Haos la Apele Române: reabilitarea barajelor - risc de criză a apei

Lipsa de comunicare şi netransparenţa Administraţiei Naţionale „Apele Române” privind mentenanţa barajelor pe care le gestionează se transformă, în plină criză a barajului Paltinu, dintr-o simplă deficienţă administrativă într-o vulnerabilitate naţională gravă. Apele Române se laudă oficial că operează "cele mai importante 40 de lacuri de acumulare cu folosinţă complexă”, dar realitatea e mult mai largă şi mai periculoasă: numărul total de baraje de acumulare din România depăşeşte 2.000, gestionate parţial sau total de ANAR sau de alte entităţi, multe dintre acestea în stare critică. Situaţia acestor baraje şi a digurilor ţării, evidenţiată acum de dezastrul de la Paltinu, arată o infrastructură hidrotehnică esenţială practic neautorizată, neîntreţinută şi supravegheată insuficient, expunând populaţia, mediul şi bunurile la riscuri majore în caz de inundaţii sau accidente.

Rapoartele Curţii de Conturi sunt halucinante în cifrele lor: din 2.013 baraje existente în 2021, doar 983 aveau autorizaţie de funcţionare în condiţii de siguranţă; 221 aveau autorizaţia expirată; iar 809 nu au fost niciodată autorizate. În 2023, un număr de 121 de baraje cu risc de accidente se aflau, practic, în aceeaşi situaţie critică. Pe lângă acestea, ANAR administrează peste 9.391 kilometri de diguri fără autorizaţie de funcţionare, pentru simplul motiv că România nu are specialişti atestaţi pentru evaluarea stării de siguranţă a barajelor şi a digurilor.

Curtea de Conturi notează limpede: lucrările hidrotehnice, multe aflate într-o stare accentuată de degradare sau abandon, pot reprezenta un pericol real la viituri, în funcţie de starea lor, iar capacitatea infrastructurii de protecţie împotriva inundaţiilor este afectată semnificativ. Bucureştiul însuşi stă sub semnul riscului: lacuri care ar trebui să protejeze capitala, precum Lacul Morii, Dragomireşti, Pantelimon, Fundeni sau Buftea, au fost semnalate cu probleme grave de întreţinere sau de autorizare, unele fără sistem de drenaj funcţional sau expuse la seisme şi viituri istorice importante.

De la cel mai recent raport al Curţii de Conturi privind starea barajelor din ţara noastră au trecut aproape doi ani, iar situaţia nu pare să se fi schimbat, cu excepţia lucrărilor demarate de Apele Române la Vidraru, Paltinu şi Siriu.

În acest context fragil, cazul Paltinu, unde mentenanţa proastă şi comunicarea defectuoasă au dus, în noiembrie 2025, la oprirea furnizării de apă potabilă pentru zeci de localităţi, incident care a lăsat peste 100.000 de oameni din judeţele Prahova şi Dâmboviţa fără apă potabilă la robinet, nu e un accident izolat, ci precedentul concret al unei crize care, după cum admit chiar autorităţile, „se poate repeta oricând, oriunde” în ţară.

Acest lucru este constatat şi de preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliţă, care, într-un comunicat de presă remis ieri Redacţiei, arată: "Evenimentele de la Barajul Paltinu sunt mai mult decât un incident regretabil. Ele sunt încă o dovadă clară că statul român funcţionează cu sincope grave, cu proceduri incomplete sau ignorate şi cu reflexe instituţionale care pun în pericol siguranţa cetăţenilor în loc să-l protejeze. (...) Cetăţenii sunt sătui de promisiuni sterile şi strategii reactive. Ei nu cer explicaţii cosmetizate sau vinovaţi aleşi politic. Cer profesionalism, integritate şi capacitate minimă de a învăţa din greşeli. Faptul că, după ani de incidente similare, instituţiile statului se comportă de parcă ar fi luate prin surprindere de fiecare dată arată nu doar lipsă de pregătire, ci şi indiferenţă instituţionalizată şi lipsa de a învăţa din lecţiile care au curmat vieţile unora din semenii noştrii. Ministerele, Guvernul, Parlamentul şi Preşedinţia par mai mult preocupate de imagine decât de responsabilitate. Reacţiile lor sunt adesea construite pentru a calma opinia publică, nu pentru a rezolva problema de fond. (...) Este momentul ca statul să renunţe la reflexele defensive şi să accepte realitatea: nu este suficient să reacţioneze, trebuie să prevină. Nu este suficient să comenteze, trebuie să acţioneze. Nu este suficient să caute vinovaţi individuali, trebuie să repare sistemul care produce aceste erori în mod repetat învăţând din lecţiile dezastrelor întâmplate. Orice sistem public se poate confrunta cu incidente. Diferenţa dintre un stat matur şi unul fragil constă în felul în care răspunde. Iar România, în acest moment, dă dovadă de o fragilitate îngrijorătoare”.

• Ce s-a întâmplat la Paltinu?

Povestea începe cu ani în urmă, dar oficial aflăm abia acum, din documentele şi declaraţiile scoase la lumină de scandalul iscat în ultimele săptămâni. Golirea de fund a lacului Paltinu, sistem vital prin care se controlează siguranţa barajului, era nefuncţională încă din anii "70. În vara lui 2025, la o inspecţie subacvatică, s-a constatat şi blocarea celei de-a doua goliri, iar experţii au afirmat că structura devine „o bombă murdară cu ceas”.

La mijlocul lunii iunie, când ministru al Mediului era liberalul Mircea Fechet, se decide golirea controlată a lacului până la o anumită cotă pentru a permite intervenţia scafandrilor. Asta înseamnă, în termeni concreţi, că sursa principală de apă a două judeţe urma să fie scoasă din regimul obişnuit de funcţionare pentru lucrări delicate, într-o infrastructură veche şi colmatată, cu risc ridicat. Decizia e tehnică, dar consecinţele sunt eminamente publice. Cu toate acestea, populaţia nu primeşte un plan clar, un calendar, o hartă a riscurilor sau un set minim de scenarii explicate, ci află doar, vag, că „se fac lucrări” şi că nu ar exista niciun pericol.

Pe fondul acestei lipse de comunicare sau mai bine zis a netransparenţei autorităţilor, lanţul de decizii continuă în spatele uşilor închise. În octombrie, Comisia pentru Urmărirea Comportării Construcţiilor constată oficial că avaria la golirea de fund GF2 este gravă, că batardourile sunt blocate, că e nevoie de coborârea lacului la cote foarte joase pentru reparaţii şi că lucrările pot creşte turbiditatea apei brute care ajunge la Staţia de Tratare Voila. Toate aceste informaţii circulă între Apele Române, Administraţia Bazinală Buzău-Ialomiţa, SGA Prahova, Hidroelectrica, firma de scafandri şi operatorul de apă ESZ Prahova. Nimeni nu consideră necesar să explice oamenilor, şi nici măcar tuturor primarilor, că, odată cu începutul lucrărilor, există scenariul foarte concret în care apa potabilă nu va mai putea fi furnizată zile sau chiar săptămâni.

Se intră în luna noiembrie, când ploile puternice, aluviunile de nisip şi nămol se prăvălesc în lacul scăzut, turbiditatea explodează şi apa brută devine, după cum spun experţii citaţi de mass-media din ţara noastră, un „cocktail periculos” care nu poate fi dat „nici animalelor”.

În 28 noiembrie, ESZ a decis oprirea alimentării cu apă. Nu anunţă ore întregi primarii, nu anunţă Ministerul, nu iese public cu o informare completă. Oamenii află dintr-odată că „nu mai e apă”, nici la robinet, nici pentru toalete, şi se trezesc stând la coadă la cisterne, cu sticle în mână, în timp ce autorităţile trimit, cu întârziere, apă potabilă din rezervele de stat. Spitalele din judeţele Prahova şi Dâmboviţa au limitat internările, şcolile au trecut în online, iar Direcţia de Sănătate Publică a avertizat în RO-Alert că apa care revine treptat în reţele poate fi folosită doar pentru igienizarea toaletelor, nu pentru băut sau gătit. Criza apei nu mai e un scenariu tehnic: e realitate zilnică, dureroasă.

În acest timp, întrebarea-cheie - cine trebuia să spună adevărul, la timp? - rămâne fără răspuns. Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, arată cu degetul spre instituţiile locale, spunând că acestea au transmis oficial, inclusiv în şedinţa CJSU din 6 noiembrie, că nu există niciun risc ca populaţia să rămână fără apă. Ministerul publică o clarificare în care arată că minuta tehnică din 22 octombrie vorbea doar despre o creştere temporară a turbidităţii, fără să consacre un risc de sistare totală a alimentării, şi acuză „interpretări greşite şi afirmaţii neadevărate” apărute în spaţiul public.

De cealaltă parte, ESZ Prahova dă vina pe Apele Române şi pe deciziile „hazardate şi greşite” de golire a lacului, susţinând că este doar victima unor manevre hidrotehnice impuse. Consiliul Judeţean Prahova pasează responsabilitatea înapoi spre baraj, iar în tot acest ping-pong instituţional, cetăţenii rămân cu un singur lucru cert: nimeni nu le-a spus, în timp util, că apa poate dispărea pur şi simplu.

• În loc de soluţii, clasa politică cere demisii

Luni, 8 decembrie, scandalul s-a mutat oficial în plenul Camerei Deputaţilor, după ce în prealabil audierile din comisia parlamentară specială au fost mai mult un show mediatic, politicianist, gândit de reprezentanţii PSD şi AUR. Diana Buzoianu a vorbit despre „fake news” legate de Paltinu, a respins teoria demolării barajelor şi a insistat că ministerul şi structurile din subordine „au făcut tot ce ţine de ele” pentru restabilirea furnizării. În acelaşi discurs, ea a precizat că, la întrebările repetate ale ministerului şi ale prefecturii privind riscul ca populaţia să rămână fără apă, autorităţile locale au dat asigurări scrise că nu. Abia în 28 noiembrie, după oprirea apei, ministerul a aflat situaţia „de la primari”, nu de la Apele Române sau operatorul de apă. Imaginea e clară: instituţiile vorbesc unele cu altele în adrese, dar nu şi cu oamenii. Comunicarea verticală, către populaţie, pur şi simplu nu există.

Marţi, 9 decembrie, cei de la Apele Române au încercat să calmeze spiritele cu un comunicat tehnic: în lacul Paltinu sunt acum circa 3 milioane metri cubi de apă, debitul evacuat pentru tratare este de 3 metri cubi pe secundă, maximul autorizat, şi, în aceste condiţii, rezervele permit furnizarea apei „fără restricţii” timp de 12 zile, sau până la 24 de zile dacă apar debite suplimentare de intrare.

E pentru prima dată când opinia publică primeşte cifre concrete despre câtă apă mai e în baraj şi cât timp poate fi asigurată alimentarea. Sunt informaţii pe care ANAR le avea, evident, şi înainte; dar ele sunt comunicate abia după ce criza a îngenuncheat două judeţe.

Tot marţi dimineaţă, FACIAS anunţă că a sesizat Parchetul pentru declanşarea unei anchete penale privind criza apei potabile din Prahova şi Dâmboviţa, cerând tragerea la răspundere a tuturor persoanelor care, prin acţiune sau inacţiune, au contribuit la dezastru. Fundaţia vorbeşte explicit despre „cei care nu au ştiut să comunice” şi care au pornit o lucrare de asemenea importanţă „fără să aibă un plan de rezervă”, indicând direct Apele Române de la Prahova şi Buzău.

Premierul Ilie Bolojan, la rândul său, a declarat că responsabilitatea pentru criză aparţine Administraţiei Naţionale „Apele Române”, iar preşedintele Nicuşor Dan afirmă public că instituţia vinovată este tot Apele Române, evocând „consecinţele lipsei de anticipare”.

În paralel, ministrul Mediului anunţă că analizează chiar desfiinţarea companiei ESZ Prahova, pe care o caracterizează drept „un sistem total bizar” care funcţionează în dezavantajul oamenilor.

Ieri, parlamentarii AUR au iniţiat o moţiune simplă împotriva ministrului Mediului pe subiectul Paltinu, deşi, între timp, apa a revenit în mare parte din localităţi, dar în continuare nu este potabilă. DSP şi ISU au avertizat că poate fi folosită doar la igienizarea toaletelor, iar oamenii primesc apă de băut din rezervele de stat.

• Barajele, în centrul ştirilor false

Criza nu s-a încheiat, doar s-a mutat într-o zonă mai puţin vizibilă, aceea a încrederii în instituţii. Iar încrederii i se răspunde cu declaraţii defensive, conferinţe de presă fragmentare şi răfuieli politice.

În acelaşi timp, tabloul mare arată şi mai sumbru. În Comisia economică din Senat, aceeaşi Apele Române recunoaşte, printr-un director responsabil cu situaţiile de urgenţă, că „situaţia de la Paltinu se poate repeta oricând cu alte baraje, cum ar fi de exemplu Vidraru”, şi că în următoarele şase-opt luni sunt posibile noi întreruperi ale alimentării cu apă. Nu o spune un activist sau un opozant politic; o spune chiar autoritatea care gestionează barajele. În traducere liberă: infrastructura de apă a României e fragilă, iar comunicarea despre această fragilitate e şi mai fragilă.

La Vidraru, Hidroelectrica a început în august golirea controlată a lacului pentru un amplu proiect de retehnologizare, cu termen de finalizare a golirii în februarie 2026 şi reumplere estimată în toamnă, în baza avizelor şi acordurilor de mediu existente. Golirea este anunţată oficial, dar spaţiul public este inundat de zvonuri şi teorii conspiraţioniste: ba că se „demolează barajele la cererea UE”, ba că lacurile sunt golite „pentru război”. Ştirile false circulă în mediul online, deşi asistăm de fapt la o retehnologizare întârziată cu decenii, iar de vină pentru valul de dezinformare sunt autorităţile care nu au comunicat din timp, clar, cu date, grafice, riscuri şi măsuri, despre ce lucrări este vorba.

La Siriu, în ultimele zile, Apele Române Buzău-Ialomiţa au anunţat evacuări controlate de apă, până la 160 mc/s în primăvară şi noi deversări după ploile de la finele lui noiembrie, invocând „fenomene hidrometeorologice” şi „regim de ape mari”.

Localnicii află de operaţiuni abia când văd imagini spectaculoase pe reţelele sociale sau când primesc, pe ultima sută de metri, avertismente de la ISU despre creşterea debitelor pe Buzău. În acelaşi bazin, megaproiectul Surduc-Siriu, început în 1981, aproape finalizat şi contestat dur de ONG-uri şi comunităţi, este trimis de actualul ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor înapoi la revizuirea studiilor de impact de mediu.

• Lucrările de la baraje, fără risc de blackout

În tot acest timp, Hidroelectrica transmite că, din perspectiva sa, nu există probleme de securitate energetică generate de Paltinu, iar centrala de la Brazi şi sistemul naţional de producere a energiei au soluţii de rezervă şi fluxuri alternative.

Silvia Vlăsceanu, director executiv al Asociaţiei Producătorilor de Energie Electrică - HENRO, a declarat pentru ziarul BURSA: "Hidroelectrica şi-a programat producţia pentru astfel de evenimente şi are suficientă capacitate disponibilă din 6000 megawaţi. Ea poate funcţiona până spre 3500-4000 megawaţi oricând. De aceea, există un plan de producţie pentru ca sistemul energetic naţional să nu fie afectat. Mai ales că Hidroelectrica ştia că va urma golirea barajului Vidraru şi a fost informată şi de situaţia de la Paltinu. La Paltinu, barajul nu aparţine Hidroelectrica, ci este în administrarea Apelor Române, iar ANAR a transmis informaţii către producătorul de energie. Lucrările de mentenanţă ce au acum loc, simultan, la mai multe baraje, nu afectează producţia de energie, nu au impact negativ asupra activităţii Hidroelectrica. Compania îşi programează scoaterea din producţie sau indisponibilizarea unor capacităţi, în funcţie de cât le cere Dispeceratul Energetic Naţional. Adică nevoile de energie nu sunt niciodată rămase neacoperite de către Hidroelectrica. Compania şi-a etapizat toate lucrările de mentenanţă, investiţii şi ce mai au nevoie, inclusiv pe cele privind golirea barajului Vidraru şi a barajului de la Paltinu. Cu alte cuvinte, nu există niciun risc ca producţia hidroelectrică să să scadă din cauza acestor lucrări la baraje şi această scădere să aibă impact asupra energiei furnizate în sistemul energetic naţional, deoarece compania nu are în administrare doar cele două capacităţi de producţie. Mai mult, Hidroelectrica trebuie să păstreze tot timpul o rezervă pentru Dispeceratul Energetic Naţional, pentru echilibrare, în cazul în care există probleme cu anumite grupuri de producţie care funcţionează pe gaze naturale sau pe cărbune. În astfel de cazuri, Hidroelectrica intervine imediat şi introduce electricitate în Sistemul Energetic Naţional”.

Din ce ne-a transmis directorul executiv al HENRO reţinem că, în cazul Paltinu, discuţia nu este despre blackout, aşa cum s-a vehiculat în ultima săptămână, chiar în comisia specială din Parlament. Vorbim, în mod evident, despre „water-out”, adică despre imposibilitatea de a garanta apă potabilă la robinet într-o ţară care se laudă cu una dintre cele mai dense reţele de baraje şi lacuri de acumulare din regiune. Iar aici Apele Române nu mai pot ascunde adevărul în spatele limbajului tehnic: când decizi să goleşti un baraj pentru mentenanţă, într-un context de infrastructură îmbătrânită şi climă imprevizibilă, ai obligaţia să comunici, nu doar să avizezi.

Cazul Paltinu a arătat ce se întâmplă atunci când această obligaţie este ignorată: două judeţe paralizate, spitale în criză, şcoli închise, oameni care beau apă la bidon şi se spală cu apă menajeră adusă cu cisterna, în timp ce instituţiile îşi pasează vina şi dau comunicate defensive. Fundaţii precum FACIAS ajung să ceară anchete penale pentru a obţine ceea ce ar fi trebuit să fie normal încă din iunie: adevărul complet despre starea barajului şi despre riscurile reale ale lucrărilor de mentenanţă.

Criza de la Paltinu nu este doar o dramă locală. Este dovada că, în România, siguranţa alimentării cu apă potabilă depinde, în mod periculos, de cât de sincer şi de la timp comunică Apele Române. Atâta vreme cât mentenanţa barajelor se planifică pe adrese interne, iar populaţia află de lucrări doar când la robinet curge nămol sau nu mai curge nimic, fiecare baraj devine un potenţial Paltinu, fiecare lac se transformă într-un nou experiment pe sănătatea oamenilor. Dacă nu vom avea un plan naţional transparent de întreţinere a barajelor, cu calendare publice, scenarii de risc, surse alternative şi informare continuă, nu va fi o surpriză când titlurile din presă vor spune, peste câteva luni: „Criza de la Paltinu s-a repetat la alt baraj”. Pentru că autorităţile au recunoscut deja, ceea ce oamenii simt de mult. În această perioadă a fost Paltinu. Mâine poate fi oriunde.