IT

1 martie 2016

COMISIA EUROPEANĂ:"România a făcut cele mai mari progrese din UE privind conectivitatea la internet"

C.P.Ziarul BURSA #Companii / 29 februarie 2016

Ţara noastră face parte din grupul statelor europene care sunt într-o fază de recuperare a decalajelor digitale, înregistrând cele mai mari progrese în domeniul conectivităţii la internet, potrivit unui raport al Comisiei Europene privind evoluţia statelor membre UE în domeniul digital şi prezentat de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI)

Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet vrea schimbarea integrală a proiectului Legii securităţii cibernetice

DEZBATERI APRINSE LA MINISTERUL COMUNICAŢIILORAsociaţia pentru Tehnologie şi Internet vrea schimbarea integrală a proiectului Legii securităţii cibernetice

P.B.Ziarul BURSA #Companii / 22 februarie 2016 /

Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet (ApTI) a cerut Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale să modifice integral proiectul de Lege a securităţii cibernetice, spunând că actul normativ nu a fost elaborat în concordanţă cu alte legi naţionale şi că are articole neconstituţionale, după cum a declarat, vineri, Valentina Pavel, membru ApTI.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Aplicaţia "What's App", gratuită din nou

RĂZVAN ZAHARIAZiarul BURSA #Companii / 19 ianuarie 2016

Aplicaţia de messenger "What's App" va fi gratuită din nou şi nu va mai avea reclame, după ce oficialii companiei au anunţat, ieri, că sistemul de taxare a utilizatorilor nu a avut succes, potrivit publicaţiei The Verge.

Oracle Marketing Cloud cumpără Maxymiser

Simona GrigorescuCompanii / 24 august 2015

Oracle a anunţat astăzi că a semnat un acord pentru achiziţionarea Maxymiser, un furnizor de software bazat pe tipul de servere "Cloud" care permite specialiştilor în marketing să testeze şi să...

<< mai multe ştiri >>

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo