Exerciţii la trapez pentru un pacient aflat în moarte cerebrală

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial /

Cornel Codiţă

Despre NATO este vorba, desigur. Diagnosticul, atît de precis şi sever, a fost pus de domnul "Micron", cunoscutul specialist în probleme de securitate şi instituţii internaţionale ajuns, dintr-o regretabilă, dar perfect democratică întîmplare, în funcţia de Preşedinte al Franţei. Cum, tocmai epuizase subiectele de politică internă şi se plictisea de moarte între zidurile de la Elysee, insul s-a gîndit că n-ar da rău la presă să zică ceva memorabil despre marile chestiuni ale lumii. Reuniunea NATO de la Londra bătea la uşă, aşa că a comis-o: "Nato se află în moarte cerebrală", "Europa este pe marginea prăpastiei" etc... etc... Ce mai, Apocalispa după Macron, ediţia princeps, legată în marmură! După ce s-au tăvălit pe duşumele de rîs, ţinîndu-se cu mîinile de burtă, privindu-l cum debitează prostiile care îl des-califică, nu doar politic, ci şi intelectual, liderii europeni şi-au luat nişte mutre serioase, au ieşit repede în faţa camerelor de luat vederi şi au spus lumii ceea ce nu mai era cîtuşi de puţin nevoie să spună: Macron aberează de capul lui, fără nici o legătură cu lumea în care se află şi relaţiile politice din care ea este ţesută. Dincolo de acest episod care, dacă n-ar fi sinistru, ar fi putut rămîne hilar, temele securităţii internaţionale, în special rolul şi misiunile NATO, merită aduse în atenţia cititorului din România, mai ales acum, în focul alegerilor prezidenţiale de la noi. Nu de alta, dar cei doi "combatanţi-competitori" dîmboviţeni rămaşi în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni au ocolit cu cea mai mare grijă acest caier de probleme esenţiale pentru România, nu care cumva să calce în... ăla... moale! Amîndoi pricepîndu-se, desigur, ca toporul la pictură!

De ce are NATO probleme şi care sunt ele? Răspunsurile la aceste întrebări sunt departe de a forma un dis-curs coerent, depind de... cine răspunde! Din perspectiva Statelor Unite, mai ales a Administraţiei Trump, problemele NATO provin din faptul că europenii fac şi mai ales cheltuie foarte puţin pentru întărirea capacităţilor proprii de apărare, spre deosebire de SUA, care duc greul. Dacă fiecare şi mai ales cei mari ar cumpăra echipamente militare americane de cîteva zeci de miliarde, ca în vremurile bune ale războiului rece, NATO ar redeveni o instituţie model. La fel şi aliaţii europeni ai Statelor Unite. În loc să cumpere din America, însă, mai ales cei mari, Germania, Franţa, preferă să cumpere din ograda proprie, iar restul să exporte, şi în felul acesta să susţină o industrie naţională de apărare, altfel, ameninţată de faliment, dar care, atîta timp cît există, contribuie substanţial la susţinerea balanţei externe. De, competiţia este mare! Dacă întrebi la Paris şi la Berlin, problemele NATO provind din faptul că Statele Unite, cu deosebire actuala Administraţie, dar şi precedentele, au dat semnale mixte, confuze, cu privire la gradul de angajare militară a SUA faţă de securitatea Europei. Cu alte cuvinte, ceea ce în timpul războiului rece era un postulat dincolo de orice îndoială sau condiţionare politică, "în cazul unei ameninţări iminente/agresiuni din partea URSS/Rusiei, SUA vor interveni automat în favoarea europenilor, la nevoie chiar şi cu mijloace nucleare", astăzi este doar o propoziţie dubitativă. Condiţiile angajamentului american sunt departe de a fi clarificate!!! Dacă îi întrebi pe unii membri NATO din categoria "cei mici", sub protecţia anonimatului, îţi vor spune că problemele NATO se datorează faliei de ruptură apărută în relaţiile dintre SUA şi Germania, după reunificare, încrucişate cu faliile de ruptură mai vechi, "istorice", create în relaţiile dintre Franţa şi Statele Unite la începutul anilor 70 ai secolului trecut, în timpul crizei de încredere care a dus, în plan economic, la retragerea SUA din acordurile de la Bretton Woods, iar în plan militar-strategic la ieşirea Parisului de sub umbrela nucleară americană, respectiv, la părăsirea de către Franţa a sistemului militar integrat al NATO. Mă rog, dacă întrebi la Moscova, problemele NATO provin din faptul că, după încheierea războiului rece, în loc să se desfiinţeze sau, în cel mai bun caz, să se ocupe de dezvoltarea strategiilor de tăiere şi împachetare eficientă a surcelelor, NATO a continuat să ia în serios ameninţările la adresa securităţii internaţionale create de acţiunile şi politica Moscovei, obligînd în acest fel Rusia la reacţii "musculoase" de extindere a spaţiilor sale regionale de securitate, inclusiv la formularea unor soluţii de răspuns nuclear împotriva statelor europene pe teritoriile cărora au fost amplasate componente ale sistemului integrat de apărare balistică al Statelor Unite... vezi România şi Polonia. Dacă se întîmplă să vă rătăciţi prin grupul celor cîtorva experţi în materie de securitate internaţională care se mai ocupă de NATO, atunci aţi putea afla că problemele instituţiei provin, în plan politic, din mai toate cele enumerate anterior, dar răul nu se opreşte aici. Actualele probleme ale instituţiei şi ale sistemului de securitate pe care ar trebui să îl genereze şi să îl dezvolte au fost create şi sunt alimentate de cacofonia geo-politică produsă de "confiscarea" Conceptului Strategic al NATO de către politicieni limitaţi la interesul următorului mandat şi de pseudo-experţii lor pentru probleme de securitate care au ridicat "inovaţia" la rang de singură marcă de autenticitate, în detrimentul judecăţii temeinic ancorată în fundamente ale analizei strategice şi operaţionale. Conceptul Strategic al NATO, dintr-un ogor bine parcelat şi întreţinut a devenit un izlaz comunal pe care fiecare a semănat ce l-a dus capul şi de pe care fiecare a păscut ce i-a priit lui mai degrabă la pipotă. Conceptul strategic nu poate fi o listă de obiective şi aspiraţii umanist pioase ale unor politicieni obtuzi şi nici un conglomerat de teme-trofeu pe care să şi le pună la piept tot felul de închipuiţi ai expertizei în materie de securitate. Pe de altă parte, un Concept strategic care nu are în spate, forţe, mijloace, soluţii de acţiune şi planuri operaţionale capabile să exprime militar o anume forţă/capacitate de acţiune, cuantificabilă relativ precis nu doar din punct de vedere al "masei", ci şi al "efectului util", este un simplu text! Exact cazul ultimele două ediţii ale aşa zisului Concept strategic al NATO, produse după încheierea războiului rece. Mai bine de două decenii de rătăcire prin ceaţă!

Opinia Cititorului ( 11 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. A avut aseara dezbaterea dintre cei doi? Ar fi trebuit sa ne raspunda cei doi stiutori in ale politicii externe!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. PSD nu are de ales: trebuie să-și retragă candidatul din cursa pentru Cotroceni, procesul electoral este profund viciat, și să ceară anchetarea declarațiilor lui Ludovic Orban, făcute la Zagreb, la Congresul PPE. Nu poți continua să te faci că nu înțelegi că în România a avut loc o lovitură de stat, la ordinul Germaniei, lovitură executată de serviciile secrete românești, care au trădat la modul cel mai ticălos țara, și națiunea română. Pur și simplu am încetat să existăm, ca stat. Parlamentul este doar o marionetă. Guvernul este ilegitim și neconstituțional. Alegerile sunt profund viciate. Ne-am pierdut independența și suveranitatea. Și nu ne pasă? Atunci primim ce merităm!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      "Poporul român are nevoie de un președinte credincios care să țină la istoria și la valorile neamului său pe care să și le asume și să acționeze în numele lor.(...) Trebuie să vă hotărâți, domnule Președinte, dacă vreți să fiți președintele românilor sau doar un stăpân străin peste hotarele României care ia decizii în beneficiul altor puteri", îi transmite Părintele Justinian Oprina.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      În lipsa lui Klaus Iohannis, care nu a acceptat nici această invitație, Viorica Dăncilă a prezentat darurile pe care avea de gând să i le ofere rivalului său (Tricolorul, Constituția și Biblia) și a transmis un mesaj de final de campanie electorală, adresat tuturor românilor.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    În luna iulie 2019 s-au celebrat 75 de ani de la Conferinţa de la Bretton Woods, acolo unde a fost pusă piatra de temelie a construcţiei actualului sistem de relaţii internaţionale, pe care istoricii domeniului l-au denumit ordinea liberală mondială.

    În nici o jumătate de deceniu de la Bretton Woods, structura actualului sistem internaţional avea să fie definitivată. Conform viziunii părinţilor săi fondatori, regulile noului sistem urmau să asigure, prin dialog şi cooperare, prezervarea păcii mondiale, protejarea drepturilor omului, promovarea dreptului internaţional şi respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a statelor. Singurele preocupări ale oamenilor şi conducătorilor lor ar fi urmat să fie doar ritmul de acumulare a bunăstării şi modalitatea de repartizare echitabilă a prosperităţii în interiorul unei lumi a libertăţii şi securităţii globale. 

    La o lună de la debarcarea aliată din Normandia, reprezentanţi a 44 de ţări dintre cele numai 68 de state suverane existente la acea dată, se întruneau la hotelul Mount Washington din Bretton Woods, statul New Hampshire din NE Statelor Unite, pentru a decide cursul economiei mondiale după finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Acordul de la Bretton Woods avea să reprezinte Ziua Z a noii ordini mondiale şi urma să declanşeze un ciclu de premiere instituţionale, care avea să atingă momentul culminant la data creării Organizaţiei Naţiunilor Unite, în 1945, şi să se încheie, din perspectiva Occidentului, odată cu înfiinţarea NATO, în 1949. 

    Cei 730 de delegaţi care s-au reunit în cadrul marii conferinţe de la hotelul Mount Washington au discutat pe parcursul a trei săptămâni asupra modului de reglementare a funcţionării sistemului monetar şi financiar internaţional, în perspectiva încheierii celui mai devastator război din istoria omenirii. Obiectivul imediat al organizatorilor era asigurarea coerenţei structurale a reconstrucţiei economice postbelice prin promovarea cooperării internaţionale, aşa cum aceasta se reflecta în viziunea învingătorilor. Astfel, Aliaţii aflaţi în plină ofensivă împotriva Germaniei naziste pe fontul de vest din Europa, preluau iniţiativa şi în plan economic, acolo unde strategii occidentali anticipau că se vor purta marile bătălii ale viitorului. În mod specific, Statele Unite considerau că deţin dreptul legitim de a deveni forţa motoare a noii arhitecturi globale de securitate, cu atât mai mult cu cât se aşteptau să iasă din conflictul mondial cu statutul de cea mai mare putere a lumii. 

    Astăzi, la trei sferturi de veac de la momentul Bretton Woods, probabil că este mai necesar decât a fost oricând pe parcursul acestor decenii ca logica sistemului internaţional să fie revăzută, măcar prin prisma capacităţii instituţiilor sale fundamentale de a-şi mai îndeplini menirea, aşa cum aceasta a fost gândită de liderii puterilor aliate la finalul celei mai mari conflagraţii globale. 

    Nu putem să nu ne întrebăm care ar putea fi impactul dezintegrării sistemului internaţional asupra NATO, organizaţie aflată în prezent sub presiunea deficitului de încredere insinuat dintr-o multitudine de motive între aliaţii de pe cele două ţărmuri ale Atlanticului. Însă, mai mult decât orice, pentru noi ar trebui să se contureze întrebarea unde se va regăsi România în viitoarea arhitectură globală de securitate, mai ales în condiţiile acumulării continue de tensiuni în arealul geopolitic al intereselor sale existenţiale. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Din punct de vedere politic, interesul marilor puteri occidentale era „salvarea” post-conflict a puterilor axei, Germania, Japonia şi Italia, prin includerea acestora în mecanismele de reconstrucţie bazate pe cooperare economică şi sprijin reciproc, măsură considerată esenţială pentru ca un nou mare război să nu mai fie posibil, cel puţin pe teritoriul Europei. Ofensiva economică a Aliaţilor pornea de la dorinţa de evitare a greşelilor pe care le făcuseră în urmă cu aproape trei decenii, cu prilejul Conferinţei de Pace de la Paris din 1919. De data aceasta, pacea trebuia pregătită în primul rând din punct de vedere economic. Nu mai era acceptabilă apariţia unui nou colaps economic al Europei, precum cel care alimentase în urmă cu nici două decenii mişcările radicale ultra-naţionaliste şi favorizase ascensiunea unor regimuri totalitare agresive şi revanşarde care au pornit războiul.

      În acest context, preşedintele Roosvelt dorea să promoveze o nouă ordine mondială dictată de interesele Statelor Unite şi susţinută prin promovarea în întreaga lume a valorilor democraţiilor occidentale, a comerţului liber şi stabilităţii cursurilor de schimb valutar. De data aceasta, „întreaga lume” trebuia să includă şi învinşii. Administraţia americană considera că este necesară o abordare fermă în promovarea modelului sistemului economic vestic, prin care să fie împiedicată alunecarea statelor centrale ale Axei către sfera de influenţă bolşevică şi să fie blocată expansiunea comunismului către Atlantic. Momentul era critic, atât timp cât Stalin dorea ocuparea totală a Germaniei pentru obţinerea de compensaţii după război şi crearea unei centuri de siguranţă în jurul sovietelor, care avea să şi devină, în numai câţiva ani, aşa-numitul bloc comunist, ce urma să fie ţinut captiv de Moscova în spatele Cortinei de Fier. 

      Participanţii la Bretton Woods au convenit asupra înfiinţării Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), pilonul central al viitoarei Bănci Mondiale (BM). Deşi s-a discutat şi despre crearea unor mecanisme care să sprijine comerţul liber, considerat esenţial pentru progresul economic sustenabil al statelor, tema nu a căpătat concreteţe. Au mai fost necesari trei ani pentru a se conveni asupra Acordului General pentru Tarife şi Comerţ, care abia la mijlocul anilor ’90 ai secolului trecut avea să devină Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC). 

      Artizanii noului sistem financiar-bancar au fost economistul britanic John Maynard Keynes şi Harry Dexter White, asistentul secretarului Trezoreriei SUA. Alături de aceştia, un rol primordial a fost jucat şi de secretarul Trezoriei, Henry Morgenthau Jr., care în calitate de preşedinte al Conferinţei, sublinia importanţa momentului şi preseta agenda reuniunii în discursul său de deschidere a sesiunii plenare din data de 1 iulie. Cu acest prilej, acesta afirma că „ceea ce facem noi aici va modela în mod semnificativ natura lumii în care urmează să trăim, natura lumii în care oameni mai tineri decât noi îşi vor împlini viaţa şi vor căuta să îşi realizeze visurile lor. Ştiu că toţi cei prezenţi împărtăşesc un profund sentiment de responsabilitate. […] Prin cooperare, depăşim astăzi cea mai înfricoşătoare ameninţare care planează asupra securităţii şi libertăţii noastre. Cu timpul, prin bunăvoinţa lui Dumnezeu, flagelul războiului va fi eradicat. Ne vom înşela, însă, dacă vom privi, simplu, victoria [în actualul război] ca fiind sinonimă [imediat] cu libertatea şi securitatea. Victoria ne va oferi ocazia unică de a modela, prin efortul nostru comun, o lume care să fie cu adevărat sigură şi liberă”. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Morgenthau spunea: „sper că această conferinţă se va concentra asupra a două axiome economice elementare. Prima se referă la faptul că prosperitatea nu are fixate limite. Aceasta nu este o substanţă finită care se pierde prin divizare. Dimpotrivă, cu cât se vor bucura alte naţiuni de prosperitate, cu atât mai mult fiecare naţiune va beneficia de prosperitate pentru ea însăşi. […] A doua axiomă reprezintă un corolar al celei dintâi. Prosperitatea, similar păcii, este indivizibilă. Nu ne putem permite să o vedem rătăcită pe ici, pe colo, printre norocoşi, sau să ne bucurăm de prosperitate în detrimentul altora. Sărăcia, oriunde există, ne ameninţă pe toţi şi subminează bunăstarea fiecăruia dintre noi. […] Suntem conştienţi astăzi că firul vieţii economice al fiecărei naţiuni se împleteşte inseparabil în ţesătura economiei mondiale. Dacă un fir se va rupe, întreaga ţesătură se va destrăma. Nici o naţiune, oricât de mare şi de puternică, nu poate rămâne imună [în faţa acestui risc]”.

    Prin urmare, ctitorii noii ordini mondiale, inspiraţi de fundamentele gândirii liberale, considerau că interacţiunile economice globale sunt indispensabile păcii şi securităţii internaţionale. Se concretiza astfel modelul occidental al democraţiei liberale, care plasa puterea coercitivă a statelor în planul secund al analizelor de securitate, în spatele abilităţii lor de a coopera pe toate palierele şi în toate domeniile esenţiale, capacitate care mult mai târziu, odată cu triumful Occidentului în cadrul Războiului Rece, urma să fie denumită soft power. 

    De altfel, liderii de mai târziu ai învingătorilor, entuziasmaţi de înfrângerea totală a comunismului, aveau să considere, la final de Secol XX, că modelul democraţiei liberale şi-a dovedit deja valenţe universaliste şi, mai mult, noua misiune supremă a Vestului trebuia să fie răspândirea acestei paradigme peste tot în lume, inclusiv prin utilizarea forţei, acolo unde forţele răului s-ar fi opus cursului firesc al societăţii umane. Însă, istoria urma să scoată în evidenţă limitele modelului, uneori chiar cu preţul afundării Occidentului şi a liderului incontestabil al întregii lumi, Statele Unite, în conflicte aparent fără sfârşit. S-a întâmplat astfel în întreg arealul Orientului Mijlociu sau în zone extinse din Asia Centrală, din Africa de Nord şi Africa Subsahariană, acolo unde şi astăzi complexitatea problemelor de securitate are potenţialul de a surclasa nefericit setul de soluţii oferite de regulile de funcţionare ale sistemului internaţional construit la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Pe de o parte, puterile Axei şi sateliţii lor nu au fost prezenţi la Bretton Woods. Prin urmare nici România nu a avut reprezentanţi la conferinţă. Republica Socialistă România urma să semneze acordul de aderare la FMI şi BIRD, la Washington, în data de 15 decembrie 1972.

      Pe de altă parte, deşi Uniunea Sovietică a fost prezentă la Bretton Woods, în calitate de membru al Alianţei care lupta împotriva Germaniei naziste, nu a acordat prea mult interes conferinţei. Probabil că lucrurile nici nu puteau sta altfel, atât timp cât modelul economiei socialiste centralizate şi izolaţionismul economic sovietic nu se potriveau deloc cu ceea ce statele occidentale, în frunte cu SUA, doreau să impună la nivel de normă internaţională. Este interesant că sovieticii au fost invitaţi să intre în grupul celor „cinci mari” care ar fi urmat să facă regulile jocului sistemului economico-financiar global, similar structurii viitoare a Consiliului de Securitate al ONU, dar Moscova a refuzat. În final, Stalin avea să decidă că Uniunea Sovietică nu va intra în FMI şi BM. Ca urmare, URSS urma să rămână în afara sistemului Bretton Woods până la dezmembrarea sa, la începutul ultimului deceniu al secolului trecut. Ulterior, Rusia şi celelalte state din Europa de Est aveau să intre în FMI şi BM după căderea Zidului Berlinului, moment în care se poate spune că ordinea internaţională, iniţiată cu aproape o jumătate de veac în urmă, devenea, pentru prima dată, cu adevărat globală. 

      Revenind la momentul constituirii FMI şi BIRD, viziunile radical opuse dintre est şi vest urmau să adâncească clivajele dintre cele două lumi diferite ideologic care se afirmau la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Bretton Woods preseta scena lumii bipolare a Războiului Rece. O nouă formă de război total, mult mai sofisticat, purtat pe planuri multiple - politice, economice, militare, culturale, sociale. Ca urmare, noua ordine globală, deşi inspirată de valori profund umaniste, determina, în mod cinic, şi apariţia unui nou conflict major. Coliziunea dintre capitalism şi comunism nu a putut fi împiedicată. Intensitatea conflictului a schimbat în mod dramatic destinul multor naţiuni pentru peste patruzeci de ani. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Succesiunea şocurilor structurale din timpul şi de după finalul Războiului Rece a făcut ca stabilitatea ordinii mondiale să fie pusă de multe ori la încercare. Odată cu scurgerea anilor şi cu producerea unor schimbări sistemice majore, a apărut din ce în ce mai evidentă necesitatea reformării instituţiilor fundamentale ale sistemului internaţional. De exemplu, în pofida asumării internaţionale a regulilor şi a înţelegerii necesităţii de activare a mecanismelor de sprijin în situaţii de criză, acordurile cu FMI au creat de cele mai multe ori mai multă anxietate decât speranţă. Aproape de fiecare dată când rezultatele nu au fost favorabile, mecanismele organismelor financiar-bancare internaţionale de supraveghere a stabilităţii şi consistenţei parametrilor macro-economici determinaţi de actul de guvernare al statelor, au fost considerate de mulţi politicieni drept ingerinţă în afacerile interne. De multe ori astfel de critici s-au transformat în naraţiuni politice cu nuanţe naţionaliste, protecţioniste sau izolaţioniste, contrare scopului instituţiilor internaţionale fundamentale şi, implicit, opuse sensului de funcţionare a sistemului internaţional.

      În ultimii ani, dezbaterea s-a insinuat chiar în profunzimea reperelor de valoare şi justeţei asumării de responsabilitate absolut necesară pentru funcţionarea acestor instituţii. Tonalităţile din ce în ce mai aspre şi acuzatoare venite, mai recent, chiar din inima sistemului, de la Washington, i-au făcut pe liderii din întreaga lume, în mod special pe cei din spaţiul occidental, altădată motivaţi de beneficiile incontestabile ale cooperării, să privească cu rezerve din ce în ce mai mari capacitatea sistemului de a asigura conlucrarea necondiţionată dintre state, mai ales în situaţii de criză, şi să ia în calcul construirea propriilor sisteme de securitate. Maniera în care se produc aceste transformări i-a făcut pe mulţi analişti să afirme că divizarea este mai prezentă astăzi decât cooperarea, iar statele ar fi intrat din nou într-o competiţie profund realistă pentru supremaţie economică şi militară. 

      Numeroasele interogări adresate astăzi modelelor de funcţionare ale FMI, BM, OMC sau ONU nu sunt importante doar pentru înţelegerea necesităţii de reformare a fiecărei organizaţii în parte, dar şi pentru revalidarea principiilor de guvernare globală impregnate în esenţa sistemului internaţional. De multe ori, discuţiile se poartă în termeni care vizează mai degrabă „salvarea” decât „creşterea eficienţei” sistemului. Probabil că multiplicarea provocărilor la adresa societăţii contemporane, determinate de explozia tehnologică, schimbările climatice, transformările sociale şi hibridizarea conflictelor, justifică tonalităţile dramatice şi activează instinctele de supravieţuire. 

      Însă, aparent paradoxal, multiplicarea problemelor reclamă mai degrabă abordări multilateraliste, decât soluţii izolaţioniste construite pe primordialitatea interesului propriu în detrimentul interesului comun. Cu toate acestea, cvasi-totalitatea centrelor de analiză strategică clamează că ordinea liberală mondială se destramă. În absenţa gardienilor globali ai sistemului apar noi rivalităţi între marile puteri, în timp ce fronturile confruntărilor se extind în ritm ameţitor. Diminuarea apetitului pentru cooperare determină retragerea în cazarmă sau regruparea forţelor pe noi direcţii de interes. Aceste direcţii nu mai coincid în totalitate cu sensul originar al construcţiei sistemului internaţional din urmă cu trei sferturi de veac. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Analiza comparată a textului „Noul concept strategic al NATO” şi a

    prevederilor Tratatului de la Lisabona despre Politica Europeană de Securitate 

    Comună şi componenta acesteia, Politica de Securitate şi Apărare Comună, 

    conduc la următoarele aprecieri: 

    - există o legătură strânsă între cele două documente, atât sub aspectul 

    continutului (gestionarea crizelor şi conflictelor), cât şi a spiritului lor (prevenirea 

    crizelor şi asumarea reconstruc?iei în perioada post-conflict); 

    - prevederile celor două documente sunt complementare, dar autonome şi 

    independente din punct de vedere institu?ional în ceea ce priveşte prevenirea 

    crizelor şi gestionarea conflictelor; 

    - ambele documente îşi recunosc reciproc rolul major în asumarea activă şi 

    constantă de către cele două organiza?ii de responsabilită?i în materie de prevenire a 

    crizelor şi gestionarea conflictelor atât din zona euroatlantică, cât şi din afara 

    acesteia; 

    - recunoaşterea necesită?ii cooperării celor două organiza?ii în prevenirea 

    crizelor şi gestionarea conflictelor în diferite zone ale lumii cu scopul declarat de a 

    asigura securitatea, mai întâi, ?ărilor membre şi ale cetă?enilor lor, şi, apoi a 

    securită?ii şi stabilită?ii interna?ionale;  

    - caracterul comun al unor prevederi din cele două documente. În acest sens, 

    amintim: clauza de apărare mutuală; clauza de solidaritate; cooperarea structurată 

    permanentă. 

    Î n concluzie, se poate afirma că Noul concept strategic NATO are un impact 

    semnificativ asupra Politicii de Securitate şi Apărare Comună, sus?inând-o în 

    transpunerea sa în practică. De altfel, se poare afirma că între Noul concept 

    strategic al NATO şi Politica de Securitate şi Apărare Comună există o rela?ie

    biunivocă de influen?ă şi sus?inere reciprocă.  

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    DOI CHINEZI VORBIND CHINEZA INTR-O MULTIME OCCIDENTALA

    A fi cu oameni care nu impartasesc aceleasi filosofii sau conceptii. A nu gasi pe cineva cu care sa comunici la nivelul tau. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Hidroelectrica
Business Card
BTPay
e-distribuţie
Cotnari
parmafood
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS