Florile mîniei

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 8 mai

Cornel Codiţă

Oamenii se lasă pradă mîniei. Unii mai uşor, alţii mai greu. Unii, foarte puţini, aproape deloc. Mînia e un soi de animal de pradă. Muşcă sălbatic din om, din omenia lui. Îl face pe om, neom. E ca un drog. Mînia dezlănţuită duce întotdeauna către un deznodămînt rău. Adesea tragic. Pentru cel care se lasă devorat de ea, pentru cel asupra căruia se revarsă şi, nu rareori, pentru mulţi alţii din jurul lor. Nevinovaţi. Toate marile poveşti ale lumii, chiar şi cele de iubire, sunt mîncate din interior de viermele mîniei. Soarta lui Romeo şi a Julietei este decisă de mînia oarbă a lui Tybalt, hrănită de orgoliul său nemăsurat. El îl răneşte de moarte pe Mercuţio într-un soi de duel ratat şi moare la rîndul său sub spada stăpînită de mînia dezlănţuită a lui Romeo. Aşa se naşte drama care distruge tulburătoarea poveste de iubire a celor două tinere flori ale Caselor rivale din Verona, Capulet şi Montague. Othelo se transformă din soţ adorator al tinerei, frumoasei şi credincioasei sale soţii în nemilos călău-asasin al ei, pradă mîniei. Mînia întunecă minţile Regelui Lear, într-atît încît îşi dezmoşteneşte şi reneagă fiica cea mai iubitoare, Cordelia a cărei singură vină este simplitatea şi sinceritatea iubirii ei filiale. Ceea ce urmează este doar un şir lung de suferinţe pentru nesăbuitul rege şi pentru ţara lui. Mînia nestăpînită a lui Laertes, odios manipulată de ucigaşul rege uzurpator Claudius, precipită finalul tragic al lui Hamlet, al lui Polonius, al lui Laertes însuşi şi al întregii familii regale. Mînia lui Achile peleanul precipită finalul asediului asupra Troiei şi dezlănţuie tragediile care-i vor îneca într-un ocean de suferinţe atît pe învinşi, cît şi pe cei mai mulţi dintre învingători.

Pare că oamenii au deprins gustul mîniei de la zeii lor. Dacă este să dăm crezare poveştilor mitologice, Jupiter este nu tocmai rareori cuprins de mînie, atît faţă de muritori, cît şi faţă de semizei ori chiar de zeii din Olimp. Cazul lui Prometeu este de departe cel mai cunoscut. Haendel a imortalizat în partiturile sale povestea frumoasei Semele, a mîniei răzbunătoare a Junonei faţă de muritoarea care-i răpise afecţiunea lui Jupiter. Nu se poate să nu fi auzit cineva de celebra arie a mîniei. Mînia dezlănţuită a Reginei Nopţii din opera lui Mozart, Flautul fermecat, care pune în mişcare un întreg mecanism de intrigi şi manevre menite să surpe regatul solar al lui Sarastro. Dumnezeul Vechiului Testament este şi el unul mînios, ce nu ezită să îşi reverse mînia asupra celor care se îndepărtează de la poruncile Lui şi de la contractul pe care l-au făcut cu El. Pedeapsa aruncată asupra celor două cetăţi Sodoma şi Gomora este doar unul dintre exemplele la îndemînă.

Ce se întîmplă, însă, cînd mînia trece dincolo de graniţele firii şi ale comportamentului individual. Cînd devine o formă curentă de exprimare socială, atît de răspîndită, atît de frecvent utilizată, încît îmbibă cu veninul ei întreaga ţesătură a raporturilor sociale? Societăţile care cad pradă acestui drog pot fi numite societăţi ale mîniei. Caracteristica lor principală: recursul la violenţă, de toate felurile. De la cea fizică, brutală, nu de puţine ori criminală, la cea simbolică, menită să distrugă capacitatea de gîndire critică şi creativă. Violenţa înlocuieşte sau deformează aproape orice altă modalitate de rezolvare a situaţiilor sociale, fie ele conflictuale sau neconflictuale sau care determină frustrări acute. Societăţile mîniei tind să devină unidimensionale. Monocolore. Totul şi toate se exprimă, cu foarte puţine excepţii, în diapazonul mîniei. Aproape orice interacţiune socială devine prilej de exprimare a mîniei: traficul auto, transportul în comun, comerţul, strada, stadionul, incinta academică, administraţia treburilor publice, politica. Societăţile post-moderne sunt societăţi ale mîniei. Peste tot mînia înfloreşte. Cine şi-ar fi închipuit că democraţia americană ar putea să cadă sub securea mîniei, adusă la rang de unealtă politică predilectă. Mînia lui Trump tună şi fulgeră împotriva oricui şi a orice îi stă în calea către vîrful puterii. Justiţia, adversarii politici, foştii şi actualii colaboratori, avocaţii, fiscul, administraţia Biden, migranţii. Toţi sunt vinovaţi de ceva şi, dacă ar fi să credem un mincinos patent, doar mînia lui "sfîntă" poate vindeca America de toate plăgile revărsate asupra ei. Sau un război civil, la care Trump visează cu ochii deschişi şi în gura mare. Ori "o sfîntă dictatură" care să trimită pe cea mai scurtă cale la ştreang pe toţi cei ce s-au ridicat vreodată împotriva lui Trump. De cealaltă parte, recomandarea "democratică" este aproape simetrică: mîniaţi-vă pe Trump, pe decadenţa şi decăderea lui morală, pe trucurile şi şarlataniile lui de o viaţă, în mai toate domeniile vieţii: afaceri, relaţii de familie, relaţiile cu instituţiile publice etc. Indignaţi-vă, mîniaţi-vă şi nu-i daţi nici un vot lui Trump! Flamurile ideologiilor fasciste, ale soluţiilor de forţă, autoritar-dictatoriale se ivesc aproape peste tot şi mai ales în terenul şubrezit al bătrînelor democraţii ale Occidentului. Din ce se hrănesc izvoarele acestor rîuri de mînie care ameninţă să se transforme în fluvii? Pentru săraci, din ce în ce mai mulţi, din sărăcia din ale cărei gheare nu mai există scăpare. Pentru super şi hiper bogaţi, din frustrarea că nu sunt lăsaţi să fie încă şi mai bogaţi şi, mai ales, pentru că nu sunt lăsaţi să decidă în cetate, după bunul plac, legile şi alcătuirile instituţionale care să le fie nu doar favorabile, ci cu totul închinate. Pentru tineri din lipsa de viitor, pentru cei aflaţi la senectute din brutalitatea rupturii cu trecutul operată fără anestezie de generaţiile care vin din urmă. Pentru credincioşii fundamentalişti din frica reală, materială, palpabilă, faţă de pericolul lucrării neostenite a necredincioşilor, pentru atei din teama irepresibilă a unei dictaturi în straie bisericeşti. Pentru imigranţi, din teama de a nu fi trimişi din nou în iadul din care au plecat, pentru cei aflaţi sub presiunea socială a consecinţelor migraţiei, teama de a nu fi anihilaţi, de a nu pierde definitiv contactul cu rădăcinile de neam şi de loc.

Temerile şi insecuritatea, de toate nuanţele, izvodite din aproape toate zonele şi tipurile de probleme sociale, alimentează tot mai viguros mînia. O justifică. Îi conferă o aureolă justiţiară. O ridică la rang de comportament îndreptăţit. Mai mult, îi dau statut de "valoare socială". În curînd, aceste societăţi vor gusta din fructele amare ale mîniei.

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
APA NOVA
e-infra.ro
eximbank.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iun. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6576
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2114
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9174
Gram de aur (XAU)Gram de aur347.5083

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb