNEL CODIŢĂZiarul BURSA #Editorial / 13 iunie 2018
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 12 iunie 2018
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 11 iunie 2018
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 8 iunie 2018
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 6 iunie 2018
CRISTIAN PÎRVULESCUZiarul BURSA #Editorial / 5 iunie 2018
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 5 iunie 2018
George ChiritaEditorial / 3 iunie 2018
Legea Cutare:" revocarea procurorilor din funcţiile de conducere prevăzute la alin. (1) se face de către Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei [...]".
Călin RecheaEditorial / 1 iunie 2018
Călin RecheaEditorial / 31 mai 2018
George Soros spune că ne îndreptăm spre o nouă criză financiară, pe fondul aprecierii dolarului şi a ieşirii capitalului de pe pieţele emergente.
Cristian PîrvulescuEditorial / 30 mai 2018
Călin RecheaEditorial / 29 mai 2018
Noi scăderi masive pe bursele europene şi creşterea explozivă a costurilor de finanţare ale Italiei sunt doar primele consecinţe vizibile ale accentuării crizei politice de la Roma.
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 25 mai 2018
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 23 mai 2018
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 22 mai 2018
CRISTIAN PÎRVULESCUZiarul BURSA #Editorial / 21 mai 2018
Acum o jumătate de secol, între 14 şi 18 mai 1968, Charles de Gaulle efectua o vizită oficială în România.
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 18 mai 2018
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 16 mai 2018
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 15 mai 2018
CRISTIAN PÎRVULESCUZiarul BURSA #Editorial / 14 mai 2018
Marius Mataragis
O.D.
Călin Rechea
O.D.
A.V.
A.I.
![]() | 5.0736 |
![]() | 4.3461 |
![]() | 5.3897 |
![]() | 5.8110 |
![]() | 471.9649 |
convertor valutar
»=Internaţional /A.V. - 2 august 2018
Piaţa de Capital /A. I. - 2 august 2018
Piaţa de Capital /A.M. - 1 august 2018
Internaţional /A.V. - 31 iulie 2018
Piaţa de Capital /A.I. - 31 iulie 2018