O desluşire în cheie ”conspiraţionistă”

Interimar, interimar... înţelegem noi, da' pînă cînd, frate? Tot interimar... tot şi fără mandat şi prim ministru... tot... şi-n căruţă şi în teleguţă şi călare şi pe jos? Ba, încă, aşa interimar cum se află, domnul Bolojan a găsit timp şi putere să îşi tragă cu securea şi rindeaua, gros, chip cioplit din PNL-ul ”istoric”. Cel născut în vîltoarea decembristă din soluţiile de sertar care au trebuit să improvizeze ceva, atunci, în pripă, care să semene a democraţie. Vezi, colea, multipartidism, dreapta-stînga, lupta politică care, pînă şi Caţavencu ştia, e viaţa popoarelor... ca la carte! Pentru vremurile acelea, piesa asta încropită, ridicol-anacronică, mai mergea cum mai mergea, că nu mai ştia multă lume nici cine fusese Ion C. Brătianu, nici cine erau Radu Cîmpeanu sau Ionescu Quintus. Cît despre Kogălniceanu, mai toată lumea credea sincer că e staţia aceea veche de tramvai, acum de autobuz şi de troleibuz, dotată cu statuie!

Cum să explici cuiva, cum şi de ce nu putem depăşi faza aceasta a interimatului? ”De proşti şi mişei ce sunt”, îţi răspunde ca un ecou ”opinia publică”, atît cea ”oficială” de prin gazete şi studiourile televiziunilor de ştiri, cît şi cea ”neoficială” din Cişmigiu, colţul fotbaliştilor, fost al şahiştilor! O fi, nu zic nu, dar mie, vă spui drept, îmi vine să intru la gînduri negre. Ştiţi dumneavoastră... ipohondria, fandaxia gata şi pe urmă şi ce nu e, mişcă! Iaca ipoteza.

De ce ar trebui neapărat să credem că hîrjoneala asta Bolojan-Nicuşor Dan e chiar ”pe bune”? Că alte soluţii decît non-soluţiile guvernelor minoritare susţinute de opoziţie nu mai există. Că alde Grindeanu doarme în cizme şi se uită năucit cum îi fuge încă o dată, printre degete, mult rîvnita şefie de guvern? Dacă totul nu este decît o farsă de bîlci, pusă în scenă ca să aibă la ce căsca gura prostimea tîrgului, în spatele căreia rulează cu totul alt scenariu, despre care ”clasa politică” ar vrea să nu ştim nimic sigur, niciodată?

Jocul acesta de-a ”interimatul” este departe de a fi vreo ”idee originală” ori vreo improvizaţie. Este o soluţie ”standard” din repertoriul regimurilor de guvernare care consideră democraţia doar un joc înşelător de umbre, iar puterea singurul lucru care contează şi care nu trebuie niciodată lăsat din mînă, necum dat pe tavă altuia. În regimul comunistoido-ceauşist, de care astăzi majoritatea cetăţenilor activi pe scena socială nu au cum să îşi aducă aminte, pentru că nu au trăit acele vremuri, iar istoria scrisă şi orală e scufundată în mistificări mitologice de sus şi pînă jos, soluţia aceasta a ”interimatelor” a fost folosită pe scară largă şi ajunsese să fie considerată, de către omul de rînd, un fel de ”boală a sistemului”. Imediat sub stratul subţire al ”oficialilor nemuritori”, în locul titularului dădeai peste un ”interimar”. Nu peste tot, ci tocmai în funcţiile cheie ale diferitelor componente ale sistemului, fie ele economice sau administrative. Motivul? Simplu! Interimarul costă mai puţin. Chiar şi la leafă! În plus, dar mai ales, interimarul este prin însăşi poziţia în care a fost pus, într-o postură nesigură, pe care însă nu ar vrea cîtuşi de puţin să o piardă. În consecinţă, devine mai maleabil decît un ”titular”, mai înţelegător cu ceea ce i se cere pe lîngă reguli şi chiar pe lîngă lege, mai susceptibil la ”sugestiile” venite pe căi neoficiale. Iar, pe deasupra, schimbarea unui interimar se poate face oricînd fără nici un fel de tamtam sau consecinţe. În locul lui X a fost numit interimar Y. Simplu, ca bună ziua. Interimatul acesta al lui Bolojan chiar dacă nu este direct din aceeaşi speţă, are avantaje importante pentru cei care se află la cîrma sistemului de guvernare. Pe toată durata interimatului, Bolojan poate livra şi livrează, desigur, pentru cei care l-au aburcat atît de sus pe scara puterii. Politic, a livrat capturarea PNL-ului, adică a unui vehicul politic care, vopsit altfel pe dinafară, dinamizat cu alte mijloace decît PNL-ul clasic, eliberat de o seamă întregă de pietre de moară pe care istoria, cea recentă, post-decembristă, i le-a legat de mîini şi de picioare, poate asigura consacrarea pe scena politică a unui centru de putere pînă acum doar marginal reprezentat, instabil şi atipic. Pentru Nicuşor Dan, interimatul lui Bolojan şi prelungirea lui sine die este mijlocul cel mai simplu de a ţine în ”şah etern” PSD-ul şi pe aspirantul la funcţia de prim-ministru, Grindeanu.

Bun, şi cît o mai pot ţine aşa langa-danga, danga-langa?! Adevărul este că nimeni nu ştie şi nici nu există un răspuns direct, simplu, de neocolit. Textul Constituţiei a acceptat soluţia contradictorie între art. 107 şi 110. Primul pune limită interimatului guvernamental, 45 de zile, aparent fără putinţă de amînare, celălalt certifică faptul că, în numele continuităţii guvernării, interimatul este inevitabil, pînă la înscăunarea oficială a unui nou executiv, cu prim-ministru cu tot. Cît despre dizolvarea Parlamentului şi alegeri anticipate, aceeaşi Constituţie este mai mult decît ”laxă”: Preşedintele poate să...!!! Deci, nu este nici obligat!

În aceste condiţii, este bine de ştiut pentru cei ce nu ştiu şi de reamintit pentru cei ce ştiu deja, ”înţelepta” vorbă a moşilor şi strămoşilor noştri: ”Nimic mai permanent, decît interimatul”.