Falsa aşteptare a unui Nobel pentru Pace şi riscul deraierii democratice în România

Donald Trump şi-a reinventat, nu doar în faţa propriului electorat, ci şi a întregii lumi, imaginea de preşedinte al păcii, un mediator providenţial opus liderilor belicoşi ai noii ordini globale. Dar acelaşi Trump care îşi proclamă meritele pentru înţelegeri superficiale în Orientul Mijlociu recurge acasă la un limbaj de război civil şi la ameninţări militare împotriva propriilor cetăţeni, transformând pacea într-un spectacol geopolitic şi violenţa într-un instrument de legitimare internă.

Această dublă scenografie nu este exclusiv americană, ci reverberează în întreaga Europă, unde populiştii au învăţat - ori au fost învăţaţi - că invocarea păcii poate deveni un capital electoral sigur atunci când este dublată de un naţionalism agresiv, iar falsa aşteptare a unui Premiu Nobel pentru Pace s-a transformat într-o metaforă a inocenţei imaginare, o formă de autoabsolvire morală care ascunde erodarea democraţiei sub aplauzele noilor fascişti şi legitimează, prin spectacolul pur al virtuţii, o nouă formă de violenţă simbolică.

Trump nu este singurul lider care confundă pacea cu supunerea şi consensul cu tăcerea, iar în Europa Centrală şi de Est discursurile de tip pacifist au fost adoptate nu doar de regimuri autoritare, ci şi de cei care se revendică pro-europeni, transformând în numele stabilităţii pacea într-o simplă absenţă a conflictului şi liniştea într-un instrument al fricii, astfel încât în România această retorică se conturează tot mai vizibil şi face din aşa-numita pace socială un mijloc de discreditare a protestului, de stigmatizare a criticii şi de neutralizare a oricărei confruntări autentice de idei.

Dincolo de orice context electoral, această promisiune a păcii trădează o frică adâncă de pluralism, iar liderii care o invocă, fie că se numesc Trump, Orban sau epigonii lor locali, ştiu că democraţia este zgomotoasă, fragmentată şi adesea neliniştitoare, motiv pentru care preferă simulacrul liniştii, acea tăcere autoritară ambalată în vocabularul păcii, pe care o recunoaştem din propria noastră experienţă postrevoluţionară, când promisiunea unui „preşedinte pentru liniştea noastră” a inaugurat o cultură politică a resemnării prezentată drept virtute civică, dar care, prin reacţia firească a societăţii, a născut şi germenii unei democraţii fragile, dar reale, construite în jurul libertăţii şi al dezbaterii publice. În aceste gesturi izolate, adesea invizibile, se află, poate, ultima resursă a rezistenţei democratice.

România traversează astăzi o etapă în care reflexele trumpiste se rescriu în cheie locală, iar discursul despre „liniştea naţională”, despre „preşedintele echilibrului” sau despre „guvernul ordinii” devine tot mai prezent, pacea socială fiind invocată nu pentru a tempera ura, ci pentru a dezarma critica, iar această transpunere a modelului preşedintelui păcii este cu atât mai periculoasă prin caracterul ei mimetic cu cât nu instituie un autoritarism declarat, ci cultivă o cultură a resemnării, o formă lentă şi aparent benignă de normalizare a abuzului. Într-un asemenea climat, toţi micii dictatori ai instituţiilor, ai administraţiei, ai universităţilor sau ai organizaţiilor publice îşi descoperă instinctele autoritare validate şi transformă obedienţa în virtute, confundând disciplina cu ordinea şi controlul cu stabilitatea. Iar acest lanţ de mici dominaţii legitimează în tăcere o putere difuză care se insinuează pretutindeni, sub forma unei raţionalităţi administrative ce înlocuieşte deliberarea cu frica şi responsabilitatea cu conformismul.

În această logică, democraţia încetează să mai fie un proces şi devine o piedică. Consultarea publică este etichetată drept „instabilitate”, disidenţa e asimilată „trădării”, iar universităţile şi universitarii critici sunt desemnaţi ca „surse de tensiune”. Într-o tăcere convenabilă, puterea se autolegitimează, repetând acelaşi refren: noi aducem pacea, ceilalţi vor haosul.

Aici se deschide distincţia esenţială între două sensuri ale păcii. În tradiţia deliberativă a lui Jurgen Habermas, pacea este rezultatul unui dialog public raţional, un produs al dezbaterii civice şi al consensului argumentat, o construcţie democratică întemeiată pe încredere şi transparenţă, în timp ce în lectura genealogică a lui Michel Foucault pacea nu desemnează un echilibru moral, ci rezultatul unui proces istoric de disciplinare a corpurilor şi de control al discursului prin care puterea modernă transformă liniştea în mecanism de guvernare şi armonia socială în tehnică a supunerii. Între aceste două sensuri, al dialogului şi al disciplinării, se decide soarta democraţiei româneşti.

Semnele pacificării autoritare sunt deja vizibile în subfinanţarea cronică a educaţiei şi a culturii civice, în presiunile exercitate asupra instituţiilor autonome şi în retorica despre o ordine morală impusă de sus, iar ceea ce se clamează nu este pace, ci o formă de pacificare a spiritului public, un control blând care transformă conflictul democratic într-o vină colectivă şi îl goleşte treptat de funcţia sa vitală de corectiv al puterii.

România rămâne încă o democraţie de limită, fragilă, dar rezistentă, mereu expusă tentaţiei de a confunda consensul cu supunerea, iar mitologia păcii sociale devine, în acest context, o primejdie majoră care promite armonie şi sfârşeşte prin a produce uniformitate, solicită tăcerea în numele responsabilităţii şi restrânge spaţiul critic prezentându-l ca pe o dovadă de maturitate, atunci când în realitate nu face decât să aşeze conformismul acolo unde ar trebui să existe reflecţie şi libertate.

Adevărata pace - aceea pe care o apără democraţiile mature - nu înseamnă absenţa conflictului, ci instituţionalizarea civilizată a acestuia, un proces care se construieşte prin reguli, transparenţă, respect reciproc şi curajul diferenţei, în care rolul societăţii civile devine fundamental, deoarece ea transformă tensiunea în dialog, revendicarea în negociere şi divergenţa în responsabilitate publică, oferind democraţiei nu liniştea falsă a conformismului, ci ritmul viu al dezbaterii care o ţine trează.

Când un lider se autoproclamă „omul al păcii”, dar atacă justiţia, autonomia locală, drepturile individuale şi ale omului, autonomia spaţiului universitar, presa sau societatea civilă, avertismentul devine clar: nu despre pace este vorba, ci despre controlul spaţiului public. România n-ar trebui să repete această eroare.

O pace impusă de la vârful puterii nu e decât preludiul unui război cu democraţia însăşi - un război tăcut, dar devastator, în care liniştea devine masca fricii şi consensul, preludiul supunerii.

Opinia Cititorului ( 14 )

1. In Romania
(mesaj trimis de anonim în data de 14.10.2025, 08:17)
In Romania se face propaganda razboiului si a inarmarii pe scara larga deci nici vorba de vreun discurs pacifist la asa zisii pro-europeni. Scopul nu e doar insamantarea fricii in creierele oamenilor ci construirea unei gandiri pro-inarmare, pro-militareala, inaintea altor prioritati obiective, in mintea omului simplu.
1. 1.1. Dezbatere versus macel (răspuns la opinia nr. 1)
  (mesaj trimis de anonim în data de 14.10.2025, 08:44)
  Sa intelegem ca preferrati razboiul decat sa nu va exprimati vocal pentru virtutiile democratiei, va este insa lene sa evaluati veriditatea unui document emis ca urmare a unui proces electoral.si ale carui referinte incalca spatiul minkowskian...
  1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
  (mesaj trimis de anonim în data de 14.10.2025, 09:06)
  Europenii vor pace man. Sa plece putin inapoi in orcia, chiar si pastrand un teritoriu din ucraina si va fi pace. Vezi cati au incercat sa negocieze pacea cu putin ala nu si nu el vrea URSS 2.
  Aia s-a dus si nu va mai reveni.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.10.2025, 09:18)
Trump isi face treaba , Pax Americana e treaba lui. Existenta razboaielor in lume e esecul liderului mondial US.
Pt ca nu-si face treaba bine, vrea si premiu.
E razboi comercial US cu China, e razboi rusia cu ucraina aici la granita care ameninta sa se extinda, pai ce premiu vrea, pt participare??
Daca le opreste, le va opri prin forta, US e implicata in Ucraina, acum le da rachete tomahwk, ii ajuta sa loveasca rafinarii, a fost implicata si in Israel -Hamas-Iran.
Deci nu vad cum o parte beligeranta ar lua premiul nobel pt pace decat motivat politic. Ceea ce pana la urma poate fi, cui ii pasa de un premiu, dar sa fie pace, ca fara US poate nici n-aveam razboi langa EU, poate ca rusii isi puneau un guvern marioneta in Ucraina ca si in belarus, georgia si se multumeau cu atat.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.10.2025, 09:43)
Avem o problema in RO, fostul PCR a acaparat puterea si conduce tot ca pe vremea comunistilor ce ne-au bagat n faliment prin datorii, iar apoi au facut austeritatea pe care o stim.
AUR e un simptom respingerea actualei clasei politice, nu o solutie, e tot format din fosti PCR isti, cu georgescu fost securistoid pcr ist(protejatul lui Malita).
Si nu e o solutie pt ca propune "intelepciunea ruseasca" si apropierea de rusia.
Topul inegalitatii sociale , polarizare averi:
Lcul 1 mondial: Rusia
~75–80% din toată averea este deținută de 1% din populație.
Asta o face una dintre cele mai polarizate economii din lume.
2.SUA
3.India
4.Brazilia
5.Africa de Sud
Adica modelul rusesc, mai multa coruptie, mai multa polarizare averi, mai multa saracie pt 99% din populatie, sau hai 80%. Deci clar nu e o solutie, doar hotie ceva ce n-a vazut Parisul.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.10.2025, 11:01)
Gasca care acorda Premiul Nobel ptr. Pace,
e dominata clar de urmatoarele idei ;
- omul portocaliu (Trump) e rau,
- Viktor Orban e rau,
- Izraelul e rau
- teroristii Hamas nu sunt rai
- teroristii sunt victime
- omul alb e rau ,toti ceilati sunt victime
- strainul e frumos,migratia e buna
- Putin e rau,dar Marx si Lenin e bun
- Zelenski e bun
- slava ukraini
- si barbatii pot naste copii
- se incalzeste planeta,toti vom muri
- crestinismul e rau
- islamul e bun
E clar, nu ?! fratilor
-
-
1. 4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
  (mesaj trimis de anonim în data de 14.10.2025, 12:33)
  Un învățător al legii îl întreabă pe Iisus:
  „Cine este aproapele meu?”
  Iisus îi răspunde printr-o pildă:
  Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon și a fost jefuit, bătut și lăsat aproape mort.
  Pe drum a trecut un preot — l-a văzut și a trecut mai departe.
  A trecut și un levit (slujitor al templului) — la fel, a trecut pe alături.
  În cele din urmă, a venit un samaritean (adică un străin, disprețuit de evrei).
  Acesta s-a oprit, i-a legat rănile, l-a dus la un han, a plătit din banii lui și a spus: „Ai grijă de el, și ce vei mai cheltui îți voi da când mă întorc.”
  Apoi Iisus întreabă:
  „Cine dintre aceștia a fost aproapele celui căzut între tâlhari?”
  Răspunsul:
  „Cel care a avut milă de el.”
  Iar Iisus spune: „Mergi și fă și tu asemenea.”
  Daca nu era opinia publica, stanga si dreapta , palestinienii din gaza erau si azi infometati, hasaiti in sudan sau unde iar gaza transformata in riviera de lux.
  Singurul motiv pt care Trump si Netaniahu au facut pacea a fost opinia publica si pt ca Trump pierdea voturi pt infometare gaza.
  De altfel Netaniahu a recunoscut, "tic tok e arma" si cu asta am fost invinsi(de actori inclusiv statali ce au platit propaganda, spune el)
  4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.1)
  (mesaj trimis de anonim în data de 14.10.2025, 16:08)
  Deci crestineste este sa sustii pe cel atacat, pe cel ranit si flamand. Dar personal cred ca , pe ajutoare sociale, se puteau inmulti ca iepurii si in alta parte, eventual cu alti lideri care sa nu-i trimita la moarte si sa nu le fure banii de ajutoare internationale.
  Adica , sa pui niste saraci fara viitor, inghesiuti cate 10 in camera, 2 milioane intr-o suprafata de 2 ori mai mica decat Bucurestiul, cu ajutoarele furate de liderii hamas teroristi care tot viseaza sa distruga Israel, carne de tun au, rai care sa-i sponsorizeze au: Iran, Rusia, China, nu mi se pare ca are viitor chiar daca se reconstruieste fasia. E prea mica si populatia prea mare.
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.10.2025, 11:09)
E un om in etate care face spectacol pentru distragerea atenției și se descurcă binișor.
In lipsa acestuia, conflictele sângeroase ar fi mai frecvente. De exemplu in România avem suficient material pentru un mic razboi civil.
Trump merita Nobelul si pentru ca alte voci nu mai exista. Europa prin comitetul Nobel m-a făcut de râs.
1. 5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
  (mesaj trimis de anonim în data de 14.10.2025, 12:02)
  s-au facut ridicoli pt ca exact in ziua semnarii pacii in middle east au dat premiul unei necunoscute ce nu a facut pace nicaieri.
  scuza a fost ca "decizia era deja luata". mna.
6. Concurenta e de vina
(mesaj trimis de anonim în data de 14.10.2025, 11:45)
Norvegia este al patrulea exportator de hidrocarburi dupa USA, Russia si Qatar. In timp ce englezii au adoptat pomitica net Zero, norvegienii dupa prinzipiell Drill Baby, Drill participa cu 30 procente din necesarul european. Daca luam aminte si de declaratiile de iubire ale lui Rasssmunsen ajungem la concluzia ca singura sansa de a fi castigat premiul era sa faca pace cu martienii
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.10.2025, 21:53)
... era un cantec: aduceri aminte - focul viu ... parca spuneau ca ... pacea nu se face cu razboi ... ci cu oamenii din noi! ...
1. 7.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7)
  (mesaj trimis de anonim în data de 14.10.2025, 22:20)
  ... noi care am acceptat moartea! ... aveti grija ce ne intrebati!!! ...
8. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.10.2025, 22:43)
... reunosc "retorta"! ... inca nu va respect! ... ati creat toate conditiile ca "trump" ... criticati astazi exact ceea ce ati facut ieri!!! ...